De fiecare dată când se apropie hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, inimile noastre, ale elevilor de la Seminarul Sf. Vasile cel Mare din Iași, încep să bată altfel. Nu e doar o sărbătoare, ci un timp sfânt, o chemare. Pentru mulți pelerini, e o călătorie lungă, uneori grea. Pentru noi, e o slujire. O bucurie care nu se poate explica, doar trăi.
Când îmbrăcăm vestele roșii, ca îngeri ai Sfintei Cuvioase Parascheva, și ieșim printre oameni, nu o facem pentru a fi văzuți, ci pentru a fi aproape de cei care vin cu lacrimi și credință la Cuvioasa. Îi vedem obosiți, dar senini, cu icoane în mâini și nădejde în ochi. Le oferim un pahar cu apă, un cuvânt bun, un zâmbet. Și uneori, fără să știm, acel gest mic devine pentru ei o mângâiere de la Dumnezeu.
Voluntariatul la hram nu e ușor... Sunt zile și nopți de slujbă, de ajutor, de frig, de oboseală. Dar toate se topesc într-o bucurie sfântă atunci când vezi credința vie a oamenilor.
Cuvioasa Parascheva ne învață tăcerea, răbdarea și iubirea jertfelnică. Noi, elevii seminariști, învățăm de la ea cum să fim aproape de oameni, cum să slujim nu doar în altar, ci și în viața de zi cu zi. Hramul devine, pentru noi, o școală vie a inimii.
La final, când totul se încheie și liniștea se așterne din nou peste Iași, simțim că am primit mai mult decât am dăruit. Poate un gând bun, o binecuvântare, o atingere tainică din partea Sfintei. Și atunci înțelegem că voluntariatul nu e doar o datorie, ci o întâlnire cu Dumnezeu, cu oamenii și cu noi înșine.
Teodor Marian Nunu, clasa a XII-a C
