În cea de a doua zi a Simpozionului național „Valori perene în creația Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania”, ediția a X-a, a avut loc slujba de pomenire a Înaltpreasfințitului Bartolomeu la mănăstirea Dragomirna. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care a evocat personalitatea părintelui mitropolit și a recitat una dintre poeziile sale, Miezonoptică, precum și versurile poemului Adaos la poezia părintelui Anania, ca răspuns al lui Vasile Voiculescu, un apropiat al său: „Cei care l-ați cunoscut mai bine decât noi pe părintele mitropolit știți că, printre toate, ceea ce l-a caracterizat a fost o sinceritate debordantă. El nu a pretins a fi ceea ce nu este. Nu și-a fardat viața, nu s-a temut să fie înțeles altfel. Și a recunoscut și I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru darurile primite și, în același timp, a recunoscut și, cum zicea el, omenescul sau mult prea omenescul din om. Și pentru aceste neputințe ale omenescului ne rugăm noi de fiecare dată în preajma trecerii sale la cele veșnice, adică în luna ianuarie și de fiecare dată când îi facem pomenirea. Acest omenesc din sufletul lui s-a manifestat câteodată și prin sentimente de tristețe, deznădejde și dezamăgire, pe care nu și le-a ascuns. În 1955 scria, ca revărsare a sufletului său întristat, din ce pricini unele le putem ști, altele nu le putem, această poezie, Miezonoptică, așa cum cei mai mulți dintre dumneavoastră știți, se cere numaidecât a fi citită cu ceea ce a venit din partea unui prieten de suflet al părintelui mitropolit Bartolomeu. Vasile Voiculescu a înțeles să-i spună simplu, nepretențios și nejudecând, Adaos la poezia părintelui Anania, în care a vrut să arate că Dumnezeu se arată întru Slavă atunci când tu ești jos, ca să te ridice. Și, oricât de căzut ai fi, în orice chip, Dumnezeu stă alături, așa cum au cântat și maicile, dând glas învățăturii noastre de credință: Chipul Slavei Tale sunt, deși port rănile păcatelor. (PS Părinte Damaschin Dorneanul)
Atașăm cele două poezii:
Miezonoptică, de Valeriu Anania (1955)
„Cine-mi bate-n fereşti?…/Doamne, Tu eşti?/Cu braţele cruciş pe piept,/De când Te-aştept,/De când Te-aştept!/Mi-era dor să Te văd, să Te-aud/Ca Zaheu pe creanga lui de dud,/Să Te simt în suflet, comoară,/Cum Te-a simţit vecia-ntâia oară,/Când stelele nu aveau nume,/Când nu-ntinseseşi cortul peste lume,/Când din praştie nu azvârliseşi luna,/Nici stele multe, una câte una,/Când, ne-ncăput, urzeai din abur lut/Şi, neînceput, urneai un început…/Dar tu parcă n-ai fi Tu!/Prin ce-nţeles se prefăcu/Veşmântul tău de in/În strai de aur şi rubin?/Cununa ta de spini, cununa ta,/E cuşmă de diamant şi catifea!/De când ţi-ai pus panglici şi zurgălăi/Să te cinstească cerşetorii tăi?/Picioarele tale, desculţe, sărace,/Pe cine-ai pus să ţi le-mbrace/În ciuboţele negre, lustruite?/Eu le ştiam zgâriate, prăfuite,/Sfinţite de osândă, miruite/Cu lacrimile păcătoasei din Magdala./Cin’ ţi-a schimbat frânghia cu beteala/Şi trestia, cu cârja de argint,/Şi rănile, cu bumbi de mărgărint?/Nu, nu, tu nu eşti Tu!/Tâlharii tăi/Nu sunt nici ei mai buni/Şi nici mai răi./Urechile-ţi aud, din mii de guri,/Cea dreaptă, rugăciuni,/Cea stângă,-njurături./În templul slavei zornăie parale/Lângă icoana sfântă-a Maicii Tale/Şi lângă poala sfinţilor cuminţi/Rânjeşte corvanaua cu arginţi…/Eu te-aşteptam sărac şi plin de har,/Să-ţi storc licoarea rănii în pahar/Şi să te sorb aşa, smerit cum mi-s,/Cel vechi, ucis,/Cel nou, închis,/Cel ce-o să vină, paradis,/Ca printr-un vis, Ca printr-un vis...//Hai, suflete, pe calea ta întreagă,/Ia-ţi pâine şi icoană în desagă,/Şi-om rătăci aşa, pribegi,/Ceasuri întregi şi ani întregi,/Udaţi de ploi, uscaţi de vânt,/Şi ne-om opri lângă-un mormânt/Şi-om scormoni cu ghearele prin glod/Să dezghiocăm o inimă de voievod/Şi să vedem de-ntr-însa s-a ascuns/Cel neajuns, Cel nepătruns…/Cu viaţa mângâiată în răspăr/Ne-om închina în duh şi-n adevăr/Şi, sângeraţi pe frunţi,/Ne-om răstigni privirile pe munţi/Unde-au crescut şi străjuiesc mereu/Veciile de piatră ale lui Dumnezeu.”
