Rolul spiritual şi cultural important jucat de Seminarul Veniamin de-a lungul anilor în Moldova este poate şi meritul unor suflete alese, care şi-au dedicat viaţa slujirii catedrei acestei şcoli. Se poate reconstitui în cea mai mare parte şirul profesorilor ce s-au succedat la catedra Seminarului pentru perioada 1803-1904, în special după monografiile lui Constantin Erbiceanu şi Gh. Adamescu1, iar după 1904, datorită Situaţiunilor publicate anual, devenite după 1907 Anuare. Seminarul a beneficiat în această privinţă de sprijinul total al ctitorului său, Mitropolitul Veniamin Costachi, care s-a preocupat personal de alegerea corpului profesoral.
Primii profesori pe care i-a avut Seminarul de la Socola au fost dascălul Enache şi părintele Ioil (sau Ioan) venit de la Mănăstirea Neamţ, ucenic al stareţului Paisie2. Mai târziu, din 1812, după venirea pe scaunul Moldovei a lui Veniamin Arhimandritul, întâlnim profesor aici pe Isaia Giuşcă, unul din primii elevi ai Seminarului, devenit egumen al Mănăstirii Socola şi rector al Seminarului, pe dascălul Gheorghe Vâlcu, Vasile Popovici, economul Constantin3 ş.a.
Se remarcă în timpul secolului XIX printre profesori, în primul rând, fraţii Filaret şi Neofit Scriban. Arhiereul Filaret (1811-1873) obţinuse titluri de Magistru în Teologie de la Academia Duhovnicească din Kiev, după ce în prealabil studiase la Iaşi şi a condus Seminarul între 1842 şi 1860, făcându-l una din cele mai bune şcoli ale timpului4. Fratele său, Arhiereul Neofit Scriban5 (1808-1884) a predat şi el istoria, elina, retorica şi filosofia între 1848 şi 1862.
Episcopul Melchisedec Ştefănescu (1823-1892), fost elev al Seminarului, cu studii la Academia Duhovnicească din Kiev, episcop de Huşi, al Dunării de Jos şi al Romanului, membru al Academiei Române din 1870, a predat la Socola, dogmatică, scipturistica, ermeneutica şi altele din 1843 până în 1856.6
Constantin Erbiceanu (1838-1913), unul din primii clasicişti români, membru al Academiei Române din anul 1900, a fost mai întâi elev şi apoi profesor al Seminarului de la Socola între 1871 şi 1886. A predat aici istoria bisericească, dogmatică, morala şi elina. El a scris în 1885 prima monografie dedicată Seminarului de la Socola.
Dimitrie G. Boroianu (1864-1951) a fost elev şi apoi profesor la Seminarul Veniamin între 1897 şi 1902. Este unul din cei mai importanţi canonişti ai teologiei româneşti. A publicat o serie de manuale pentru şcolile secundare.7
Anton Velini, doctor în filosofie, mai târziu primul director al Şcolii Normale, a predat între 1839 şi 1854 diverse discipline, precum logica, psihologia, morala, arheologia.8
Arhimandritul Isaia Teodorescu („Popa Duhu”) a avut între 1840 şi 1846 şi apoi între 1858 şi 1865 cursuri de istorie universală, morala, latină şi dogmatică, istorie bisericească, exegeza Noului Testament.9
Nu întâlnim doar profesori de teologie remarcabili in aceasta perioada, ci găsim de exemplu in 1871 profesor de medicina populara pe marele botanist Anastasie Fătu, întemeietorul Gardinii Botanice din Iaşi, membru al Academiei Române din 1872.
În secolul XX se evidenţiază o serie de profesori de teologie de mare vocaţie, unii dintre ei foşti elevi ai Seminarului, cei mai mulţi dintre ei cu o cariera bogată în învăţământ. Pomenim aici pentru început pe părintele Pavel Savin (1857-1926), profesor şi director al Seminarului între 1899 şi 1921. A fost un bun pedagog şi un bun organizator, în timpul său Seminarul traversând o perioadă de înflorire, nu lipsită însă de încercări, mai ales în perioada primului război mondial.
Pr. Ioan Gotcu a predat discipline teologice între 1901 şi 1927.
Prof. Vasile Oiaga (1867-1932) a predat istoria bisericească, omiletică, exegeză la Seminar timp de 27 de ani (1903-1930). A editat mai multe manuale de morală, istorie bisericească, teologie biblică împreună cu prof. D. Boroianu.
