Săptămâna Verde - ziua 2

În data de 31 martie 2026, elevii școlii au participat la activități variate, educative și interactive, dedicate protejării mediului și dezvoltării personale.
Elevii claselor a V-a și a VIII-a A au desfășurat atelierul „Eco-Art”, unde au pictat sacoșe din bumbac, promovând reducerea utilizării plasticului și adoptarea unui stil de viață responsabil. În același spirit creativ, elevii clasei a VI-a au organizat o activitate interactivă, transformând ziua într-o provocare dulce, în care răspunsurile corecte au fost răsplătite cu clătite pregătite chiar de ei.
Elevii claselor a IV-a A, a III-a B și a IV-a B au participat la activitatea „Sănătate și Energie pentru Planetă”, unde au învățat despre alimentația echilibrată și despre importanța utilizării energiei verzi, descoperind soluții practice pentru protejarea mediului.
Cei mai mici elevi au avut parte de experiențe speciale: clasele a II-a și a III-a A au vizitat Biblioteca Județeană, descoperind bucuria lecturii, iar elevii clasei I au primit vizita voluntarilor ProVita, într-o activitate plină de emoție, desfășurată sub tema „Sfântul din poveste – Împreună pe calea sfinților”.
Prin aceste activități, elevii au demonstrat implicare, creativitate și dorința de a contribui la un mediu mai curat și la o comunitate mai frumoasă.