În 2 octombrie 1955, Vasile Voiculescu îi răspunde părintelui Anania, în poezia Adaos la poezia părintelui Anania:
„De ce mă cerţi, frăţâne Ananie,/Că la fereastra ta am lepădat/Veşmânt cârpit, sandală, sărăcie/Şi-nfăţişez cerească măreţie/În purpură şi aur de-mpărat?//Eşti Iov în fundul scârbelor de viu,/Fără o zare de răscumpărare,/Dosit în iadul jertfelor amare,/Ca să-mi cârteşti splendoarea-n care viu?//Aşa precum stau pildă umilinţa,/Sunt şi izvodul gloriei de sus:/Ca tu să-nduri năboiul suferinţa/Cu ochii la răsplata lui Iisus.//Pentru îndemnul tău când cazi şi sângeri/Jos pe cărarea-ngustă, însă dreaptă,/Cobor din slava mai presus de îngeri/Ca să-ţi arăt, iubite, ce te-aşteaptă!//Când suferi chin, bătăi, scuipări, sudalme,/Şi ura tuturor înfrunţi, hidoasa ură,/Să-ţi stau alături, mic, stălcit de palme?/Sau în străluminata armătură/De Domn etern al Biruinţei calme?//Să urc mişel cu tine pe Calvar,/Mânaţi de bici în aprigă prigoană?/Sau să-ţi arăt puternica-mi icoană/Şi să-ţi întind în loc de fiere, Har?//Ajuns în piscul sumbrei Golgote,/Să vezi cum râde-n coastă-ţi roşul gâde?/Sau sus, deasupră-ţi, lin cum îşi deschide/Mângâietorul albele-i ripide/Să-ţi adumbrească agonia ta…//Şi-n năruiri de spaţii şi de timpi,/Când fulgeră în tine veşnicia,/Să te primesc, diacone-Anania,/Tot cu cunună culpeşă de ghimpi?/Şi îmbrăcat mereu cu sărăcia?/...(Când doar c-o rugăciune, c-un avânt,/Poţi să le scuturi chiar de pe pământ!)//Să-ţi spun acum, ci nu pentru vreo caină,/Această sfântă, -nfricoşată taină:/«Oricând gândeşti la Mine cu Iubire,/E-o clipă din a doua Mea Venire.»/Hai! Chiuie de-naltă bucurie,/Cum mi-eşti tu drag, poete, Ananie!”
„Și, dacă oricând gândim la Domnul cu iubire pregustăm și ne pregătim pentru întâlnirea de la cea de a doua venire, cred că ori de câte ori, în momente de acest fel, ne gândim cu drag la părintele Anania, ne pregătim și pregustăm din întâlnirea cu el, cu părintele mitropolit, acolo unde în slava lui Dumnezeu nădăjduim că ne așteaptă.”, a încheiat Preasfințitul Părinte Vicar Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Pr. prof. dr. Bogdan Anistoroaei
