Seminarul de la Socola - Iași, prima școală de grad gimnazial în limba română

1803

            Se împlinesc 190 de ani [textul a fost publicat în 1993, n. ed.] de când mitropolitul Veniamin Costachi a înfiinţat Seminarul Teologic de la Mănăstirea Socola de lîngă Iaşi, eveniment deosebit de important în istoria învăţământului românesc, prin faptul că acest Seminar era cea dintâi şcoală de grad gimnazial în limba română. Până la acea dată limba română era - folosită ca limbă de predare abia în şcolile primare, mai numeroase, în ulti-mele două decenii ale secolului al XVIII-lea, în Transilvania, Banat şi Bucovina, dar prea puţine încă în Ţara Românească şi în Moldova. În procesul emancipării culturale şi politice a poporului român care se desfăşura în acea perioadă, crearea Seminarului de la Socola constituie deci un act cultural de importanţă naţională, care trebuie, în sfârșit, recunoscut ca atare, iar evenimentul situat la locul cuvenit în istoria învățământului românesc. Căci crearea acestui seminar precedă cu mulţi ani înfiinţarea altor şcoli de grad gimnazial (sau mai înalt) în limba română, cum sunt preparandia de la Arad (în 1813), clasa de inginerie hotarnică a lui Gh. Asachi de la Academia grecească din Iaşi (în 1814) şi şcoala lui Gh. Lazăr de la Mănăstirea Sfântul Sava din Bucureşti (în  1818).      

            Nu este locul să facem aici un istoric al Seminarului de la Iaşi, care, din anul 1840, a purtat cu cinste, timp de peste un secol, numele marelui său ctitor. Datele esenţiale privitoare la înfiinţarea, organizarea şi dezvoltarea acestei şcoli sunt consemnate în cele două monografii care i s-au consacrat: prima, în anul 1885, de către Constantin Erbiceanu, iar a doua în 1904, de către Gh. Adamescu, precum şi în diferite studii mai noi. Ne vom opri doar la primii ani din viaţa Seminarului ieşean, de la înfiinţare până la anul 1821 (când şcoala este nevoită să-şi întrerupă activita¬tea un timp mai îndelungat), pentru a semnala o serie de informaţii necunoscute (sau mai puţin cunoscute) referitoare la funcţionarea lui în acei ani grei ai începu¬tului, la principalele cursuri predate atunci în seminar şi la eforturile susţinute ale mitropolitului Veniamin de a ridica nivelul învățământului în şcoala ctitorită de el. Menţionăm faptul că după un an de întrerupere, 1808—1809, seminarul a continuat să funcţioneze şi în timpul păstoriei mitropolitului Gavriil Bănulescu, care l-a înlocuit în scaun pe mitropolitul Veniamin în anii 1808—1812.

            1. Informaţii pe deplin edificatoare cu privire la materiile predate, la primii profesori ai şcolii şi la durata studiilor ne oferă o preţioasă însemnare contem¬porană, precum şi atestatele eliberate atunci unor absolvenţi ai Seminarului. Iată ce spune autorul însemnării de pe o carte tipărită la Mitropolia din Iaşi, în anul 1805: „La anul 1803, martie 9, la 7 ceasuri din noapte, mitropolitul Iacov s-au mutat către Domnul, iară la 17 zile ale lui martie, tot întru acest an, s-au înălţat în scaunul Mitropoliei preosfinţia sa mitropolitul Veniamin, carele tot dintru acest an au început a întemeia şcoala în Sfînta Mănăstire Socola, şi au zidit şi casele de învăţătură, în care şcoală se paradoseşte gramatica, logica, ritorica, aritmetica, itica, de invăţătoriul Enache, întăiul al limbii noastre cei româneşti, iară tîlcul Scripturii vechi şi acei nouă şi bogoslovia de părintele loan din Sfînta Mănăstire Neamţu" (apud Gh. Adamescu, Istoria Seminarului „Veniamin" din Iaşi, 1803—1903, Bucu¬reşti, 1904, p. 52; numele profesorului de teologie era însă Ioil, nu Ioan, cum a fost transcris printr-o eroare de lectură). Din atestatul eliberat absolventului Grigore Popovici, în anul 1811, pe care îl publică C. Erbiceanu, în „Arhiva", IV, 1893, nr. 7-8, p. 445-446, aflăm că tînărul respectiv, atunci în vîrstă de 22 de ani, „au intrat la şcoala cliriciior de la Socola la anul 1805, unde, petrecind pînă la anul 1811, august 10, au învăţat la cetirea cea cu regulă bine, Ia scrisoare bine; la aritmetică bine, la nărăvire [= morală, n. n.] bine, la gramatică bine, la logică bine, la retorică cu privirea mintei d[e]m[ijloc], la legile firei sau moralul lucrători bine, la simbolul pravoslavnicei credinţe bine, la Cartea Facerii bine, la tîlcuirea psalmilor bine, la bogoslovie bine, la rînduiala bisericei bine". Un alt atestat, eliberat în anul 1818 absolventului Teodor Verescul, în vîrstă de 21 de ani, arată că acest tînăr „au intrat Ia şcoala cliriciior de la Socola la anul 1813, mai 30, unde, petrecînd pînă la anul  1818, august 6, au  învăţat  la  cetirea  regulată,  la scrisoare,  la aritmetică,  la gramatica românească, la loghică, Ia istoria de obşte, Ia itichi sau legile firei la simvolul pravoslavnicei credinţe, Ia Cartea Facerii, la tîlcuirea psalmilor, Ia bogoslovie, cartea întîi şi a treia, la rînduiala bisericii, tomul întîi a gramaticei limbei latineşti" (Arhivele Statului Iaşi, Doc, P. 61/14). Din documentele citate rezultă, aşadar, că la început durata studiilor în Se¬minarul de la Socola era de cinci ani, iar programa şcolară, relativ bogată, asigura absolvenţilor lui o pregătire generală şi de specialitate corespunzătoare, la nivel gimnazial.

