Simpozionul Național „Teologie și Cultură” cu tema „Seminariile teologice - făclii de credință și de cunoaștere”, ediția a III-a, s-a desfășurat în ziua de 27 ianuarie 2026, la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare” din Iași.
Activitatea a început cu Sfânta Liturghie și cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Modovei și Bucovinei. Au urmat mesajele transmise de pr. prof. dr. Mihai Pavel, inspector patriarhal, sectorul teologic-educațional al Administrației Patriarhale, pr. conf. univ. dr. Paul-Cezar Hârlăoanu, Decan al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sf. Dumitru Stăniloae”, Iași, prof. dr. Denisia-Elena Mănoiu – inspector de religie, Inspectoratul Școlar Județean, Iași și pr. prof. dr. Constantin Simiraș, director al instituției gazdă.
Conferința inaugurală, în plen, a fost susținută de părintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu, consilier la sectorul învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, intitulată „Cinci tipologii ale credinței - între Templu și Biserica lui Dumnezeu“. A fost momentul începerii activității interactive, publicul participant adresând întrebări care au generat o comunicare deschisă, amplă, ziditoare.
Lucrările s-au desfășurat pe secțiuni, incluzând și participarea online a unora dintre cei înscriși. (a se vedea program_simpozion_2026.pdf)
Și anul acesta, interesul pentru cunoaștere și, implicit, cercetare a adunat participanți de la mai multe instituții universitare și seminariale, care au probat încă o dată ce resurse de cultură (oameni, locuri, fapte, documente, patrimoniu veritabil) există încă nedescoperite, nedezvăluite, de importanță majoră pentru neamul românesc și lumea creștină. Astfel, în program se regăsesc profesori, preoți, inspectori de la Patriarhia Română, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Arhiepiscopia Iașilor, Universitatea „1 decembrie 1918”, Alba Iulia, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași, învățăcei și profesori de la seminariile și liceele teologice din Suceava, Agapia, Dorohoi, Huși, Galați, Piatra Neamț, Botoșani, Mănăstirea Neamț, Iași, cu studii, exegeze, monografii, lucrări academice de anvergură, comunicări științifice.
Tema generoasă, dar care impune o exigență prin însăși terminologia aleasă, a adus alături tineri și personalități, specialiști în domeniu, astfel încât s-a creat o atmosferă de reală și profundă comunicare, de trăire și comuniune, bază pentru viitoarele activități similare și pentru prietenii constructive, pentru sporire în studiu, credință, rugăciune. Personalitățile și sfinții despre care s-a făcut vorbire și s-a scris în lucrările prezentate, locurile descrise, monografiile detaliate, imaginile inedite și informațiile de importanță istorică și identitară, emoțiile care s-au manifestat sincer și profund au justificat topica aleasă pentru această ediție. De la copiii de 14-15 ani până la seniorii participanți s-a transmis realmente nevoia unor astfel de împreună-lucrări (întâlniri de tip simpozion, conferință, manifestare științifică, n.n.), unde credința, cercetarea, vocația, cultura, responsabilitatea individuală și comună să se lase exprimate, dezvăluite, scoase la lumină.
Majoritatea textelor vor fi cuprinse în publicația anuală a Simpozionului, ca mărturie și suport pentru toți cei însetați de cultură, dornici de credință, iubitori de Dumnezeu.
Slavă Domnului pentru ce s-a putut înfăptui și rugă pentru următoarele ediții!
(prof. dr. Doina Balan)
