Atelier de jurnalism pentru elevii seminariilor din Arhiepiscopia Iaşilor

            Pe parcursul a patru zile, 20 de elevi din seminariile „Sf. Vasile cel Mare“ din Iaşi, „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ, „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena“ din Piatra Neamţ, „Sf. Gheorghe“ din Botoşani şi „Sf. Ioan Iacob“ din Dorohoi, coordonaţi de Cezar Constantin Cîrlan şi Valentin Iulian Ţoc, au avut ocazia de a-şi dezvolta creativitatea într-un cadru propice, alături de invitaţi de seamă.             Arhimandritul Hrisostom Rădăşanu, consilierul Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, a precizat: „Ideea acestui atelier de jurnalism creştin a apărut din două surse. În primul rând, conştiinţa faptului că noi suntem slujitori ai Cuvântului şi Cuvântul trebuie mărturisit, iar o formă de mărturisire a Cuvântului este jurnalismul creştin, vorbind aici despre radio creştin, televiziune creştină, media creştină în general. A doua sursă este legată de o experienţă personală. Am fost implicat într-o structură generatoare şi promovatoare de mesaj creştin, Radio Trinitas, şi am simţit nevoia ca ceva din această experienţă să pot împărtăşi şi tinerelor generaţii“.            După o primă zi de acomodare, în cea de-a doua zi a atelierelor, elevii împreună cu Valentin Iulian Ţoc, organizator al proiectului, au analizat întreaga activitate a cluburilor de jurnalism Aleph din fiecare seminar. „Ne bucură să vedem că elevii sunt atraşi spre activităţile extraşcolare. Mulţi dintre ei conştientizează faptul că timpul liber poate fi folosit într-un mod util, plăcut Bisericii, dar plăcut şi lor,“ a declarat Valentin Ţoc.            În cea de-a doua parte a zilei, diac. Nicolae Hulpoi, directorul Doxologia Media din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, le-a împărtăşit cursanţilor parcursul personal în lumea media. Prin această incursiune, diac. Nicolae Hulpoi i-a conştientizat pe cei prezenţi de importanţa şi repercusiunile pe care le pot avea deciziile luate matur şi responsabil, iar în acelaşi timp, modul providenţial în care Dumnezeu lucrează în viaţa lor, chemându-i pe fiecare la slujirea care le-a fost menită. Apoi, a realizat o scurtă prezentare a genurilor jurnalistice după care le-a propus tuturor celor prezenţi un atelier practic de realizare a unei ştiri.            Sâmbătă, 24 noiembrie, după momentul de rugăciune, participanţii au avut ocazia de a-l cunoaşte pe domnul Răzvan Bucuroiu, jurnalist, realizator TV şi publicist creştin, actualmente director al TVR3 şi director-fondator al revistei „Lumea credinţei“. Acesta a început prin a prezenta situaţia mijloacelor de informare, începând din anul 1990, urmărind apoi evoluţia acestora până în prezent. Invitatul a clarificat, apoi, împreună cu auditoriul, avantajele şi dezavantajele pe care le prezintă informarea prin presa scrisă, prin televiziune şi prin internet, comparând cele trei principale surse de informare actuale, insistând asupra puterii informaţiei apărute în spaţiul virtual.             Următorul moment al zilei a fost acela în care arhim. Hrisostom Rădăşanu a organizat un atelier de conştientizare a avantajelor lucrului în echipă. Elevii au aprofundat importanţa lucrului împreună în jurul textului sacru, înţelegând rolul fiecărui membru în crearea unui colectiv animat de credinţa în Iisus Hristos, ca „mădulare ale unui singur trup, al cărui Cap este Mântuitorul“.             A urmat apoi un seminar despre „Cele 7 nivele de conştientizare“ care a avut ca rol stabilirea paşilor în luarea corectă a unei decizii. Această prezentare a urmărit exemplificarea la nivel practic a modalităţii în care se poate ajunge la performanţă în orice domeniu, prin părăsirea conştientă şi treptată a zonei de confort, care împiedică dezvoltarea interioară şi socială a individului.            După cină, reprezentanţii cluburilor de jurnalism Aleph din fiecare seminar au stabilit detaliile proiectelor viitoare. În plus, au mulţumit organizatorilor şi reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, garantând faptul că această experienţă i-a determinat să îşi asume cu o responsabilitate sporită rolurile ce le revin şi, implicit, dezvoltarea cluburilor de jurnalism.            Referindu-se la desfăşurarea atelierului, Cezar Cîrlan, organizator al proiectului, a declarat: „Mă bucur foarte mult să văd cum reţeaua de cluburi Aleph începe să capete contur. Eu unul cred foarte mult în potenţialul acestui proiect şi aceasta se vede din dorinţa elevilor de a se implica şi a participa la acţiunile Aleph şi din nivelul foarte ridicat al acestora. Elevii au receptat foarte bine mesajul transmis şi deja am stabilit împreună activităţile care se vor derula în perioada imediat următoare“. Impresii ale participanţilor           Andrei Roca, elev la Seminarul „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena“ din Piatra Neamţ: „Am fost foarte impresionat de organizare, mai ales de personalităţile invitate. Personal, mi-a plăcut cel mai mult intervenţia domnului Răzvan Bucuroiu, care efectiv ne-a iniţiat în «taina jurnalismului»“.            Flavius Ştefan Popa, elev la Seminarul „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ: „Această întâlnire a fost pentru mine o mare surpriză, am avut ocazia să cunoaştem oameni noi şi chiar să ne simţim cu toţii ca într-o familie. Pentru viitor, îmi doresc să coordonez cât mai bine clubul de jurnalism al seminarului de care aparţin, făcându-l un model demn de urmat pentru celelalte seminarii din ţară“.           Alexandru Plian, de la Seminarul „Sf. Gheorghe“ din Botoşani: „Doresc ca, de acum încolo, prin activitatea clubului nostru, să facem o schimbare în mentalitatea adulţilor care cred că suntem o generaţie fără perspective, fără viitor. Acum am mai multă încredere în mine, ştiind că Aleph m-a ajutat să îmi dezvolt o pasiune ascunsă până acum“.           Iustin Mărgineanu, elev la Seminarul „Sf. Vasile cel Mare“ din Iaşi: „Sunt coordonatorul clubului de jurnalism Aleph din seminarul meu şi mă bucur că am venit aici cu o parte din echipă. Până acum nu am realizat ce impact putem avea noi, ca simpli seminarişti, asupra comunităţii, însă acum îmi doresc ca Aleph să ajungă în cel mai scurt timp cel mai puternic club de jurnalism din ţară“.

Adaugă comentariu nou

Contact

Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Vasile Cel Mare" Iaşi

Adresa: Aleea M. Sadoveanu nr. 46, Iași 700489, România
Tel/Fax:- secretariat - 0232.217.045

              - contabilitate - 03321.100.118
              - administratie - 0733.922.272
              - pedagog - 0733.922.276

Email: seminarteologiciasi@yahoo.com

Sait realizat de DOXOLOGIA Media, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © 2012 seminariasi.ro