Poate părea ciudat că un elev seminarist s-a calificat la o olimpiadă ca aceasta, care este mai mult sau mai puțin legată de profilul uman, nu mai zic vocațional, teologic, fiind mai degrabă o olimpiadă la care concurează elevii buni la științele exacte, matematică cel mai adesea. Totuși, m-am bucurat foarte mult când am aflat că sunt al doilea pe județ și că m-am calificat la etapa națională, susținută anul acesta la București, în perioada 31 martie-2 aprilie.
Plecând vineri dis-de-dimineață cu trenul spre București, mă gândeam ce va fi acolo, cum va fi proba, pe scurt, aveam puține emoții. Nu cunoșteam pe nimeni, mă simțeam oarecum stingher, dar speram să fie totul bine.
Am ajuns la București la hotel pe la prânz, apoi la 16 am plecat la Palatul Parlamentului, unde a avut loc deschiderea.
Evenimentul s-a desfășurat în Sala de plen a Senatului, o sală deosebit de frumoasă. Pot spune că m-am simțit foarte bine într-un scaun de senator. Aici au luat cuvântul reprezentanții Ministerului Educației, ai ISMB și ai Comisiei Centrale. Am avut plăcuta surpriză să observ faptul că toți membrii Comisiei Centrale erau tineri, foarte dezghețați, chiar dacă erau lectori sau profesori universitari. Dacă își poate imagina cineva, instructajul pentru probă a fost făcut printr-un joc de Kahoot, proiectat pe ecranele din Senat.
După deschidere și instructaj, am mers la cină, pentru ca, ulterior, să ne retragem în camere, fiindcă a doua zi urma proba.
Sâmbătă dimineața ne-am îndreptat spre Școala „Sfinții Voievozi”, situată chiar lângă hotel, unde am susținut proba, care a durat de la 9 la 13. Deși în prima zi am avut câteva emoții, la probă am fost destul de relaxat. M-am străduit să abordez fiecare subiect, de altfel foarte provocatoare. După probă, după-amiaza a fost liberă, astfel încât am ieșit la o plimbare în Centrul Vechi al Bucureștiului.
Duminică a avut loc premierea, întâi a celor din gimnaziu și, apoi, a liceenilor. Toți din grup ne-am bucurat pentru colega noastră de la Colegiul Național „Emil Racoviță”, care a luat premiul al III-lea, calificându-se astfel la APLO (Asia Pacific Linguistics Olympiad), o etapă intermediară până la faza internațională.
Deși nu am luat vreun premiu, Olimpiada Națională de Lingvistică a fost o experiență extraordinară și nu regret că am acceptat provocarea doamnei profesoare Carmen Dura. Am învățat lucruri noi, aplicabile în cazul oricărei limbi de pe pământ, am început să gândesc altfel orice limbă străină, care, înainte de toate, este emblema oricărei culturi de pe pământ. Am ieșit puțin din zona de confort, din sfera disciplinelor vocaționale, mi-am adus oarecum aminte de anii de gimnaziu, când mergeam la concursuri și olimpiade de matematică, chimie și fizică. Este o competiție foarte interesantă, una la care te duci cu plăcere dacă ai curiozitatea să descoperi fenomene lingvistice, legături semantice, uneori chiar amuzante, moduri ciudate de a gândi numerale și multe alte lucruri de acest fel, fără ca să stai să tocești formule ori teoreme, citate, teorii complicate și definiții, care, deseori, devin greoaie și imposibil de reținut.
Ca o concluzie, aș dori să adresez acest îndemn tuturor colegilor din Seminar și celor care vor lua locul în băncile sale în anii următori:
Fiți curajoși, îndrăzneți! Căutați să fiți provocați din punct de vedere intelectual și creativ, fiindcă orice provocare de acest gen este o ocazie de a-ți dezvolta abilități pe care probabil că nu conștientizai că le ai. Pentru Olimpiada de lingvistică nu-i destul să fii bun la limbi străine sau la matematică; trebuie să ai și o doză de nebunie, una constructivă însă, care îți dă puterea să te bucuri chiar dacă rezolvi o problemă imposibilă, să uiți de timp atunci când lucrezi subiecte și, în general, să te implici într-o competiție care pentru mulți pare, cel puțin, bizară. Merită tot efortul, indiferent că te întorci acasă cu premiu sau fără.
