Luni, 2 iunie, la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare” Iași a avut loc concursul de lectură organizat în parteneriat cu Școala Gimnazială „Alecu Russo” în cadrul proiectului mai larg, „Alfabetul Nonviolenței”. Au fost prezenți elevi din mai multe școli din județ. Alături de cele două școli care au organizat concursul, având ca și coordonatori pe doamna prof. Daniela Țifui (Școala Gimnazială „Alecu Russo” Iași) și pr. prof. Bogdan Ioan Anistoroaei (Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare”), s-au alăturat elevi și cadre didactice de la Colegiul Tehnic „Unirea” Pașcani, Liceul „Mihai Dumitriu” Valea Lupului și Liceul Teoretic „Miron Costin” Iași.
Concurs tematic a fost structurat în două etape:
- Proba scrisă, care a testat cunoștințele individuale acumulate în cadrul proiectului (compuneri argumentative)
- Proba orală, desfășurată pe echipe, care a pus accent pe spiritul de colaborare și creativitate.
Mulțumim părintelui director prof. Constantin Simiraș care ne-a fost alături, doamnei director prof. Oana Mihaela Simionovici și domnului Petru Prisacaru care s-a implicat în acordarea de premii copiilor și a sponsorizat o excursie de cunoaștere culturală și spirituală pentru 40 dintre elevii participanți în județul Neamț, care va avea loc în data de 26 iunie.
(pr. prof. dr. Bogdan Anistoroaei)