Pasiunea pentru tehnologie, inovația și munca susținută au dat roade! Ne mândrim să anunțăm că elevii școlii noastre au reușit să se califice în etapa finală a Concursului Național de Robotică Nextlab.tech.
Recunoscut drept cel mai mare concurs de robotică școlară din România și inclus în calendarul oficial al Ministerului Educației, Nextlab.tech reunește an de an tinerii din întreaga țară pasionați de domeniul STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică). Marea finală se va desfășura într-un cadru academic de prestigiu, fiind găzduită de Academia de Studii Economice (ASE) din București.
Elevii care ne vor reprezenta la nivel național concurează la secțiuni diferite:
* David Lămășanu (clasa a X-a A) – s-a calificat cu un proiect inovator și extrem de practic. El a dezvoltat un sistem inteligent care măsoară nivelul de umiditate din ghiveciul plantelor și afișează datele în timp real pe un ecran. Este o soluție excelentă, ce îmbină perfect cunoștințele de programare cu utilitatea de zi cu zi.
* Rareș Hanganu, Luca Simiciuc și Ruben Prună (clasa a VII-a A) – vor intra în competiție la proba Line Follower Basic. Ei au construit și programat cu succes roboței MIRO, pe care îi vor pune la încercare pe traseele de concurs de la București, acolo unde precizia și viteza de reacție a senzorilor fac diferența.
Dorim să le mulțumim tuturor celor care i-au susținut pe parcursul acestei competiții – cadre didactice îndrumătoare, părinți și colegi. Această reușită ne bucură și ne onorează deopotrivă!
Vă invităm să le fim alături în continuare și să le ținem pumnii la marea finală.
Mult succes David, Rareș, Luca și Ruben!
(prof. Cătălina Dogaru)