           2. După cum am văzut principalii profesori pe care i-a avut acest seminar la înfiinţarea   lui  au   fost „învăţătoriul Enache" şi „părintele Ioil" de la  Mănăstirea Neamţ. „Dascălu Enachi" este loan Nicolau, zis şi Alboteanul, mort în anul 1814, Ia vîrsta înaintată. Din necrologul său publicat în „Albina românească" din 26 şi 30 noiembrie 1844 reiese că era originar din Bucovina, nepot al episcopului Dositei Herescu. La 24 de ani, Ioan Alboteanul urmează şcoala preparandală din Cernăuţi, înfiinţată în anul 1783 şi condusă de profesorul Anton de Marki, autorul compendiului de gramatică germano-română publicat în 1810, iar după doi ani este numit ajutor de învăţător la o şcoală din Suceava. Peste puţin timp, probabil în anul 1797, Alboleanu vine la Iaşi, unde mitropolitul Iacob Stamati îl numeşte învăţător la şcoala domnească de la biserica Sfîntul Nicolae în postul ocupat pînă atunci de cunoscutul dascăl Gheorghe Evloghie. Aici, fostul elev al profesorului Anton de Marki introduce unele inovaţii în desfăşurarea procesului de învăţămint, potrivit recomandărilor didactice moderne care i-au fost predate şi pe care le-a văzut aplicate în şcoala preparandală din Cernăuţi. Transferat la Seminar, neobositul profesor Enache Alboleanu, dascălul socolean ironizat cu ingratitudine de C. Negruzzi în povestirea Cum am învăţat româneşte, preda elevilor săi un mare volum de cunoştinţe din domeniul umanistic şi, în acelaşi timp, le forma unele deprinderi didactice, pe care aceştia aveau să le folosească încă multă vreme în micile şcoli elementare româneşti organizate pe lingă biserici.      

           Despre „duhovnicescul părinte Ioil, ieromonah şi dascăl de teologiceşti învăţături" se mai ştie că, în anul 1803, a tîlcuit Simbolul credinţei ortodoxe, pentru studiu în Seminarul de la Socola, text pe care l-a copiat în anul 1809 elevul Calistrat Popovici, în actualul ms. 4947 de la Biblioteca Academiei Române. El provenea din vestitul cerc de teologi şi traducători de literatură patristică de la Mănăstirea Neamţ, creat de stareţul Paisie.

            3. Pentru a vedea la ce nivel erau predate disciplinele menţionate în documentele citate mai sus, ne-am preocupat de mai multă vreme să descoperim în biblioteci şt în arhive eventuale copii manuscrise după cursurile respective. Din fericire, am găsit asemenea copii (în majoritatea cazurilor, fragmentare), dintre anii 1804—1812, în ms. 539, 3051 şi 4947 de la Biblioteca Academiei Române (BAR), în ms. II—67, 68 şi 69 de la Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi (BCU-Iaşi) şi în ms. 214 şi 215 de la Arhivele Statului din Iaşi, iar pe baza lor am putut identifica şi sursele folosite la alcătuirea principalelor cursuri predate atunci în Seminar. Multe dintre fragmentele de cursuri aflate în manuscrisele citate sînt copiate de un monah Isaia şi de un elev numit Teofan Ioan. Despre acesta din urmă nu am reuşit să aflăm nimic mai mult. Despre Isaia însă se ştie că a fost un elev mai în vîrstă al Seminarului şi că a îndeplinit, după absolvire, funcţia de egumen al Mănăstirii Socola, care se identifica de fapt, cu calitatea de director administrativ al Seminarului. Arhimandritul Isaia (Giuşcă), zis şi Socoleanul, a murit în anul 1841, la vîrsta de 60 de ani. A fost un  iubitor  de carte; la BCU Iaşi se află multe cărţi care i-au aparţinut.      