Fraţii Valeriu şi Cicerone Iordăchescu au fost atât profesori, cât şi directori ai Seminarului înainte de a-şi începe strălucitele cariere universitare. Pr. Cicerone Iordăchescu (1882-1966) a absolvit Seminarul Veniamin în 1903, iar Facultatea de Teologie din Bucureşti în 1908. A studiat apoi teologia şi filosofia la Freiburg, Strasbourg. A predat la Seminar filosofia şi pedagogia între 1921 şi 1927, fiind şi director între 1925 şi 1927. După transferul său la Facultate de Teologie din Chişinău, s-a afirmat în special ca profesor de patrologie. Publică numeroase traduceri din literatura patristică: Omiliile duhovniceşti ale Sf. Macarie Egipteanul, Operele lui pseudo-Dionisie Areopagitul ş.a., fiind una din cele mai importante figuri ale teologiei ieşene. Fratele său, pr. Valeriu Iordăchescu (1885-1975), a fost absolvent al Seminarului din promoţia 1904, studiind Teologie tot la Bucureşti, absolvind în 1908. A fost profesor la Seminarul Veniamin tot între 1921 şi 1927, conducând între 1921 şi 1925. A fost profesor universitar la Facultatea de Teologie din Chişinău şi la cea din Cernăuţi-Suceava, până în 1947, predând morala10.
Pr. Ioan Negoiţă (1886-1941), a fost absolvent al Seminarului din promoţia 1909. A fost directorul Seminarului din Huşi din 1919 până în 1928, după care a fost profesor şi director până în 1940 la Seminarul Veniamin, predând totodată teologia sistematică. A rămas în conştiinţa celor care l-au avut profesor ca o pildă de jertfă, slujind instituţia căreia i s-a dedicat cu o râvnă ce mergea până la exces. Foştii săi colegi îşi aminteau că în 21 de ani de profesorat, profesorul Ioan Negoiţă n-a avut decât 14 zile de concediu şi acelea înainte de moarte11.
Pr. Nicolae Donos (1885-1960) a absolvit Seminarul Veniamin în 1905 şi Facultatea de Teologie din Bucureşti în 1915. A fost o perioadă consilier şi profesor la Seminarul din Huşi, iar între 1930-1941, profesor de Teologie la Seminarul Veniamin. A publicat traduceri din literatura patristică greacă (mai cunoscute sunt traducerile sale din Sf. Grigore de Nazianz)12.
Pr. Teodor V. Stupcanu (1861-1936) a fost elev al Seminarului de la Socola. A fost o perioadă de timp diacon în diferite biserici ieşene şi în acelaşi timp a studiat muzica la Conservatorul din Iaşi cu profesorii T. Burada şi Gavriil Muzicescu. A fost profesor de muzică la Seminarul Veniamin între 1904 şi 1929. a publicat o Metodă de Psaltichie, iar din colecţiile de cântări psaltice pe care le-a alcătuit n-a tipărit decât Anastasimatarul, lucrare aproape nedepăşită până astăzi.
În Seminarul Veniamin şi-au făcut ucenicia şi unii profesori din alte domenii decât cel teologic. Să amintim doar pe profesorul Iorgu Iordan, care a predat limba română între anii 1914-1928 după care s-a transferat la Facultatea de litere a Universităţii din Iaşi sau pe Gavriil Istrate, viitor decan al aceleiaşi facultăţi, pe Vasile Pavelcu ca profesor de ştiinţe pedagogice între 1928 şi 1930, în timp ce era tânăr asistent universitar, iar în anul şcolar 1946-1947 a predat ca suplinitor, limba franceză, viitorul academician Constantin Ciopraga, absolvent al Seminarului din 1937.
