Ziua Europeană a Limbilor Străine la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași

Diversitatea lingvistică și culturală a Europei a fost celebrată la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași prin activități educative dedicate Zilei Europene a Limbilor Străine.

Elevii au participat la jocuri interactive, au explorat limbile Europei și au realizat traduceri creative pornind de la texte ale sfinților Bisericii Ortodoxe. Activitățile au oferit ocazii de exersare a comunicării în limbi străine și de descoperire a legăturilor dintre limbă, cultură și spiritualitate.

Programul a cuprins: „Celebrating European Linguistic Diversity – Interactive Multi-language Games”, „Creative Translations Based on the Texts of the Great Polyglot Saints of the Orthodox Church”, „Parlons les langues de l’Europe”, „Voyage au-delà des drapeaux” și „European Day of Languages Celebrated Around the World”.

Activitățile au fost coordonate de prof. Manuela Anuței, prof. Raluca Balan, prof. Paula Cazamir și prof. Beatrice Florea, urmărind dezvoltarea interesului pentru limbile străine, îmbogățirea vocabularului și cultivarea respectului pentru diversitatea lingvistică.