„Un om ca el se naște la un secol, la două sau la trei”[1].
Câteva momente din viața Părintelui Ioan Marina viitorul Patriarh
al Bisericii Ortodoxe Române
În şedinţele sale de lucru din 28-29 octombrie 2015, 25 februarie 2016 şi 16 decembrie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca: 2017 să fie „anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti” şi „anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” în Patriarhia Română[2].
În continuare voi sublinia câteva aspecte din viața părintelui Ioan Marina.
„A fi antifascist, nu înseamnă a fi comunist” a spus preotul Ioan Marina episcopului Irineu Mihălcescu atunci când îi era analizat dosarul, în vederea numirii ca director la Tipografia Eparhiale din Râmnicu Vâlcea, la 25 august 1939. Aceasta, înființată inițial la Mănăstirea Cozia, trecea prin dificultăți financiare foarte serioase, nereușind să-și revină după recesiunea economică dintre anii 1931-1933. Prin măsurile luate de părintele Ioan Marina, în special prin vinderea tuturor cărților blocate în depozit, la preț de cost, precum și printr-un un plan editorial bine conceput au fost plătite datoriile tipografiei. În 1940 a predat conducerea tipografiei către Mitropolia Olteniei, el preferând să rămână la Vâlcea.
Un alt moment interesant este neparticiparea preotului Ioan Marina la însoțirea convoiului mortuar al unor legionari care traversa orașul. Învățatul episcop Vartolomeu Stăncescu (1921-1938), care era și senator de drept[3] în Parlamentul României, dăduse o dispoziție ca toți preoții din Râmnicu Vâlcea să participe la acest eveniment. Preotul Marina îi răspunde în scris că potrivit codului penal, preoții care vor face serviciul religios unor formațiuni politice, vor fi închiși între 2 și 4 ani. După aceasta, episcopul retrage dispoziția dată preoților și trimite o înștiințare colectivă ca aceștia să săvârșească serviciul religios. Au fost toți preoții, mai puțin Ioan Marina. În acest context, frații preoți l-au acuzat că îi susține pe comuniști, iar răspunsul preotului Ioan Marina a fost fără echivoc: „servicii religioase nu am făcut nici Partidului Național-Țărănesc al cărui membru sunt și nici nu voi face vreunui partid”[4].
Mai puțin cunoscută este implicarea Părintelui Ioan Marina în organizarea unei bănci populare a preoților din județul Vâlcea, prima inițiativă de acest gen din biserica noastră[5]. În condițiile crizei economice mondiale, episcopul Vartolomeu Stănescu a luat inițiativa de a veni în ajutorul preoților prin organizarea unei astfel de instituții financiare, autorizată la judecătoria Râmnicu Vâlcea la 10 iunie 1929. Statutul Băncii populare „Ajutorul” a fost elaborat de părintele Ioan Marina și, ulterior, aprobat în unanimitate de cei 120 de preoți prezenți la conferințele Societății „Renașterea” din luna aprilie 1929. Această bancă devine prima bancă populară cooperatistă din țară[6]. Toate celelalte societăți financiare ale diferitelor bresle se vor organiza după proiectul dezvoltat la Râmnicu Vâlcea de părintele Ioan Marina. Menirea ei era de a ajuta preoții suferinzi din spitale, soțiile de preot, studenți teologi, cantine sociale, etc. Principiul era: „toți pentru unul, unul pentru toți”[7]. Ulterior s-au organizat astfel de bănci în toate județele Olteniei, dar mai prosperă era cea a clerului vâlcean, al cărei președinte era preotul Ioan Marina[8].
Începând cu 1 noiembrie 1932 va prelua conducerea Seminarului „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, cu misiunea de a reface prestigiul acestei școli teologice după activitatea deplorabilă a fostului director[9].
În Amintirile sale, Patriarhul Justinian precizează contextul în care Gheorghe Gheorghiu Dej a poposit in casa parohială, pe atunci a părintelui Ioan Marina, din Râmnicu Vâlcea, unde a stat ascuns până la 23 august 1944. După evadarea sa din închisoarea din Târgu Jiu, în drumul spre București, Gheorghiu Dej era însoțit de diferite echipe printre care s-a numărat și fiul parintelui Ioan Marina, Ovidiu Marina, elev pe atunci în clasa a VII-a[10]. Mitropolitul Bartolomeu Anania menționează că mașina cu Gheorghiu Dej a făcut pană la intrarea în Râmnicu Vâlcea[11], fiind obligat să fie găzduit de urgență.