Seriozitatea şi exigenţa profesorilor care au activat în şcoala înfiinţată de Mitropolitul Veniamin au rodit în promoţiile de absolvenţi pe care le-au dat. O preocupare constantă a profesorilor veniaminişti a fost formarea unei foarte serioase culturi generale pe lângă cea teologică a elevilor. În anii 20 profesorii Seminarului stăruiau ca elevii absolvenţi ai Seminarului să poată fi primiţi şi la alte facultăţi. Interesul lor era, pe lângă formarea unor preoţi de vocaţie, formarea unor adevăraţi oameni de cultură. De fapt, în acei ani, mulţi veniaminişti alegeau alte cariere decât cea preoţească. De exemplu, în iunie 1936 promoţia anului 1916 se întâlnea la sediul Seminarului pentru a sărbători 20 de ani de la absolvirea şcolii. Din cei 26 de absolvenţi în momentul respectiv, nouă erau preoţi, şase avocaţi, trei magistraţi, trei medici, un director general în Ministerul de Interne, un profesor secundar, doi ingineri şi un conferenţiar universitar13. Acelaşi lucru se vede şi din pomelnicul întocmit de prof. Constantin Tomescu în 1970, pe care l-am menţionat mai sus.
Unii dintre absolvenţi au ajuns mai târziu arhierei: Atanasie Mironescu, Mitropolit Primat între 1909-1911, a fost absolvent al promoţiei 1877, Conon Arămescu-Donici, Mitropolit Primat între 1912-1919, a fost elev şi profesor al Seminarului de la Socola.
Patriarhul Nicodim Munteanu (1864-1948) a fost absolvent al promoţiei 1890. A studiat teologia la Kiev şi a fost episcop vicar al Mitropoliei Moldovei, episcop de Huşi şi arhiepiscop de Chişinău şi Hotin iar din 1935 Mitropolit al Moldovei. A fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române la 30 iunie 1939, funcţie în care a rămas până la moartea sa in 1948. A fost un foarte prolific traducător de cărţi teologice în special din limba rusă. A fost membru de onoare al Academiei Române.
Arhiereul Narcis Creţulescu (1835-1913), a absolvit Seminarul Superior de la Socola în 1866. Silvestru Bălănescu, episcop al Huşilor (1838-1900), a absolvit Seminarul în 1862. Isaia Vicol (1821-1878), episcop de Roman, a fost elev şi profesor la Socola. El este cel care a ridicat actuala reşedinţă episcopală de la Roman. Episcopul Iosif Bobulescu (1818-1890), a fost elev şi profesor la Socola. Mai amintim printre episcopii care au fost absolvenţi ai Seminarului ieşean pe Ghenadie Enăceanu (1835-1898), episcop de Roman, cunoscut istoric, pe Teodosie Atanasiu (1851-1927) tot episcop de Roman, pe Cosma Petrovici (1873-1948) episcop al Dunării de Jos sau pe Iacov Antonovici (1856-1931), episcop al Huşilor.
În secolul XX se remarcă doi arhierei, ieşiţi de pe băncile Seminarului Veniamin: Visarion Puiu (1879-1964) şi Grigorie Leu (1881-1949). Visarion Puiu a fost absolvent al promoţiei din 1889 a Seminarului Veniamin, cu studii superioare de Teologie la Bucureşti şi Kiev. A fost episcop al Hotinului (1923-1935), Mitropolit al Bucovinei (1935-1940) şi Mitropolit al Transnistriei (1942-1944). Obligat să rămână în Occident în 1944, a fost condamnat la moarte de Tribunalul poporului în 1946 şi caterisit de Sf. Sinod în 1950. A înfiinţat o eparhie ortodoxă românească în Occident, în jurul bisericii româneşti din Paris. A fost reabilitat de Sf. Sinod în 25 septembrie 1990. A rămas un apropiat al Seminarului, pe care l-a sprijinit ori de câte ori a avut posibilitatea. În 1930, în timp ce era episcop al Hotinului, face o donaţie de 300.000 lei Seminarului, dorind ca din această sumă să fie întreţinut un elev pe timpul şcolii şi, de asemenea, urmând ca Seminarul să se ocupe de mormântul său şi al părinţilor săi, aflat în cimitirul Eternitatea din Iaşi14. Vitregiile timpului au făcut ca dorinţa sa să nu se îndeplinească decât parţial. Ca o lucrare a providenţei, în anul 2003 a putut fi recuperată cea mai mare parte a arhivei personale a mitropolitului şi a fost adusă la Iaşi chiar de un profesor al actualului Seminar ieşean, aflat la studii în Germania.15
Episcopul Grigorie Leu a absolvit în 1902 Seminarul Veniamin, a făcut apoi studii superioare la Bucureşti. A fost director al Seminarului din Ismail (1918-1924), episcop vicar la Iaşi, episcop de Argeş (1936-1940) şi apoi episcop de Huşi până la moartea sa în 1949. A murit chiar în ziua când prin intrarea în vigoare a noului statut de reorganizare a B.O.R., episcopia istorică a Huşilor era desfiinţată.16
Printre absolvenţii Seminarului Veniamin se mai numără nume mari ale teologiei şi culturii româneşti, din care vom mai aminti câteva.
