Seminarul înfiinţat de Mitropolitul Veniamin Costachi, cea mai veche şcoală de acest tip a românilor, instituţie faimoasă şi datorită numărului mare de personalităţi care au învăţat sau au predat aici, s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea unor oameni de cultură importanţi care au scris pagini memorabile despre rolul şi evoluţia acestuia. Personalitatea extraordinară a lui Veniamin Costachi, legătura sa de necontestat cu dezvoltarea învăţământului religios în Moldova au făcut ca din numeroasele scrieri despre Mitropolit1 să nu lipsească evocări ale grijii acordate de către acesta Seminarului şi ale existenţei lui sub ocrotirea luminată a înaltului ierarh. Seminarul de la Socola, numit mai târziu Seminarul Veniamin, ocupă locul pe care îl merită şi în istoriile învăţământului românesc şi în cele bisericeşti, unde i se recunoaşte rolul novator şi benefic2.
Pe lângă scrierile dedicate personalităţii mitropolitului Veniamin Costachi şi învăţământului românesc, sunt câteva studii dedicate exclusiv istoriei Seminarului. În anul 1885 a apărut o primă monografie, semnată de Constantin Erbiceanu: Istoricul Seminarului Veniamin din Monastirea Socola, fondat la 1804. În cele 136 de pagini ale cărţii, autorul face o prezentare a învăţământului religios în Moldova de la Vasile Lupu până la instaurarea regimului fanariot, apoi a perioadei fanariote până la înfiinţarea Seminarului de la Socola, încheind cu istoricul Seminarului, de la înfiinţare şi până în anii premergători momentului în care a fost scrisă lucrarea. Demersul lui Constantin Erbiceanu, elev şi profesor al şcolii, este de o importanţă vitală pentru reconstituirea istoriei Seminarului, întâmplarea făcând să se piardă în incendiile din 1927 şi 1928 toate documentele despre primii ani de după înfiinţare3, astfel că evenimentele antemergătoare anului 1832 sunt, aproape exclusiv, cunoscute datorită lucrării sale.
Faptul că un mare istoric cum a fost Constantin Erbiceanu a fost primul care s-a ocupat de istoria Seminarului a însemnat realizarea unei temelii solide pentru reluările şi completările ulterioare. Acribia cu care sunt adunate şi folosite documentele de care dispunea autorul, rigurosul sistem de referinţe, grija pentru publicarea actelor oficiale relevante, evitarea unei abordări romantice fac din această primă monografie o carte de bază pentru realizarea unei imagini a istoriei Seminarului Veniamin.
Anii 1903-1904 aduc sărbătorirea centenarului Seminarului Veniamin. Deşi istoricii aduceau argumente tot mai pertinente despre înfiinţarea Seminarului în 1803, circulaţia mai largă din acel moment a variantei 1804 a făcut ca manifestările legate de sărbătorirea centenarului, inclusiv publicarea unor lucrări dedicate acestui moment, să aibă loc mai ales în anul 1904. Serbările oficiale iniţiate de guvern au avut loc în ziua de 4 octombrie 1904, când erau aşteptaţi cu acest prilej Regele Carol şi Regina Elisabeta şi numeroase alte personalităţi4. Cu această ocazie Nicolae Iorga scria o carte de popularizare despre Veniamin Costachi5, iar Gh. Ghibănescu evoca cei 100 de ani ai seminarului în lucrarea Centenarul Socolei6.
Directorul din acel moment al şcolii, economul P. Savin, este autorul unei scrieri pe care modest o numeşte: Câteva cuvinte asupra înfiinţării şi activităţii Seminarului „Veniamin Mitropolitul” din Iaşi cu ocaziunea serbării centenarului său7. „Ca o slabă licărire însă, cele câteva pagini ce prezint vor ajuta şi ele la pomenirea marelui Ierarh şi la amintirea activităţii şcoalei ce poartă numele lui” este speranţa afirmată de la început de autor8. Deci este o lucrare ce nu-şi propune o înaltă ţinută ştiinţifică, ci mai mult o întregire statistică a datelor despre Seminar. Istoricul este reluat în mare parte după Constantin Erbiceanu şi este completat pentru anii ulteriori cu documente, cele mai multe fără a fi comentate. Prezentarea documentelor este mai curând nesistematică, iar anexele greu de folosit, lucrarea semănând cu anuarele de mai târziu. Prin tonul sobru, prin recunoaşterea limitelor scrierii sale P. Savin are meritul de a fi realizat o scriere onestă, folositoare mai ales datorită publicării unor documente mai importante de după 1832.