Mai târziu, când Gheorghe Gheorghiu Dej îi spunea Patriarhului Justinian că ajută preoții eliberați de securitate angajându-i la Patriarhie, i se răspundea: „când erați voi prigoniți, vă ajutam pe voi; acum alții sunt cei prigoniți și-i ajut pe ei, căci menirea Bisericii este să ocrotească, să ajute pe cei aflați în suferință”[12].
În februarie și în 15 martie 1945, Mitropolitul Moldovei, Irineu Mihălcescu (1874-1948)[13], a cerut Ministerului Cultelor înființarea unui al doilea post de episcop vicar la Mitropolia Moldovei[14], pentru a fi ocupat de preotul Ioan Marina de la parohia Sf. Gheorghe din Râmnicu Vâlcea, care era văduv la vârsta de 34 de ani. Contextul istoric în Moldova e cel al consecințelor nefaste ale războiului, dar și starea precară de sănătate a mitropolitului Irineu.
În 29 martie Mitropolitul Irineu se adresa Sfântului Sinod, prin adresa nr. 745, în care sublinia nevoia venirii unui arhiereu tânăr la Iași, „energic și capabil”[15], numind pe preotul Ioan Marina, întrucât „sfinția sa este văduv de 10 ani, cu o cultură superioară, plin de energie, un excelent gospodar, om de inițiativă și un spirit organizator, cum puțini oameni am văzut în viața mea”[16]. Mitropolitul Irineu îl cunoștea pe preotul Ioan din timpul în care era locțiitor de episcop al Râmnicului-Noul Severin (1 noiembrie 1938 - 1 noiembrie 1939) și apoi ca locțiitor de mitropolit al Olteniei (1-29 noiembrie 1939), dar și cât a stat cu personalul Mitropoliei în refugiu la mănăstirea Govora.
Prin decizia nr. 17032 din 1 aprilie 1945 a Ministerului de Culte, preotul Ioan Marina era confirmat pe postul de arhiereu vicar al istoricei Mitropolii a Moldovei. Acest post de episcop vicar a fost aprobat special pentru Iași, nefiind cedat de o altă eparhie[17].
Între timp, preotul Ioan Marina se retrăsese la mănăstirea Frăsinei. Tunderea sa în monahism a avut loc la mănăstirea Cetățuia din Iași, ctitoria domnitorului Gheorghe Duca Vodă sau cel Bătrân (1665-1666, 1668-1672, 1678-1683).
În Cuvântarea de la tunderea în monahism, părintele Justinian Marina mărturisea: „Pe toate însă le copleșește bucuria sufletească ce simt după acest mare fapt, văzând bucuria și simțind dragostea cu care m-ați primit și cu care m-ați încurajat toți în împreună slujire la tunderea mea în monahism, în frunte cu Înaltpreasfințitul Mitropolit Irineu, Mitropolitul Moldovei, al cărui vrednic ucenic a binevoit să mă ia și sub ale cărui îndrumări înțeleg să-mi conduc viața ca monah al Cetățuiei”[18].
Hirotonia întru arhiereu s-a săvârșit la 12 august 1945, în Catedrala Mitropolitană din Iași, soborul fiind condus de Mitropolitul Irineu alături de episcopul Antim Nica și arhiereul vicar Valerie Moglan Botoșăneanu. Gândurile episcopului vicar Justinian transmise în cuvântul de la hirotonia sa întru arhiereu sunt elocvente pentru personalitatea viitorului patriarh al Bisericii: „Cu sufletul copleșit de emoție, mă uit la cele petrecute cu mine și mă înfricoșez când mă gândesc ce grea răspundere este legată de cea mai înaltă treaptă spirituală a Bisericii creștine: Arhieria. (...) Iată cât de îndreptățită îmi este frica ce am la gândul că fiind Arhiereul lui Iisus Hristos, mângâietor și susținător a mii de suflete de suferinzi, nevoiași și năpăstuiți ai vieții acesteia de pe pământ, nu mai ești al tău pentru că ești soțul Bisericii, nu mai ești stăpân pentru că ești slujitor al lui Iisus, nu trăiești pentru tine că tu ești un nimic când te socotești pe tine însuți și totuși tu ești totul, când privești la Cel pe care-L reprezinți și în numele căruia lucrezi”[19].
