Gând și cuvânt la început de drum

    Anul Domnului 2025 se prefigurează ca un an al noilor începuturi pentru Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare” din Iași. 
    În primul rând, deoarece școala noastră își deschide larg brațele pentru a-i primi pe elevii de la Școala Gimnazială „Mihai Codreanu” (clasele I-VIII) și pe cei de la Grădinița nr. 4 cu program normal din Iași, alături de dascălii lor. 
    Nu este vorba despre o simplă fuziune administrativă și juridică, ci este vorba despre o tainică și minunată lucrare a lui Dumnezeu, care oferă noi șanse și orizonturi celor trei unități de învățământ: Seminarului îi oferă posibilitatea de a se „întregi” și de a se deschide mai mult spre lume prin adăugarea unor noi niveluri de școlarizare, iar grădiniței și școlii gimnaziale, șansa de a crește intelectual și spiritual sub umbrela Seminarului (școală cu tradiție, Seminarul de la Socola - Iași fiind prima școală de grad gimnazial în limba română și primul Seminar teologic ortodox în limba română din Principate) și, bineînțeles, sub ocrotirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare.
    Preoții, profesorii, învățătorii și educatorii, susținuți de toți ceilalți ostenitori ai școlii și, deopotrivă de părinții elevilor, vor pune în lucrare toate resursele materiale și puterile sufletești pentru a educa, călăuzi și forma generația de mâine. O generație pe care ne-o dorim cu toții „sănătoasă” din toate punctele de vedere: fizic, psihic, intelectual și spiritual. 
    În tot acest proces complex și solicitant, care presupune foarte multă muncă, pasiune, dăruire, răbdare și implicare, cred că trebuie să mai adăugăm cu toții trei lucruri pentru a avea o rețetă de succes: credință vie și puternică în ajutorul lui Dumnezeu, indiferent cât de dificile sunt timpurile pe care le traversăm, nădejde că eforturile noastre vor da roade frumoase la timpul potrivit și dragoste unul față de celălalt.
    În al doilea rând, este un nou început și pentru elevii din clasa a IX-a, care, plini de emoție, pășesc într-o nouă etapă a vieții lor, una decisivă. În perioada liceului caracterele se șlefuiesc, mințile se înnobilează, iar sufletele dobândesc virtuți pe care le vor practica toată viața. Perioada Seminarului teologic reprezintă, așadar, nu doar o vreme a acumulării de cunoștințe, ci mai cu seamă, o experiență unică, formatoare și revelatoare. Este vremea marilor prietenii, care durează toată viața, iar dintre toate aceste prietenii, cea mai importantă este cea cu Dumnezeu și sfinții Săi.
    Sf. Ioan Gură de Aur afirmă că: „Nu există nici o artă mai mare decât aceea de a forma sufletele copiilor.” Fie ca aceste cuvinte să rămână întipărite în sufletul fiecăruia dintre noi și să ne fie călăuză în acest nou drum pe care pornim împreună!  
 

Pr. prof. dr. Andrei-Nicușor Carcea, 
Diriginte clasa a IX-a A