Tot cu ocazia centenarului a apărut o altă monografie: Istoria Seminarului „Veniamin” din Iaşi (1803-1903)9. Aceasta era realizată de Gheorghe Adamescu din însărcinarea Ministrului Cultelor şi al Instrucţiunii Publice Spiru Haret. Deşi presat de timp şi răspunzând unei comenzi10, deşi pentru unele perioade nu găseşte suficiente documente11, Gheorghe Adamescu a realizat o carte de aproape 350 de pagini, în condiţii grafice deosebite, în care sunt publicate în întregime, în anexă, aproape toate documentele citate. Prima parte a cărţii este: Viaţa mitropolitului Veniamin Costachi, cu o bibliografie, urmează Istoria Seminarului „Veniamin”, în încheiere găsind o impresionantă culegere de documente referitoare la istoria şcolii. Până la anul 1832, evenimentele legate de Seminar sunt reconstituite după cartea lui Constantin Erbiceanu, pentru anii următori verificându-se cu documente toate afirmaţiile12.
Infrastructura ştiinţifică a cărţii lui Gheorghe Adamescu este una foarte solidă. Notele, documentele, tabelele, imaginile, hărţile dau o imagine edificatoare asupra subiectului şi constituie un instrument util pentru alte cercetări. În continuarea scrierii lui C. Erbiceanu, aceasta este opera care ne clarifică istoricul Seminarului până în anul 1904.
Poate şi temeinicia abordărilor de până atunci au făcut ca în anii următori nimeni să nu mai încerce o reconstituire de mare anvergură a evoluţiei Seminarului. A urmat apoi primul război mondial, când astfel de preocupări păreau inadecvate. Nici după 1918, anii de refacere şi de eforturi pentru unificarea administrativă şi legislativă, istoria Seminarului nu a constituit o preocupare majoră. Anuarele care s-au publicat în perioada interbelică au avut rolul de a rememora unele informaţii, dar şi de a aduna rapoartele anuale şi numele profesorilor şi ale elevilor. Existenţa acestor anuare menţinea iluzia că istoricul Seminarului este ţinut la zi şi descuraja unele iniţiative mai ample pentru reluarea istoricului pentru ultimii ani. Lipseşte totuşi, pentru următorii ani, o privire de ansamblu care să dea coerenţă datelor disparate publicate în diverse locuri şi să ofere un sens general seriilor de documente oficiale.
Situaţia elevilor din Seminarul „Veniamin Costachi"
Publicarea anuarelor, devenită obligatorie pentru şcolile secundare, a început în anul 192813. Era continuată o iniţiativă mai veche – tipărirea unor „situaţiuni ale elevilor”, liste cu nume ale profesorilor şi elevilor însoţite de date statistice. Ca şi în cazul anuarelor, efortul de publicare era unul mare, aşa că de multe ori apărea un singur număr pentru mai mulţi ani. Au apărut 17 astfel de „situaţiuni” pentru anii 1900-1921. Anuarul din 1928, acoperă perioada 1921-1927 şi un spaţiu este alocat şi unor articole despre istoria Seminarului şi unor interesante propuneri asupra reformării învăţământului teologic românesc.
În anul 1931 apare anuarul pentru anii 1927-1931. Aici se remarcă, în a doua jumătate a anuarului, partea culturală, un articol al părintelui spiritual C. Bobulescu despre Palatul Sturdza, sediul de atunci al Seminarului14. Următorul anuar a apărut în anul 1937 şi cuprinde anii1931-1937. În afara rapoartelor anuale şi listelor de elevi şi profesori, în partea a doua, util pentru reconstituirea unui moment greu pentru Seminar, este articolul semnat de Gh. Gr. Gheorghiu, profesor de matematică, despre transformarea clădirii şcolii în spital militar în anii primului război mondial15.