             Am identificat cursul întreg de gramatică a limbii române predat de loan Alboteanu în ms. 539 de la BAR, datat 1809, avgust, 25 (f. 21 r) şi 1810, dechemvrie 20 (f. 95 v). Fragmente din acelaşi curs se găsesc în ms. III-67 de la BCU Iaşi, datat 1805, iulie 10 şi semnat Isaia, şi în ms. 3051 de la BAR, datat 1810 şi semnat Teofan. Se ştia mai demult că la Seminarul de la Socola s-a predat, la început, gramatica românească a lui Radu Tempea, tipărită la Sibiu, în anul 1797. Într-adevăr, partea de morfologie din cursul menţionat este alcătuită după gramatica lui Tempea. Pentru ortografie şi ortoepie dascălul Enache a folosit însă şi partea respectivă din gramatica lui Dimitrie Eustatievici Braşoveanul, prima gramatică a limbii române, elaborată în 1757 şi rămasă în manuscris (a fost editată de noi în anul 1969), iar pentru partea de sintaxă a folosit gramatica lui Ienăchiţă Văcărescu, tipărită la Rîmnic şi la Viena, în 1787. Aşadar, cel dintîi curs de gramatica limbii române din istoria culturii noastre, predat la cea dintîi şcoală de grad gimnazial în limba română, a fost elaborat după trei dintre primele gramatici româneşti (vezi şi studiul nostru, “Gramatica românească a lui loan Alboteanu”, în „Limba română", XIII, 1964, nr. 1, p. 44-45).      

              Fragmente ale cursului de retorică se află în ms. 214 de Ia Arhivele Statului din Iaşi, datat 1807, 23 iulie şi scris de acelaşi Isaia, şi în ms. 3051 de la BAR, copiat de Teofan Ioan în 1810. Aceste fragmente dovedesc că Enache Alboteanu şi-a elaborat cursul după manualul tradus din greceşte, după retorica din 1681 a lui Francisc Scufos, şi publicat de Ioan Molnar la Buda, în 1798, cu titlul Retorică adecă învățătura şi întocmirea frumoasei cuvîntări (Compară, de exemplu, textul de pe f. 12-13 ale ms. 3051 cu textul corespunzător din retorica publicată de Molnar, p. 13-24). Pentru exerciţii de stil, de compoziţie, Alboteanu folosea şi unele modele de scrisori, cereri etc., pe care le avea de la şcoala preparandală din Cernăuţi sau de la şcoala din Suceava, cum atestă un caiet în ms. 214 de la Arhivele Statului din Iaşi, intitulat Pentru dictand[o], datat 1804, mai 31 şi semnat Isaia, monah de la  Socola.      

              Din fragmentele cursului de logică aflate în ms. 3051 de la BAR, am putut constata că Ioan Alboteanu s-a folosit de logica lui Fr. Chr. Baumeister, tradusă de Samuil Micu şi publicată la Buda, în 1799 (Compară, de exemplu, paragraful intitulat Osăbite feliuri de siloghismi, din ms. 3051, f. 31-33, cu capitolul intitulat De alte feluri  de cuvîntări din logica menţionată, p. 109-122). Este posibil ca pentru cursul de etică Alboteanu să fi folosit manualul aceluiaşi Fr. Chr. Baumeister, tradus tot de Samuil Micu şi publicat la Sibiu, în anul 1800, cu titlul Legile firei, etica şi, politica sau filosofia cea lucrătoare (două volume). Un exemplar din vol. 2 al acestei cărţi, aflat Ia BCU Iaşi (cota RV II-64), a aparţinut, în anul 1805, dascălului Enache Nicolau, cum atestă următoarele însemnări autografe de pe foaia de titlu: „Din cărţile mele, sluger Enache Nicolau, profesor seminariei Socolii" şi „Din cărţile dumnealui dascălu Enache Nicolau 1805".        

