Ediţia din acest an a Sesiunii interjudeţene de comunicări ştiinţifice a profesorilor de ştiinţe socio-umane, istorie şi religie s-a desfăşurat pe trei secţiuni şi a reunit profesori de la Seminarul Teologic ieşean, alături de cadre didactice de la Colegiul Naţional din Iaşi, Colegiul „Mihai Eminescu” din Iaşi, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Iaşi, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi sau Colegiul Economic şi Administrativ din Iaşi.
Debutând ca un eveniment dedicat ştiinţelor socio-umane, acesta s-a extins în anul 2009, cuprinzând şi aria disciplinelor istorie şi religie. Această manifestare este una de tradiţie, iar începând cu anul 2005 se desfăşoară în cadrul Seminarului Teologic ieşean. Din 2007, sesiunea de comunicări devine interjudeţeană, existând ediţii când evenimentul a avut parte şi de participări internaţionale. Cele mai importante lucrări susţinute în cadrul sesiunilor de comunicări interdisciplinare sunt, începând din anul 2005, publicate în volumul „Logos şi Ontos”.
„Creştinismul este prin sine o credinţă interdisciplinară”
În deschiderea manifestării, părintele director Dragoş Bahrim a ţinut să salute începerera unei noi ediţii a acestei sesiuni de comunicări ştiinţifice, menţionând că „este foarte important să se petreacă astfel de evenimente interdisciplinare pentru că reprezintă un prilej de cunoaştere reciprocă pentru domenii diferite, ce ajung să se interconecteze. Atunci când vorbim despre separaţie, trebuie să ştim că aceasta nu este de la Dumnezeu, ci e doar de la oameni, iar reunificarea într-un anumit sens înseamnă, de fapt, reîntoarcerea către Adevărul pe care-L căutăm cu toţii prin eforturile noastre. Din perspectiva noastră ca teologi, creştinismul este prin sine o credinţă interdisciplinară pentru că Hristos este Fiul lui Dumnezeu făcut om, iar această unificare dintre dumnezeiesc şi omenesc în persoana lui Iisus Hristos este un punct de plecare pentru cercetarea multiplă şi interconectată”. În continuare, pr. prof. drd. Cristian-Alexandru Barnea a transmis cuvântul său în calitate de reprezentant al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, felicitând pe cei ce au făcut posibilă desfăşurarea acestei sesiuni de comunicări. „Este uşor de început o activitate, dar este greu de menţinut pentru o perioadă mai lungă de timp şi de aceea trebuie apreciată perseverenţa organizatorilor. Aceste întâlniri sunt momente de cunoaştere şi prilej de împărtăşire a ceea ce avem în inimă, în suflet şi în minte, stabilindu-se o stare de comuniune. Ideea centrală este ca fiecare dintre noi să devină mai bogat la nivel sufletesc şi cognitiv în urma acestor întâlniri”.
Studii teoretice şi lucrări de cercetare în teren, în cadrul sesiunii de comunicări
Doamna Doina Balan, coordonator al proiectului şi consilier educativ la Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Sfântul Vasile cel Mare” din Iaşi, a declarat că „foarte multe dintre preocupările noastre se întretaie şi avem baze similare, lucrările din cele trei domenii completându-se foarte bine unele pe celelalte. Au existat lucrări ce au stârnit dezbateri ulterioare, iar intervalul orar programat oficial a fost de multe ori depăşit prin dicuţiile extinse, semn că este nevoie de astfel de întâlniri, în care profesorii să iasă din tiparele catedrei şi să împărtăşească din preocupările lor profesionale sau de suflet. Printre lucrări există studii cu un caracter profund teoretic, dar şi lucrări de cercetare reală în teren, ce nu ţin strict de disciplinele predate de profesorii respectivi”.
În acest an, la cea de-a XI-a întâlnire dedicată profesorilor celor trei domenii menţionate, au fost prezentate lucrări cu caracter interdisciplinar, acoperind o arie largă de cunoaştere. Prima secţiune a inclus lucrări despre spaţiul social postmodern (prof. dr. Ana-Irina Iorga, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Iaşi), hermeneutică (prof. drd. Liviu Ursache, de la Colegiul „Richard Wurmbrand” Iaşi) sau despre interconexiunea dintre religie, filosofie şi ştiinţă ca expresie a multiplicităţii discursurilor contemporane (prof. dr. Tatiana Tudori, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Iaşi). Secţiunea a doua a adus în prim-plan lucrări precum: „Câteva consideraţii despre activitatea culturală din Mitropolia Moldovei şi Sucevei între anii 1925-1948”, susţinută de pr. prof. dr. Bogdan Racu de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Iaşi, „Crăciunul din Iaşul de altădată”, prezentată de prof. dr. Lăcrămioara Iordăchescu, „Satul românesc în viziunea Poetului Naţional”, expusă de Emilia Pavel de la Muzeul Etnografic al Moldovei sau „Arta modernă din perspectivă creştină”, înfăţişată de prof. Violeta Ţuţui de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi. Această secţiune a mai inclus o lucrare colectivă intitulată „Crâmpeie din viaţa unei familii în Iaşii anilor ‘80”, realizată în colaborare de patru profesori de la liceele ieşene. A treia secţiune a avut prezentări despre roadele Sfintei Euharistii în viaţa omului credincios (pr. prof. drd. Cristian-Alexandru Barnea), educarea spiritului de voluntariat (prof. Angela Pârcălabu) sau rolul formării continue (prof. Gabriela Tanasă). La final, toţi cei prezenţi au primit diplome sau adeverinţe de participare pentru contribuţia la această sesiune de comunicări.