Ultimul anuar a apărut în anul 1942 şi cuprindea anii 1937-1941. El este de mai mici dimensiuni şi are un număr mai mare de evocări ale foştilor profesori, după ce ec. Dumitru Furtună criticase în anuarul precedent lipsa acestora. Despre situaţia localului până în anul publicării se vorbeşte şi într-un articol semnat de diaconul Ilie Gheorghiţă16. Sunt deosebit de importante informaţiile despre cutremurul din 1940 şi despre bombardamentul sovietic din 26 iunie 1941.
În anul 1941 apărea şi o monografie despre Veniamin Costachi avându-l ca autor pe Protos. Vasile Vasilache17. În cuvinte alese este evocată personalitatea Mitropolitului Veniamin Costachi, dar nu se aduc noi informaţii sau o viziune schimbată asupra Seminarului ce-i poartă numele. Cinci ani mai târziu era tipărită cartea Un veac de la moarte Mitropolitului Veniamin Costachi, a părintelui Ilie Gheorghiţă, profesor al Seminarului. Frumosul portret pe care îl face autorul Mitropolitului este însoţit şi de mai multe referiri la Seminarul său, dar informaţiile, deşi se încadrează oportun prezentării generale, nu aduc prea multe noutăţi asupra subiectului.
Dintre cei care au avut, în ultima vreme, preocupări asupra istoriei Seminarului Veniamin se remarcă Pr. Lect. Dr. Ioan Vicovan18, dar informaţiile de după 1904 sunt puţine şi aici.
Alte documente folositoare sunt legile şi alte acte oficiale care au şi prevederi referitoare la învăţământul religios în general, din ele putându-se deduce schimbările organizatorice şi de statut ale Seminarului. În arhiva Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la Iaşi, se găsesc şi documentele mai noi ale Seminarului „Veniamin Costachi” (acte administrative, circulare, corespondenţă oficială, corespondenţă particulară ş. a.). Documente inedite despre Seminar şi despre Veniamin Costachi sunt aduse în atenţie şi de Pr. Ilie Gheorghiţă19, N. A. Ursu20 ş. a.
Analizând scrierile care şi-au propus să clarifice istoria Seminarului Veniamin şi documentele accesibile se remarcă un dezechilibru între abundenţa izvoarelor pentru anumite perioade şi lipsa lor pentru alte perioade. Dacă pentru secolul al XIX-lea se poate vorbi de o imagine relativ clară asupra evoluţiei şcolii, nu tot aşa stau lucrurile în cazul perioadei de după 1904. Mai ales ultimii ani din viaţa şcolii sunt aproape necunoscuţi, iar despre desfiinţarea Seminarului în 1948 s-a scris foarte puţin.
Extras din volumul Pr.Mihai VIZITIU, Pr. Dragoş BAHRIM, A. TIMOFTI (coordonatori), Două secole de învăţământ teologic seminarial (1803 – 2003), Ed. Trinitas, Iaşi, 2003, pp. 86-109.
1 Andrei Vizanti, Veniamin Costachi mitropolit al Moldovei şi Sucevei. Epoca, Viaţa şi operele sale, Iaşi, 1881; N. Iorga, Viaţa şi faptele Mitropolitului Moldovei Veniamin Costachi, Bucureşti, 1904; Vasile Vasilache, Mitropolitul Veniamin Costachi, Mănăstirea, 1941; Ilie Gheorghiţă, Un veac de la moartea mitropolitului Veniamin Costachi, Mănăstirea Neamţ, 1946 ar fi doar câteva monografii din uriaşa bibliografie despre Mitropolitul Veniamin Costachi.
