PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN CUPRINSUL PATRIARHIEI ROMÂNE, Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi; Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Anul 2012 a fost proclamat de Sfântul Sinod ca Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română, având în vedere că viaţa şi sănătatea omului sunt daruri ale lui Dumnezeu faţă de care Biserica îşi arată mereu grija şi responsabilitatea. Sfânta Evanghelie şi Sfinţii Părinţi subliniază legătura între suflet şi trup, între viaţa spirituală şi activitatea socială a omului, între rugăciune şi acţiune, între evlavie şi dărnicie, între Liturghie şi filantropie.
Îngrijirea bolnavilor şi curăţirea de păcat au fost accentuate încă din Vechiul Testament prin: îndemnul de a cerceta pe bolnavi „Nu te teme a cerceta pe bolnavi, că pentru aceste fapte vei câştiga iubirea” (Ecclesiastul 7, 37) şi sfatul de a recurge la ştiinţa medicilor, care este de la Dumnezeu: „Şi doctorului dă-i loc, că şi pe el l-a făcut Domnul […] că şi el se va ruga Domnului, ca să dea odihnă şi sănătate spre viaţă” (Înţelepciunea lui Iisus Sirah 38, 12, 14), subliniind rolul curăţitor şi tămăduitor al untdelemnului sfinţit şi al ungerii bolnavului de şapte ori cu acesta (Levitic 14, 15-17; Isaia 61, 1).
Vindecarea celor suferinzi este unul dintre actele însoţitoare propovăduirii Mântuitorului Iisus Hristos pe acest pământ, o împlinire a profeţiilor Vechiului Testament (Isaia 53, 4). Sfântul Evanghelist Matei mărturiseşte că Hristos „a scos duhurile cu cuvântul şi pe toţi cei bolnavi i-a vindecat, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Isaia proorocul, care zice: „Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat” (Matei 8, 16-17). De asemenea, tămăduirea bolnavilor este o manifestare a puterii dumnezeieşti a lui Hristos, Care a venit în lume spre a vindeca, prin Pătimirile, Moartea şi Învierea Sa, întreaga umanitate căzută în boala păcatului „toţi câţi aveau bolnavi de felurite boli îi aduceau la El; iar El, punându-şi mâinile pe fiecare dintre ei, îi făcea sănătoşi. Din mulţi ieşeau şi demoni, care strigau şi ziceau: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu” (Luca 4, 40-41).
Mântuitorul Iisus Hristos a împărtăşit Apostolilor Săi puterea vindecării când i-a îndemnat: „Mergând, propovăduiţi zicând: S-a apropiat Împărăţia cerurilor. Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i” (Matei 10, 7-8). Modalitatea biblică a vindecărilor, prin pocăinţă şi ungere cu untdelemn, este relatată de Sfântul Evanghelist Marcu, care spune că Apostolii propovăduiau pocăinţa „şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau” (Marcu 6, 13). Însă, puterea vindecării sufleteşti, adică a iertării păcatelor, care depăşeşte miracolul oricărei vindecări trupeşti, le-a fost încredinţată Apostolilor după Înviere, când Hristos Mântuitorul le-a zis acestora: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 21-23).
Vindecarea bolnavilor sau alinarea acestora nu a fost niciodată lucrarea exclusivă a puterii şi ostenelilor omeneşti, exprimate în actul medical şi social. În Taina Sfântului Maslu, prin slujirea episcopilor şi preoţilor, Mântuitorul Hristos este Cel care ne vindecă în mod nevăzut, Sfântului Apostol Petru mărturisind că: „[…] noi suntem astăzi cercetaţi pentru facere de bine unui om bolnav, prin cine a fost el vindecat, cunoscut să vă fie vouă tuturor şi la tot poporul lui Israel că în numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, pe Care voi L-aţi răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat din morţi, întru Acela stă acesta sănătos înaintea voastră” (Fapte 4, 8-10).