Gheorghe Ghibănescu(1864-1936), absolvent din anul 1882, a urmat cursurile Facultăţii de litere din Iaşi şi a devenit un cunoscut istoric şi pedagog, publicând mai multe monografii şi colecţii de documente (Surete şi izvoade,1906-1929 în 25 de volume, ce conţin peste 70.000 de documente,7 volume în Uricariul lui T. Codrescu şi 6 volume de Ispisoace şi zapise). După pensionare a predat benevol paleografia elevilor din ultimele clase de seminar pentru a le insufla dragostea pentru cercetarea istorică. A fost membru al Academiei Române.
Vasile Ispir (1887-1947) a absolvit Seminarul ca şef de promoţie în 1906. A făcut cursuri de teologie apoi la Bucureşti, cu specializări la Berlin şi Oxford. Va deţine la Bucureşti catedra de Îndrumări misionare şi sectologie fiind un adevărat pionier în domeniul ecumenismului.17
Ioan Gh. Savin (1885-1973) a absolvit în 1905 în aceeaşi clasă cu Nicolae Donos. A urmat teologia la Bucureşti şi cursuri de doctorat la Berlin şi Heidelberg. A fost cel mai important profesor român de apologetică predând la Facultăţile din Chişinău, Iaşi şi Bucureşti, catedra fiind desfiinţată în perioada comunistă. A suferit ani grei de detenţie(1950-1956)18.
Pr. Dumitru Fecioru (1905-1988) este absolvent din 1926, urmând apoi cursuri de teologie la Bucureşti şi specializări la Atena, Berlin şi München. A predat la Facultatea de Teologie din Bucureşti omiletica, limba greacă şi patrologia. Este unul din cei mai prolifici traducători români din greaca patristică, publicând mii de pagini19.
Pr. Dumitru Furtună (1890-1965) a absolvit Seminarul Veniamin în 1910. A făcut studii de teologie la Bucureşti unde obţine şi doctoratul în 1927. A înfiinţat Seminarul Teologic din Dorohoi unde a fost profesor şi director (1924-1933). A fost unul din cei mai importanţi folclorişti români.
Constantin N. Tomescu (1890-1983) este absolvent al Seminarului din promoţia 1912. A studiat teologia la Bucureşti unde obţine doctoratul în 1927. A fost profesor de istorie bisericească la Facultatea de Teologie din Chişinău(1926-1941) şi apoi la Facultatea din Cernăuţi-Suceava (1941-1946). A rămas permanent legat de Seminar căruia îi va păstra o vie amintire toată viaţa. Ultimele cuvinte pe care le scria în introducerea pomelnicului veniaminiştilor din 1970 exprimă bine acest lucru: Închei aceste rânduri cu un adânc regret, pe care-s sigur că-l avem cu toţii, că vestitul nostru Seminar Veniamin Costache al Moldovei a fost desfiinţat. Dar şi mai adânc eu sper că acest Seminar va reveni la viaţă. 20
Pr. Alexandru Ciurea (1912-1996), a absolvit Seminarul în 1932. A studiat teologia la Chişinău. A obţinut titlul de doctor in teologie la Facultatea din Cernăuţi-Suceava în 1943 după ce a studiat şi la Strasbourg. A predat Istoria Bisericii Române la Cernăuţi, Chişinău şi mai târziu la Bucureşti, unde a fost titularul catedrei până în 1977.21
Acestea au fost doar câteva nume mai reprezentative care au trecut prin Seminarul Veniamin fie ca profesori fie ca elevi. În anii 30 foştii absolvenţi încercau să îşi strângă rândurile, înfiinţând în cadrul şcolii, Asociaţia absolvenţilor Seminarului Veniamin Costachi din Iaşi cu scopul de a întări legăturile de prietenie între foştii elevi dar şi de a sprijini pe cei mai tineri care se aflau încă pe băncile şcolii.22
Nu trebuie să trecem cu vederea miile de preoţi ce au trecut în cei 145 de ani de existenţă ai şcolii pe băncile ei, care au slujit în anonimatul vieţii sfintele altare ale Bisericii Moldovei şi ale românilor de pretutindeni, care au păstrat vie flacăra credinţei în Dumnezeu, împărtăşind-o tuturor, în sate, oraşe, şcoli sau mănăstiri. Ei sunt cei prin jertfa cărora şcoala care i-a format va dăinui peste veacuri. Amintindu-şi de anii de seminar, la 50 de ani de la terminarea acestuia şi cu puţin timp înainte de obştescul sfârşit, profesorul Ghibănescu scria în 1931:
Când noi cei rămaşi în viaţa, ne vom revedea mâne la Seminarie după 50 de ani de viaţă trăită, la această fântână a Siloamului, vom putea spune ca şi Samarinenii: „că de la Seminaria Socolei am băut apa vieţii, de acolo a curs izvorul cunoştinţelor de mai apoi ... darul lui Dumnezeu!”23
Extras din volumul Pr.Mihai VIZITIU, Pr. Dragoş BAHRIM, A. TIMOFTI (coordonatori), Două secole de învăţământ teologic seminarial (1803 – 2003), Ed. Trinitas, Iaşi, 2003, pp. 86-109.
