Instruire și exercițiu de evacuare în situație de incendiu

În data de 27.11.2024, la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare” din Iași, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Iași și cu sprijinul Arhiepiscopiei Iașilor, a avut loc un exercițiu de evacuare în situație de incendiu.

Înțelepciunea poporului ne spune că „paza bună trece primejdia rea”, de aceea, considerăm că informarea și instruirea prin astfel de activități sunt necesare pentru toți cei implicați în procesul de educație, atât elevi, profesori cât și personalul auxiliar. Este salvator să știm cum să ne comportăm și cum să acționăm în astfel de situații. Ignoranța și panica, după cum știm din experiența istoriei, pot provoca victime și, din nefericire, chiar dezastre.  

Mulțumim pr. Constantin Marius Burghelea, director al Departamentului SSM/PSI-SU al Arhiepiscopiei Iașilor pentru sprijinul oferit în buna organizare a activității, echipei de intervenție ISU condusă de domnul plutonier adjutant Paul Popa și, nu în ultimul rând, beneficiarilor acestui eveniment, elevilor și profesorilor.

Director, pr. prof. Constantin Simiraș