Întrucât Taina Sfântului Maslu reprezintă lucrarea principală Bisericii pentru bolnavi şi suferinzi, Sfântul Apostol Iacov îl îndrumă pe creştinul bolnav „să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacov 5, 14-15). În acest fel, este evidenţiat scopul vindecător al Tainei Sfântului Maslu, şi anume de a vindeca omul bolnav sufleteşte şi trupeşte, prin mărturisirea prealabilă a păcatelor în Taina Spovedaniei şi, apoi, prin primirea Sfintei Împărtăşanii, pentru desăvârşirea vindecării primite de la Mântuitorul Iisus Hristos.
Prin rugăciunile rostite la slujba Sfântului Maslu, cerem de la Hristos tămăduire celui care este în neputinţa sufletului şi a trupului (Cf. Rugăciunea a cincea de la Taina Sfântului Maslu, în Aghiazmatar, EIBMBOR, Bucureşti, 2002, pp. 157-158) şi să întărească toate mădularele şi gândirea acestuia cu harul Tău. (Cf. Rugăciunea a şasea de la Taina Sfântului Maslu, în Aghiazmatar,p. 152) Bolile nu constituie un efect exclusiv al păcatului şi, prin urmare, vindecarea sufletească şi cea trupească nu pot fi separate. Când trupul se vindecă, se bucură şi sufletul, iar când sufletul se vindecă, atunci şi trupul se luminează şi devine o icoană a curăţiei sufletului. În acest sens, părintele Dumitru Stăniloae precizează că, „în Taina Maslului, se împărtăşesc credinciosului bolnav, în chip nevăzut, harul tămăduirii sau uşurarea durerii trupeşti, al întăririi sufleteşti şi al iertării de păcatele rămase după mărturisire, prin ungerea cu untdelemn sfinţit, însoţită de rugăciunile preoţilor”. (Pr. prof. univ. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 211)
Persoanele care au primit vindecarea trebuie să arate, aşa cum îndeamnă Sfântul Vasile cel Mare, pocăinţă şi viaţă nouă în Hristos şi „să dea dovadă de îndreptare, prin aceea că fac roade vrednice de căinţă şi să-şi aducă aminte de Domnul, Care spune ‹‹Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău›› (Ioan 5, 14)” (Sf. Vasile cel Mare, Regulile mari, 45, în vol. Scrieri. Asceticele, partea a doua, trad. prof. Iorgu Ivan, în coll. PSB, vol. 18, EIBMBOR, Bucureşti, 1989, p. 299-300).
Unele pericope biblice, care se citesc la Taina Sfântului Maslu, precizează îndatoriri ale creştinilor vindecaţi sau participanţi la Taina Sfântului Maslu, şi anume: de a se ruga neîncetat unul pentru altul în scopul vindecării (cf. Iacob 5, 16 şi cf. I Tes. 5, 16), de a purta (a se îngriji) de slăbiciunile celor neputincioşi (cf. Romani, 15, 1), de a purta sarcinile unii altora (cf. Gal. 6, 2), de a îmbărbăta pe cei slabi la suflet şi a sprijini pe cei neputincioşi (cf. 1 Tes. 5, 14), de a spori în iubirea faţă de omul neajutorat, care pe toate le rabdă (cf. 1 Cor. 13, 7) şi, nu în ultimul rând, de a da mulţumire pentru toate binefacerile primite, căci aceasta este voia lui Dumnezeu (cf. 1 Tes. 5, 18). În lumina acestor îndemnuri, creştinii trebuie să aibă mereu prezentă în suflet porunca Mântuitorului Hristos de a-i cerceta pe cei suferinzi: „bolnav am fost şi M-aţi cercetat” (Matei 25, 36).
Taina Sfântului Maslu, ca lucrare sfinţitoare şi tămăduitoare a Bisericii, este şi un act de comuniune şi de responsabilizare a fiilor Bisericii faţă de fraţii lor aflaţi în suferinţă. De aceea, lucrarea Bisericii în general şi a fiecăruia dintre noi pentru ajutorarea aproapelui este binefăcătoare şi pentru cel ajutat şi pentru cel care ajută.