              Fragmentul din cursul de istorie universală aflat în ms. 3051 de la BAR, datat 1812 şi copiat de Teofan Ioan, arată că Alboteanu preda această disciplină după istoria universală a lui Claude François Millot, tradusă de Ioan Molnar şi tipărită la Buda, în anul 1800 (compară, de exemplu, textul de pe f. 238 a ms. 3051 cu începutul prefeţei Istoriei tradusă de Molnar, sau capitolele privitoare la istoria egiptenilor din ms. 3051, f. 244-246, cu textul corespunzător din aceeaşi carte, p. 21-22, 37-38). Puţin mai tîrziu, dar tot înainte de anul 1821, un elev al Seminarului de la Socola a copiat aici traducerea în româneşte a istoriei universale a lui J. B. Schütz, text anonim aflat în ms. 2791 de la BAR, al cărui original a fost identificat şi prezentat de profesorul V. Cristian, în revista „Cercetări istorice", serie nouă, VIII, 1977, p. 314-316. Nu se ştie cine a tradus această istorie universală, nici dacă a fost predată în  seminar.        

             Două fragmente din cursul de teologie predat de ieromonahul Ioil se află în ms. III-68 şi 69 de la BCU Iaşi, datate 1809, dechemvrie 5, respectiv 1810, aprilie 25, şi copiate de Isaia. Sînt intitulate, Pentru dumnezeiasca cuvîntare şi conţin fragmente din părţile a doua şi a treia ale cursului respectiv. Sursa acestui curs este manualul de dogmatică al Sfîntului Ioan Damaschin, tradus din greceşte de cunoscuţii dascăli (Gheorghe şi Grigorie de la Mănăstirea Neamţ şi tipărit la Iaşi, în anul 1806, sub titlul Descoperire cu amănuntul a pravoslavnicii credinţe (compară, de exemplu, textele capitolelor 1 din fragmentele celor două părţi aflate în ms. III-68 şi 69 cu textele corespunzătoare din cartea menţionată, p. 71 şi 187). Din prefeţele traducătorilor rezultă că ei au făcut traducerea acestei cărţi la cererea mitropolitului Veniamin, fiind necesară învăţămîntului în Seminarul de la Socola. Tot la Iaşi fusese tipărit, în anul 1715, şi textul grecesc al acestei opere a Sfîntului Ioan Damaschin. Ms. 214 de Ia Arhivele Statului din Iaşi şi ms. 3051 de la BAR conţin şi fragmente din cursurile de exegeză  a Vechiului Testament.        

            Fireşte manualele sau tratatele identificate drept surse ale unor cursuri nu au fost (nu au putut fi) predate integral elevilor de atunci ai Seminarului de la Socola. Profesorii au selectat din ele ceea ce era strict necesar şi adecvat înţelegerii noţiunilor respective de către cursanţii lor de nivel gimnazial. Fragmentele de cursuri păstrate şi identificarea surselor lor atestă însă faptul important că învăţământul în Seminar era, încă din primii ani, substanţial şi cu deschidere largă spre cultură generală.

            4. După revenirea în scaunul mitropolitan (căci împrejurările războiului ruso-turc din anii 1806—1812 îl siliseră să se retragă, în 1808—1810, la Mănăstirea Slatina, iar în 1811—1812 la Mănăstirea Neamţ), mitropolitul Veniamin s-a străduit, timp de aproape un deceniu, să dezvolte învăţămîntul în Seminarul de la Socola, să-l ridice la nivel de colegiu sau, cum se spunea atunci în Moldova, de academie. În acest scop, el a invitat aici ca profesori pe unii dintre cunoscuţii oameni de cultură română din Transilvania şi din Banat. Acum trei decenii a fost descoperit în arhiva Mitropoliei din Iaşi un preţios pachet de documente, în care se află scrisorile de răspuns ale unora dintre cei invitaţi în anii 1817—1818, să vină profesori la Seminarul de la Socola. Pachetul respectiv de documente se găseşte acum la Arhivele Statului din Iaşi, sub cota Doc. P. 334. Scrisorile la care ne referim au fost publicate de Constantin A. Stoide, în „Revista de istorie şi teorie literară", XIX,  1970,  nr. 1, p. 11-21.    

             În anul 1817 se găsea la Iaşi, în urma unor neînţelegeri cu consistoriul de la Sibiu, protopopul braşovean Radu Tempea, autorul gramaticii româneşti de la 1797. Dată fiind experienţa sa ca fost director al şcolilor româneşti neunite din Transilvania, între anii 1796—1808, mitropolitul Veniamin l-a antrenat în acţiunea de reorganizare şi dezvoltare a învăţămîntului în Seminar. Ca atare, Radu Tempea invită pe ginerele său Ioan Barac de la Braşov să vină profesor la Iaşi. În pachetul de documente menţionat mai sus se găsesc două interesante scrisori de răspuns ale lui Barac către Tempea,  din 8 şi 10 noiembrie  1817.    

