În data de 20 septembrie, la Sala „Iustin Moisescu" din incinta Ansamblului Mitropolitan, un grup de elevi seminariști a participat la ceremonia de deschidere a celei de-a VI-a ediții a Festivalului Internațional de Muzică Bizantină de la Iași. În cadrul acestui eveniment, am avut ocazia de a lua parte la prezentarea cărților Calofonicon Paisian, ediție îngrijită de monahul Filotheu Bălan, și Curs de muzică psaltică, volumul V, de Dimitrios Galanis (Patras, Grecia). De asemenea, am avut bucuria de a asculta interpretarea deosebită, susținută de către corul Melos Paisian de la Iași, a 3 partituri: Toată suflarea să laude pe Domnul, glasul al III-lea, de Anton Pann, Fragment din Kratima, glasul varis, atribuit domnitorului Dimitrie Cantemir, cules de monahul Filotheu Bălan și Axionul alcătuit după porunca Îngerului, glasul al II-lea. Evenimentul s-a desfășurat sub binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, elevii având ocazia să asculte cuvântul de învățătură adresat organizatorilor evenimentului și persoanelor prezente. La finalul ceremoniei de deschidere, elevii seminariști au avut marea bucurie de a fi încurajați în a-și urma visurile de către bine-cunoscuții maeștri ai muzicii bizantine: Pr. prof. univ. dr. Alexăndrel Barnea, Prof. Georgios Konstantinou, Prof. Dimitrios Galanis și lect. univ. dr. Adrian Sîrbu.