Spre încheiere, cuvântarea ia forma rugăciunii: „Acolo unde este îndoială, eu să semăn credință, Acolo unde este întristare, eu să semăn bucurie, Acolo unde este disperare, eu să semăn nădejde, Acolo unde este ceartă, eu să semăn pace, Acolo unde este ură, eu să semăn iubire, Acolo unde este întuneric, eu semăn lumină! O, Doamne Iisuse fă ca nu numai eu să pot fi mângâiat, ci să mângâi pe alții, nu numai eu să fiu înțeles, ci să și înțeleg pe alții, nu numai eu să fiu iubit, ci să iubesc pe frații mei ...”[20].
Așadar, acestea sunt doar câteva momente din viața părintelui Justinian Marina, cel care a fost supranumit pentru activitatea sa de episcop vicar și apoi de Mitropolit al Moldovei: „părinte al orfanilor”[21].
[1] Mitropolit Bartolomeu Anania, Amintiri despre Patriarhul Justinian, cf. https://www.youtube.com/watch?v=VGJF7JBez9g, consultat la data de 15 decembrie 2016.
[2] http://basilica.ro/proclamarea-oficiala-a-anului-omagial-si-comemorativ-2017-in-patriarhia-romana/, consultat la 4 ianuarie 2017.
[3] Pr. Asist. Dr. Petre Sperlea, Varolomeu Stănescu – epsicop al Râmnicului Noului Severin (1921-1938),volum publicat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Basilica, București, 2014, p. 35.
[4] Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Amintiri, Ediție, studiu introductiv și note de Prof. Dr. Remus Rus și Drd. Dorin Demostene, Editura Enciclopedică, București, 2011, pp. 36-37.
[5] Pr. Constantin Nonea și Pr. Ștefan Gheorghiu, Omagiu Prea Sfințitului Arhiereu Vicar Justinian Vasluianu cu prilejul împlinirii a doi ani de activitate chiriarhală la Mitropolia Moldovei, cu o prefață de Pr. Cicerone Iordăchescu, Atelierele Grafice Alexandru A. Țerek, Iași, 1947, p. 17.
[6] Pr. Asist. Dr. Petre Sperlea, op.cit., p. 126.
[7] Ibidem, p. 126.
[8] Ibidem, p. 128.
[9] Ibidem, p. 139.
[10] Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, op.cit., p. 56.
[11] Mitropolitul Bartolomeu Anania, Amintiri despre Patriarhul Justinian, cf. https://www.youtube.com/watch?v=VGJF7JBez9g, consultat la data de 15 decembrie 2016.
[12] Teoctist, Patriarhul Bisercii Ortodoxe Române, Comoară de daruri sufletești, în rev. BOR, nr. 1998, p. 105, apud Dr. George Stan, Părintele Patriarh Justinian Marina, EIBMBOR, București, 2005, p. 223. Vezi și Lavinia Betea, Evadarea lui Dej în „Jurnalul Național”, 21 septembrie 2005, cf.
în http://jurnalul.ro/scinteia/istoria-comunismului/evadarea-lui-dej-36860.html, consultat la 5 ianuarie 2017.
[13] Trebuie subliniată observația că Mitropolitul Irineu Mihălcescu fusese și el preot de parohie, iar după ce a rămas văduv în 1936, prin moartea soției sale Anastasia, s-a închinoviat la mănăstirea Sinaia. În 1936 este hirotonit ca arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu titulatura de "Târgovișteanul", iar 29 noiembrie 1939 ca mitropolit al Moldovei și înscăunat în catedrala mitropolitană din Iași la 17 decembrie 1939. A păstorit la Iași până la 16 august 1947, când s-a retras din scaun la mănăstirea Agapia.
[14] Pr. Constantin Nonea și Pr. Ștefan Gheorghiu, Omagiu Prea Sfințitului Arhiereu Vicar Justinian Vasluianu cu prilejul împlinirii a doi ani de activitate chiriarhală la Mitropolia Moldovei, cu o prefață de Pr. Cicerone Iordăchescu, Atelierele Grafice Alexandru A. Țerek, Iași, 1947, p. 6
[15] Ibidem, p. 7.
[16] Ibidem.
[17] Preot Constantin Nonea, Un an de vicariat al P.S. Sale, Justinian Vasluianu, extras de revista Mitropolia Moldovei, nr. 1946, Tipografia Lupta Moldovei, Iași, 1946, p. 4.
[18] Cuvântarea rostită de preotul Ioan Marina cu prilejul tunderii în monahism la Pr. Constantin Nonea și Pr. Ștefan Gheorghiu, op. cit., p. 29.
[19] Cuvântarea PS Justinian la hirotonia întru ahiereu, la Ibidem, pp. 30-31.
[20] Ibidem, p. 34.
[21] Ibidem, p. 37.