1 Gh. Adamescu, op. cit., p. 132-152. De asemenea, în anul 1970, profesorul universitar Constantin N. Tomescu a alcătuit cu sprijinul părintelui Ilie Gheorghiţă un pomelnic al tuturor „veniaminiştilor”, profesori şi elevi, pentru a fi pomeniţi la parastasul ce îl organiza anual la biserica Lucaci din Bucureşti. Un manuscris al acestui pomelnic se găseşte la pr. Vasile Ulea din Vaslui, absolvent al Seminarului, fost spiritual şi casier până în 1946.
2 Despre primele cursuri predate la Seminar şi despre unele manuscrise ale lor păstrate, se poate consulta N. A. Ursu, op. cit., p. 253-256.
3 Constantin Erbiceanu, op. cit., p.38-39.
4 Pr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul Teologilor Români, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 1996, p. 396.
5 Ibidem, p. 399.
6 Ibidem, p. 445-446.
7 Ibidem, p. 57.
8 Gh. Adamescu, op. cit., p. 145
9 Mircea Păcurariu, op. cit., p. 453.
10 Ibidem, p. 212-213.
11 Vezi Anuarul Seminarului „Veniamin Costache” din Iaşi, 1937-1941, Iaşi, 1942, p. 115-122. Vezi şi Mircea Păcurariu, op. cit., p.305.
12 Mircea Păcurariu, op. cit., p. 148.
13 Anuarul Seminarului „Veniamin Costache” din Iaşi, 1931-1937, Iaşi, 1937, p. 187.
14 Anuarul Seminarului „Veniamin Costache” din Iaşi, 1927-1931, Iaşi, 1932, p. 97-99.
15 Despre Mitropolitul Visarion s-a scris destul de puţin. Se pot găsi câteva referinţe la Pr. Prof. N.-D. Danielescu, Noi informaţii privitoare la viaţa din exil a mitropolitului Visarion Puiu, în „Teologie şi Viaţă”, XII (2002), nr. 1-4, p.102-108 şi la M. Basarab, Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania şi Europa Centrală. Scurt istoric, în „Teologie şi Viată”, XII (2002), nr. 5-8, p. 152-154.
16Mircea Păcurariu, op. cit., p. 227-228.
17 Ibidem, p. 215-216.
18 Ibidem, p. 392.
19 Ibidem, p. 166-167.
20 C. N. Tomescu, Câteva date despre ctitorul Seminarului „Veniamin Costache” din Iaşi, manuscris, p. 7.
21 Pr. Lect. Dr. A. Gabor, Studia Ecclesiastica. Contribuţii în domeniul Istoriei Bisericeşti ale profesorilor de la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1881-1989), Bucureşti, Editura Bizantină, 2003, p. 148-165.
22 Vezi statutul acestei asociaţii în Anuarul Seminarului „Veniamin Costache” din Iaşi, 1931-1937, Iaşi, 1937, (partea culturală), p. 137-140.
23 Gh. Ghibănescu, Amintiri, în Anuarul Seminarului „Veniamin Costache” din Iaşi, 1927-1931, Iaşi, 1932, p.117.