Efortul individual al fiecărui credincios în sprijinirea bolnavilor este completat de lucrarea filantropică sau caritabilă a Bisericii, ca rod al lucrării vindecătoare, sfinţitoare şi mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, îndreptată către fiecare om. Din acest motiv, filantropia socială a Bisericii nu trebuie despărţită de Liturghia eclesială, întrucât rugăciunea este izvor de iubire smerită şi jertfelnică în şi pentru comunitate. În prezent, întrucât omul a slăbit relaţia sa cu Dumnezeu, este necesar să unim mai mult ştiinţa cu spiritualitatea, arta medicală cu rugăciunea, cuvântul bun cu fapta caritabilă, grija pentru sănătatea noastră, inclusiv morală, cu grija pentru sănătatea celor din jurul nostru şi a celor mai departe de noi. Pentru realizarea acestui demers este nevoie şi de o cooperare mai intensă a Bisericii cu diferite asociaţii, fundaţii şi organizaţii umanitare, în măsura în care Biserica nu-şi diminuează vocaţia ei pastorală şi sfinţitoare.
Astăzi, Biserica noastră încearcă să contribuie mai mult la alinarea suferinţei atât prin lucrarea ei spirituală, cât şi prin lucrarea ei social-filantropică şi social-medicală, inclusiv prin promovarea unei culturi medicale a populaţiei, pentru ca oamenii să preţuiască mai mult darul sănătăţii, evitând bolile, şi să fie recunoscători faţă de persoanele care îi ajută când sunt bolnavi, mai ales când ei singuri, din cauza sărăciei, nu-şi pot plăti consultaţiile sau medicamentele. La toate acestea se adaugă şi problemele legate de neajunsurile sistemului de sănătate, care duc la creşterea suferinţei şi a numărului de bolnavi.
În acest context agravat de contraste şi polarizări sociale, este absolut necesară cooperarea dintre Stat şi Biserică, pentru a promova o viaţă sănătoasă în familie şi în societate.
Implicarea Bisericii în asistenţa medicală socială este deopotrivă o vocaţie spirituală şi o necesitate practică. În acest sens, Biserica noastră promovează atât colaborarea cu unităţi medicale de stat şi private din România, cât şi crearea de unităţi medicale proprii, între care se disting: Spitalul Providenţa din Iaşi, Centrul socio-medical al Fundaţiei Sfântul Spiridon Vechi din Bucureşti, Centrul de îngrijiri paliative Sfântul Ierarh Nectarie din Bucureşti, inaugurat în data de 24 octombrie 2012, şi Centrul de îngrijiri paliative din Cluj-Napoca, Centrul social-filantropic eparhial medical Sf. Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian - Galaţi, Centrul de recuperare neuro-motorie de tip ambulatoriu din Turda ş.a.
De asemenea, între cele peste 710 instituţii şi servicii sociale şi medicale organizate în cadrul unităţilor bisericeşti din Patriarhia Română, trebuie menţionate cele 21 de centre medicale, cabinete medicale şi stomatologice, cu servicii interne sau de ambulatoriu, cele 20 de cămine şi centre multifuncţionale destinate persoanelor vârstnice, cele 46 centre de zi destinate persoanelor vârstnice, cele 22 servicii sociale de îngrijire a vârstnicilor, dar şi zeci de cantine sociale destinate asigurării hranei zilnice, atât persoanelor care pot veni singure pentru a servi masa, cât şi celor care nu se pot deplasa. Să nu omitem că, tot pentru sprijinirea bolnavilor şi persoanelor vârstnice, mai sunt în curs de edificare sau de a fi date în folosinţă un număr de 155 instituţii medicale şi social-filantropice aparţinând unor unităţi bisericeşti.
Filantropia creştină însă nu se limitează doar la a dărui săracilor şi bolnavilor cele de trebuinţă trupului, ci izvorăşte din credinţa însoţită de rugăciune şi are ca scop sănătatea trupului şi mântuirea sufletului. În acest scop în spitalele publice şi private şi în unele aşezăminte social-filantropice îşi desfăşoară activitatea un număr de 265 de preoţi de caritate, care săvârşesc Sfânta Liturghie şi asigură asistenţă religioasă (liturgică şi pastorală) în cele peste 240 de capele (paraclise) existente.
Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti în Domnul,
Cu părintească dragoste vă îndrumăm ca în faţa suferinţei să vă întăriţi şi credinţa în Dumnezeu şi iubirea lucrătoare pentru aproapele. Grija pentru părinţii, soţii, copiii şi rudele dumneavoastră, care se află în boală şi neputinţă, trebuie să fie mărturie a iubirii creştine în societate.
Viaţa şi sănătatea sunt daruri ale lui Dumnezeu, pe care vă îndemnăm să le apăraţi şi cultivaţi, spre slava lui Dumnezeu şi binele oamenilor. Chiar dacă nu toţi avem ştiinţa de a vindeca trupurile, putem toţi alina sufletele, vesti bunătatea lui Dumnezeu şi sprijini pe cel aflat în neputinţă, mai ales în societatea secularizată şi individualistă de astăzi.
Pentru a cunoaşte mai bine, în această perioadă a Postului Naşterii Domnului, toate sfintele învăţături şi deprinderile practice şi duhovniceşti acumulate pe durata acestui An al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor şi pentru a ţine aprinsă flacăra credinţei şi a dragostei de aproapele, se vor organiza la parohii, mănăstiri, protopopiate şi la centrele eparhiale colecte de bani, alimente, haine şi medicamente pentru a fi distribuite tuturor celor aflaţi în suferinţă şi bătrânilor bolnavi.
Sfătuim părinteşte copiii şi tinerii din Biserica noastră să îşi aducă aminte de cei neajutoraţi, să viziteze şi să ajute oamenii singuri, bolnavi şi săraci, fie acasă, fie la patul de spital sau în aşezămintele sociale, preţuind şi aducând alinare celor aflaţi în suferinţă şi celor vârstnici.
Îndemnăm pe toţi părinţii protopopi să comunice, fără întârziere, centrelor eparhiale, iar centrele eparhiale Patriarhiei Române modul în care au fost organizate, la nivel local, activităţile desfăşurate în sprijinul bolnavilor şi a celor vârstnici care au nevoie de ajutor, în Postul Naşterii Domnului.
Ne rugăm lui Dumnezeu pentru medici şi pentru ceilalţi ostenitori în lucrarea de vindecare şi îngrijire a bolnavilor, îi preţuim şi îi îndemnăm părinteşte să continue şi să sporească această lucrare sfântă şi nobilă, spre a fi constant mâinile iubirii milostive a lui Hristos pentru oameni şi apărători ai demnităţii umane.
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Cu nădejdea că îndemnul nostru pastoral va fi o întărire în credinţă şi o chemare la fapta cea bună în folosul celor bolnavi şi vârstnici, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, să vă binecuvinteze pe toţi cu darurile Sale cele bogate, spre a arăta mai ales în vremea Postului Crăciunului multă rugăciune şi grijă pentru cei bolnavi, precum şi milostenie faţă de toţi cei neajutoraţi. În felul acesta ne vom pregăti mai bine pentru slăvitul Praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire milostivă pentru oameni şi pentru mântuirea lor.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (2 Corinteni 13, 13).
PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE,
† D A N I E L Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
† Teofan Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
† Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului
† Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
† Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei
† Nicolae, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului
† Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor
† Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale
† Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord
† Nifon, Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal
† Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului
† Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor
† Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei
† Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului
† Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului
† Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei
† Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului
† Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos
† Timotei, Arhiepiscopul Aradului
† Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi
† Justinian, Arhiepiscop onorific, Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului
† Ioan, Arhiepiscop onorific, Episcopul Covasnei şi Harghitei
† Corneliu, Episcopul Huşilor
† Lucian, Episcopul Caransebeşului
† Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei
† Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei
† Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor
† Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului
† Ambrozie, Episcopul Giurgiului
† Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor
† Visarion, Episcopul Tulcii
† Petroniu, Episcopul Sălajului
† Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei
† Daniil, Episcop-locţiitor (administrator) al Episcopiei Daciei Felix
† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei
† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei
† Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei
† Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord
† Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande
† Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal
† Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal
† Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
† Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor
† Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului
† Vasile Someşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului,Feleacului şi Clujului
† Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei
† Marc Nemţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale
† Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
† Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului
† Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului
† Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi
† Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului
† Ignatie Mureşeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe a Spaniei şi Portugaliei
