Printre partcipanţii la eveniment s-au numărat părintele profesor Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iaşi, părintele Radu Brânză, coordonatorul Departamentului ProVita şi părintele Dumitru Păduraru de la Biserica „Sfinţii Atanasie şi Chiril”, din cadrul Spitatului de Pneumologie din Iaşi. Debutul întâlnirii a fost precedat de săvârşirea slujbei Vecerniei, după care, elevii Seminarului Teologic din Iaşi au susţinut câteva cântări psaltice. Începutul dezbaterii a fost marcat de discursul coordonatorului de proiect, doamna Carmen Filoti, profesor de religie la Liceul Agricol şi de Industrie Alimentară ,,Vasile Adamachi” din Iaşi. „Am pregătit de mult timp aceste proiect împreună cu clubul de impact Vasiliada, care funcţionează în şcoala noastră de trei ani, împreună cu care am derulat mai multe programe în folosul comunităţii. Scopul principal al acestui proiect este schimbarea mentalităţilor referitoare la educarea copiilor prin promovarea unor metode educaţionale care să excludă violenţa şi să susţină dezvoltarea copilului. Proiectul aduce o promovare prin înşuşi titlul său, care este ca o doină, în care se arată că fiecare dintre noi are nevoie de iubire”, a declarat doamna profesor Carmen Filoti.
În continuare, discuţia s-a axat pe demonstrarea ideei că educaţia începe în familie, continuă în şcoală şi se desăvârşeşte în Biserică. Elevii Seminarului Teologic ieşean au prezentat lucrări cu titluri precum Violenţa în familie sau Sfinţii Părinţi şi violenţa. Mai departe, doamna Vasilica Botezatu, profesor de psihologie şi pedagogie la Şcoala Normală ,,Vasile Lupu” din Iaşi, a subliniat faptul că „antidotul violenţei în lume nu este frica, ci iubirea de Dumnezeu şi de oameni pentru că modelarea sufletului este o artă nobilă”. A urmat apoi un joc de rol, realizat de elevii Liceului Agricol şi de Industrie Alimentară ,,Vasile Adamachi”din Iaşi,în care au fost evidenţiate efectele nefaste ale violenţei.
„Violenţa calcă în picioare demnitatea umană”
Părintele Dumitru Păduraru, preot de caritate la Biserica „Sfinţii Atanasie şi Chiril”, din cadrul Spitatului de Pneumologie din Iaşi şi-a început discursul prin a afirma că „a vorbi despre violenţă devine un lucru incitant, mai ales în contextul în care mass-media acordă un spaţiu larg pentru această problemă. Astfel, oamenii pot ajunge să îşi însuşească limbajul şi deprinderile violente promovate direct sau indirect la televizor. Însă, atât timp cât avem discernământ, putem identifica problema şi putem afla că rezolvarea se găseşte în fiecare dintre noi. Violenţa calcă în picioare demnitatea umană, dar noi trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a o combate, iar apoi Dumnezeu ne va ajuta. Vă îndemn să ţineţi cont de aceste lucruri şi să trăiţi frumos şi elegant deoarece adolescenţa este o vârstă unică şi irepetabilă”, a afirmat părintele Dumitru Păduraru.
Părintele director Dragoş Bahrim a descris această manifestare ca „un prilej de meditaţie şi regândire a activităţilor noastre”, salutând, în acelaşi timp, implicarea deosebită a copiilor în acest proiect. „Lumea în care trăim este o lume a violenţei cu multiple faţete, iar lucrul acesta a determinat numeroase analize filosofie, sociologice şi nu numai. Problema care se pune este legată de felul în care noi trebuie să ne raportăm la astfel de suferinţe. Mântuitorul Iisus Hristos S-a confruntat cu violenţa din partea oamenilor, fiind urât pe nedrept, însă, cu toate acestea, i-a iertat pe toţi. În orice caz, toţi pătimim în lume în multe sensuri, dar ceea ce trebui să reţinem este că vindecarea unor astfel de plăgi nu se realizează printr-o răsplătirea a răului cu rău, ci dimpotrivă”.
Spre finalul întâlnirii, doamna comisar Carmen Matei de la Penitenciarul din Iaşi a vorbit despre nevoia de îndrumare şi iubire la momentul potrivit, prezentând un scurt filmuleţ intitulat „Viaţa după gratii”. Apoi, părintele Radu Brânză, coordonatorul Departamentului ProVita, a menţionat că violenţa poate exista încă de când copilul se află în pântecele mamei, arătând preocuparea complexă a departamentului pe care-l conduce pentru protejarea vieţii. „Conştiinţa raportării la Dumnezeu, la aproapele şi la noi înşine ne ajută să nu ne încărcăm sufletele şi să nu adăugăm rău la răul deja existent. Adevărata libertate este oferită de pacea sufletului şi în niciun caz de violenţă”, a concluzionat părintele Radu Brânză. La finalul întâlnirii, cei prezenţi au primit un scurt chestionar pentru evaluarea organizării şi a programului, iar celor implicaţi în proiect le-au fost oferite diplome de participare.
După încheierea activităţii, doamna Carmen Filoti a declarat că noutatea acestui proiect educaţional de lungă durată constă în „antrenarea mai multor instituţii pentru găsirea unor soluţii deoarece fiecare are ceva util de spus în această problemă. Există noi forme de violenţă cu care ne confruntăm din ce în ce mai des, cum ar fi izolarea sau chiar tăcerea. Dar copiii sunt foarte deschişi spre a căuta rezolvări pentru astfel de probleme, dorind din toată inima să fie iubiţi, nu agresaţi”. În calitate de reprezentant al Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Iaşi în cadrul proiectului „Vreau să fiu iubit fără să fiu lovit”, elevul Andrei Mocanu este convins de ecoul acestei manifestări, afirmând că violenţa nu poate aduce nimic bun. „Mă bucur că am putut participa la acest proiect, iar pe viitor îmi doresc să promovez tematica combaterii violenţei sub toate formele sale, prin pacea sufletească propovăduită de Biserică”.