În luna mai, la Seminarul Teologic Ortodox „Sf.Vasile cel Mare” din Iași, am avut bucuria de a primi vizita reprezentatilor Pro-vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor. Inedit este faptul că, de data aceasta, părintele Radu Brînză, coordonatorul departamentului Pro-Vita din Iași, a făcut posibilă întalnirea elevilor seminariști, vorbitori de limba engleză, cu Pr. Stephen Holley, preot ortodox american, colaborator și conferentiar în cadrul Pro-Vita, care locuiește în Iași și slujește la biserica Sf. Haralambie, alături de Pr. Radu.
La începutul conferinței, după rugăciunea rostită în limba engleză, Pr. Radu a rostit câteva cuvinte legate de departamentul Pro-Vita, despre colaborarea cu Pr. Stephen și despre parcursul acestuia până la mutarea în Romania, oferind ulterior cuvântul directorului Seminarului, Pr. Prof. Dr. Simiraș Constantin și doamnei Prof. Raluca Balan, prof de limba engleză la Seminar.
A urmat expunerea efectivă a Pr. Stephen pe tema vieții, dar, mai ales, a vieții întru Hristos. Pr. Stephen a reușit să adapteze conținutul discursului său în limba engleză la nivelul de înțelegere al elevilor, pe care i-a atras atât prin exemplele din viața reală, dar și cu mici pilde relevante pentru elevi, care au atins problemele vârstei adolescenței. Cu zâmbet, multă căldură și umor, Pr. a reușit să trezească și să susțină pe tot parcursul conferinței interesul elevilor, urmând o interacțiune vie între Pr. Stephen și elevii Seminarului, vorbitori de limba engleză, care au adresat multe întrebări la final. Unii dintre ei au rămas chiar și după încheierea conferinței pentru a mai discuta în limba engleză anumite probleme personale, sufletești sau teologice.
În cele ce urmează, un elev de la clasa a X-a A, ne relatează cum a fost pentru el experiența întâlnirii cu un preot ortodox, vorbitor nativ de limba engleză: „Într-o zi de miercuri călduroasă, pe 3 mai, am auzit de la doamna profesoară de limba engleză, Raluca Balan, despre venirea părintelui Stephen. Cu toții eram foarte încântați – un preot ortodox din Statele Unite!!! Eram curioși de experiența și sentimentele sale în legătură cu propovăduirea Evangheliei și vindecarea sufletelor, dar voiam să aflăm și despre misiunea sa în Romania, despre alegerea de a se muta în Iași, întâlnirea sa cu Ortodoxia în urmă cu aproximativ treizeci de ani, despre care ne-a povestit și doamna profesor de engleză, și despre activitatea din cadrul Pro-Vita. Părintele Steven și-a propus să predice dragostea lui Hristos, pe care a trăit-o. A fost foarte deschis și glumeț în timpul conferinței, așa încât nici nu am observat trecerea timpului. Un lucru care a rămas cu mine, după conferința Părintelui, este frumusețea și puterea cu care a spus: «Nu am de ce să mă tem, pentru că Dumnezeu este mereu cu mine», exemplificând cât de irelevante sunt funcțiile oamenilor și statutul în fața lui Dumnezeu. De asemenea, a zis: «Fiecare om are niște butoane emoționale și, atunci când cineva le apasă sau le stârnește, avem tendința de a ne mânia și a reacționa agresiv, de a ne certa cu interlocutorul. Scopul nostru, al credincioșilor, este, de fapt, de a schimba rolul butoanelor sau, mai concret, de a schimba reacția noastră de la mânie la răbdare, de la ceartă la blândețe, de la supărare la iertare...de a ne crea alte rețele duhovnicești». Acestea sunt doar două dintre multele gânduri minunate pe care Părintele le-a împărtășit și de care noi, în calitate de elevi la Seminar, am simțit că ne-am folosit. Apreciem foarte mult efortul părintelui de a ne vizita și de a împărtăși blândețea lui Hristos. Ne bucurăm întotdeauna de sosirea preoților contemporani care prețuiesc Biserica, care au grijă de oameni și ne învață cum să trăim în Iisus Hristos, Dumnezeu. Ne bucurăm că l-am avut ca oaspete pe părintele Stephen. Îl mai așteptăm cu mare drag.” (elevul Oleinic Emanuel, clasa a X-a A).
Prof. Raluca Balan,
Coordonator Proiecte și Programe Educative Școlare și Extrașcolare