             După cum se ştie, mitropolitul Veniamin a invitat, în anul 1815, prin intermediul protopopului Lazăr Asachi, pe Ion Budai-Deleanu să vină profesor la Seminarul de la Socola. Acesta nu a putut însă părăsi funcţia sa de la Liov spre a veni la Iaşi, dar a acceptat rugămintea mitropolitului şi a coepitropului şcolilor, vornicul Mihail Sturdza, de a căuta şi recomanda profesori pentru Seminar, cum dovedesc cele patru scrisori ale sale adresate acestora, în anul 1818, care se află de asemenea în pachetul de documente menţionat. Ion Budai-Deleanu recomanda pe tînărul Aron de la Buda, despre care avea bune referinţe de la Petru Maior, şi pe tînărul Pop Ilieş de la Sibiu, pe care i-l lăudase foarte mult fratele său Aaron Budai. Tot el îl invitase la Iaşi şi pe cunoscutul profesor Constantin Diaconovici Loga de la preparandia din Arad.      

             Fie prin intermediul lui Radu Tempea, fie tot de către Ion Budai-Deleanu, a fost invitat atunci profesor la Seminarul de la Socola şi juristul şi poetul Vasile Aaron de la Sibiu, care scrie mitropolitului că ar dori să vină profesor la „universitaşul" din Iaşi, să ocupe chiar postul de director al şcolii.      

             Din diferite motive, profesorii invitaţi în anii 1817 şi 1818 nu au putut veni la Iaşi. În această situaţie, mitropolitul Veniamin însărcinează cu reorganizarea învăţămîntului în seminar pe tînărul învăţat Gh. Asachi, care în vara anului 1820 este trimis într-o lungă călătorie prin Transilvania, de unde se întoarce în noiembrie 1820 însoţit de patru profesori, şi anume: doctorul în medicină, litere şi filozofie Vasile Popp, profesor de filologie şi filozofie, căruia i se încredinţează şi direcţia de studii a Seminarului, Ioan Costea, profesor de retorică şi poetică, Ioan Manfi, profesor de latină, şi Vasile Fabian-Bob, profesor de teologie. Ca aceştia, corpul profesoral al şcolii se întăreşte, iar dorinţa mitropolitului Veniamin de a ridica învăţămîntul în Seminar Ia nivel de colegiu era pe cale de a se îndeplini. Evenimentele anului 1821 întrerup însă în mod dramatic cursul prosper al şcolii. Trei dintre profesorii aduşi de Asachi se întorc în Transilvania, elevii se risipesc, iar Seminarul îşi încetează existenţa pînă în anul 1833, cînd se va reorganiza la nivel de colegiu, după vechea dorinţă a mitropolitului Veniamin, ca facultate de teologie în cadrul Academiei Mihăilene.    

             Faptul că unele cursuri predate la Seminarul din Iaşi în primii săi ani de existenţă (1803—1821) erau alcătuite după cărţi publicate de Samuil Micu, precum şi contactul mitropolitului Veniamin cu Ion Budai-Deleanu, pentru a-l invita profesor la Seminar sau pentru a-i recomanda profesori, deşi acesta era unit, demonstrează modul superior în care concepea el relaţiile culturale ale românilor ortodocşi cu românii greco-catolici. Prin cărţile tipărite la Buda sau la Sibiu care se foloseau în elaborarea cursurilor şi prin profesorii ardeleni aduşi la Seminar se difuzau în Moldova şi ideile politice de emancipare şi unitate naţională care se dezvoltau atunci în Transilvania. Putem deci conchide că activitatea culturală şi ideologia politică a Şcolii ardelene au avut primul lor ecou mai însemnat, dincoace de munţi, în tînărul Seminar de la Socola.

Text publicat în revista Teologie și Viață, III (LXIX), serie nouă, nr. 11-12, noiembrie-decembrie, 1993, pp. 253-256.

Contact

Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Vasile Cel Mare" Iaşi

Adresa: Aleea M. Sadoveanu nr. 46, Iași 700489, România
Tel/Fax:- secretariat - 0232.217.045

              - contabilitate - 03321.100.118
              - administratie - 0733.922.272
              - pedagog - 0733.922.276

Email: seminarteologiciasi@yahoo.com

Sait realizat de DOXOLOGIA Media, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © 2012 seminariasi.ro