2 V. A. Urechia, Istoria şcoalelor de la 1800-1864, Bucureşti, 1892; N. Iorga, Istoria Bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor, Bucureşti, 1930; Idem, Istoria învăţământului românesc ; C. Erbiceanu, Istoria Mitropoliei Moldovei, Bucureşti, 1888; Pr. Prof. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2 (secolele XVII şi XVIII), vol. 3, (secolele XIX şi XX), Bucureşti, 1994; Pr. Prof. Alexandru Ciurea, Şirul mitropoliţilor Bisericii Ortodoxe din Moldova. Elemente esenţiale biografice şi bibliografice, în Credinţă şi cultură în Moldova. II. Credinţă ortodoxă şi unitate bisericească, Editura Trinitas, Iaşi, 1995.
3 Gheorghe Adamescu, Istoricul Seminarului „Veniamin” din Iaşi (1803-1903), Bucureşti, 1904, p. III.
4 Programul serbarei centenarului. 4 octombrie 1904, în broşura aniversară Centenarul Seminarului „Veniamin Costache”. 1804-1904, Iaşi, 1904.
5 N. Iorga, Viaţa şi faptele mitropolitului Moldovei Veniamin Costachi, Bucureşti, 1904.
6 Gh. Ghibănescu, Centenarul Socolei, 1903.
7 P. Savin, Câteva cuvinte asupra înfiinţării şi activităţii Seminarului „Veniamin Mitropolitul” din Iaşi cu ocaziunea serbării centenarului său, Bucureşti, 1904.
8 Ibidem, p. 5.
9 Gheorghe Adamescu, op. cit.
10 „Am primit cu entuziasm, am lucrat cu stăruinţă pe cât ocupaţiunile zilnice mi-au permis; dar sunt departe de a crede că am făcut o operă desăvârşită, mai ales din pricina că trebuia gătită cartea la o anumită zi spre a se putea răspândi cu prilejul serbărilor ce se fac în primele zile ale lui octombrie la Iaşi.” (Ibidem, p. III).
11 „Pe lângă aceasta, să adaogăm că izvoarele au fost aşa de risipite şi aşa de greu de strâns, că pentru unele momente au fost în abundanţă, pentru altele aproape de loc, şi astfel se va explica neegalitatea ce prezentă lucrarea mea” (Ibidem).
12 Ibidem, p. IV.
13 Anuarul Seminarului „Veniamin Costache” din Iaşi, 1921-1927, Iaşi, 1928.
14 C. Bobulescu, Fostul palat domnesc din Iaşi al lui Mihai Vodă Sturza, în „Anuarul Seminarului Veniamin Costache din Iaşi”, Iaşi, 1931, p. 3-44 (partea culturală).
15 Gh. Gr. Gheorghiu, Spitalul militar Iaşi 272. Câteva amintiri, în „Anuarul Seminarului Veniamin Costache din Iaşi”, Iaşi, 1937, p.127-132 (partea culturală).
16 Ilie Gheorghiţă, Din istoricul mai nou al clădirii Seminarului Veniamin Costachi, în „Anuarul Seminarului Veniamin Costache din Iaşi”, Iaşi, 1942, p.125-145 (partea culturală).
17 Vasile Vasilache, op. cit.
18 Pr. Lect. Dr. Ion Vicovan, Seminarul „Veniamin Costache”, file din învăţământul teologic din Moldova, în „Teologie şi viaţă”, anul V, nr. 1-3, ianuarie-martie 1995, p.123-138 ; Idem, Seminarul Veniamin Costachi – o altă abordare, în „Analele Ştiinţifice ale Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi, Teologie, tom V, 1999-2000, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, p. 159-178.
19 Pr. Ilie Gheorghiţă, Grija deosebită a Mitropolitului Veniamin Costachi pentru ridicarea nivelului cultural al clerului. Consideraţii în jurul unei scrisori inedite, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, XLVII, 1971, nr. 9-12, p. 645 – 659.
20 N. A. Ursu, Seminarul de la Socola – prima şcoală de grad gimnazial în limba română, în „Teologie şi viaţă”, III, nr. 11-12, noiembrie-decembrie 1993, p. 253-256.
