În ziua de 9 septembrie 2024, când Biserica Ortodoxă îi pomenește pe Sfinții Părinți Ioachim și Ana, iar porțile școlilor s-au redeschis pentru a-și primi elevii, Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare” din Iași i-a (re)primit pe aceștia într-un mod specific, prin oficierea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii de către un sobor de preoți profesori și părinți ai elevilor, sub protia părintelui dr. Bogdan Racu, inspector pentru Învățământ și Cateheză în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, delegatul Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, părintele profesor dr. Constantin Simiraș, directorul Seminarului, a rostit un cuvânt de bun-venit atât pentru noii elevi, cât și pentru seminariștii din anii II - IV. De asemenea, părintele Bogdan Racu a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan.
Ziua a continuat cu festivitatea de premiere a elevilor care și-au înmulțit talanții și au avut rezultate deosebite în anul școlar anterior, fiind un moment de încununare și de recunoaștere a eforturilor lor. Au fost oferite cărți și diplome, într-un cadru emoționant.
De asemenea, părintele director a oferit diplome de apreciere și merit, în semn de mulțumire, unor profesori care s-au remarcat în activitățile Seminarului. Astfel, doamnelor prof. dr. Carmen Dura, prof. dr. Ioana-Catrinel Măriuței și prof. Raluca Balan li s-a acordat câte o diplomă de merit pentru contribuția remarcabilă în promovarea școlii, susținerea, organizarea, coordonarea și desfășurarea activităților-cheie la Seminar. Corului „Basileus”, îndrumat și dirijat de arhid. prof. Mihai Ursache împreună cu pr. prof. Iulian Zaltariov, i s-a acordat o diplomă de excelență pentru rezultatele deosebite obținute la concursurile naționale, dar și pentru contribuția lor artistică și liturgică de-a lungul anilor.
O diplomă de recunoștință a fost acordată și doamnei Alina Moise, președinta Consiliului Reprezentativ al Părinților din cadrul Seminarului nostru.
Am avut parte cu toții de un început de an școlar binecuvântat, prin primirea Cuvântului-Hristos, fiind un start plin de multă duhovnicie. Am trăit împreună bucuria revederii prietenilor, colegilor și profesorilor, dar și bucuria unui an școlar nou.
(Bogdan Vezeteu, clasa a XII-a A)