Marți, 19.11. a.c., elevii seminariști din clasele a X-a s-au întâlnit cu dna. psiholog Mihaela Ciobanu, specialist în cadrul Agenției Naționale Antidrog - Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Iași, și au avut un dialog deschis despre impactul consumului de droguri asupra vieții tinerilor.
Scopul întâlnirii a fost acela de a sensibiliza adolescenții cu privire la riscurile consumului de droguri, de a înțelege cauzele care duc la acest comportament și de a găsi împreună soluții pentru a preveni astfel de situații.
Dialogul a demonstrat că o informare corectă și o comunicare deschisă sunt pași esențiali în lupta împotriva consumului de droguri.
Mesaj cheie:
“Drogurile nu rezolvă problemele, doar le ascund temporar. Căutați soluții sănătoase: sport, artă, conversații deschise cu cei dragi.”
(Profesor-consilier școlar Elena Filip)