Personalitatea fiecărui elev este modelată, fără îndoială, de anii de școală și de profesorii care l-au instruit și educat de-a lungul lor. Unii dintre dascăli rămân icoane vii, repere puternice pentru tot restul vieții discipolilor!
La rândul lor, și profesorii simt că munca lor nu a fost în zadar, selectând în palmaresul experienței didactice profiluri de copii, viitori oameni de valoare, de care sunt mândri, povestind peste ani cu respect și cu bucurie că „le-a fost cândva elev"...
Un astfel de elev este și Moise Francesco-Gabriel. În anii de gimnaziu, el s-a remarcat ca un copil disciplinat, serios, respectuos cu toată lumea, prietenos cu colegii. Fiind un elev conștiincios, serios și cu mult bun-simț, s-a bucurat de aprecierea tuturor profesorilor, având note foarte bune la toate disciplinele. În paralel cu eforturile de a fi unul dintre cei mai buni elevi, Francesco s-a impus, cu timpul, și între copiii talentați ai școlii, implicându-se în programele artistice desfășurate în școală sau biserică. (Crăciun, 8 Martie, 1 Iunie, Zilele Francofoniei, serbările de final de an, proiecte europene etc.). Născut în Italia, dar educat într-o familie de români adevărați în spiritul credinței, al dragostei față de țară, de tradiții și față de portul popular românesc, Francesco-Gabriel a devenit, alături de sora și fratele său mai mic, o prezență activă la concursuri, festivaluri, manifestări artistice la nivel local și național, la posturi și emisiuni TV, fiind și dansator în ansamblurile: „Cătălina" - Palatul Copiilor, „Florile Moldovei" - Constantin Arvinte.
Cu perseverență și efort susținut, el a reușit să se mențină și ca premiant la școală, dar și-a cultivat cu seriozitate și pasiunea de „artist popular", talent cu care a fost binecuvântat de Dumnezeu.
Iată doar câteva rezultate:
- Premiul I - Festivalul Național „Ambasadorii Unirii" – 2018;
- „Trofeul Primăverii" - Festivalul Primăverii – 2019;
- Premiul Special al Juriului - Concursul Județean „Între Jijia și Prut" – 2019;
- Diplomă de Vrednicie - Concursul „Folclorul, Comoara Copilăriei"- 2020;
- Diplomă de Excelență - Concursul Internațional „Fii Star în Țara Ta" -2020;
- Locul I - Grup vocal „Frații Moise"- „Fii Star în Țara Ta";
- 4 de „DA" - Grup vocal „Frații Moise" – la „Românii Au Talent" – 2021;
- Diplomă de Excelență - Asoc. ASCIOR- 2023;
- Diplomă de Excelență - Festivalul „Miracolul Învierii" – 2023;
- Diplomă de Excelență - Liga Scriitorilor Români (pentru promovarea culturii și spiritualității românești la nivel național și internațional);
- Festivalul Regional de Folclor „Corăgheasca" – 2023;
- Trofeul Festivalului - Festival-Concurs Național „Călușul Românesc" - iunie 2023.
Pe lângă celelalte calități, consider că modestia le încununează pe toate! Valoarea nu are nevoie de laude; ea se impune de la sine...
Cu un astfel de elev, orice profesor s-ar simți mândru!
Prof. Olga Nicolescu
(Școala Gimnazială „Ion Simionescu" - Iași)