Festivalul Colindelor: O sărbătoare a tradițiilor dedicată Nașterii Domnului, la Seminarul Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași

Cu prilejul sfintei sărbători a Nașterii Domnului, în pragul sărbătorilor de iarnă, când aerul este pătruns de miros de rugăciune și tămâie, brad și portocale, Seminarul Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași a organizat, ca în fiecare an, un eveniment plin de tradiție și spiritualitate: Festivalul Colindelor, un eveniment care a adus în fața publicului momente muzicale emoționante, dansuri tradiționale și colinde din diferite regiuni ale țării, dar și colinde în limbile străine studiate la Seminar.

Evenimentul, devenit o tradiție a Seminarului, a avut loc anul acesta în data de 17 decembrie și a debutat cu un moment de rugăciune, însoțit de troparul Nașterii Domnului, care a răsunat solemn în sala festivă. După acest moment spiritual, părintele director a fost invitat să adreseze un cuvânt de binecuvântare participanților, amintind importanța tradițiilor în viața comunității și totodată oferind un cuvânt de învățătură referitor la însemnătatea Nașterii Domnului pentru creștinătate. Un alt moment deosebit a fost cuvântul d-lui dr. Viorel Drăgan, director în cadrul Sectorului Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, care a subliniat importanța educației spirituale în viața tinerelor generații, precum și rolul colindelor în transmiterea tradițiilor și a mesajului creștin, dar și bucuria prezentului ca dar.  

Prezentat de elevii Ionela Roșca și Ilarion Cojocari, „Festivalul Colindelor” a continuat cu un program artistic inedit, elevii seminariști aducând în fața publicului un repertoriu diversificat de colinde tradiționale și moderne, dar și dansuri populare. Una dintre bogățiile emblematice ale Seminarului este Corul „Basileus”, cu care ne mândrim, cor de băieți, care a obținut numeroase premii la concursuri județene și naționale, dar și corul „Basileia”, corul fetelor. Printre momentele muzicale deosebite, Corul nostru a interpretat colinde precum „Iisus, bine ai venit!” și „Vino Iisuse în inima mea!”, sub bagheta dirijorală și îndrumarea profesorilor arhid. Mihai Ursache și pr. Iulian Zaltariov, trezind în sufletele tuturor evlavie, emoție și bucurie, mini concertul oferit de cor, fiind de fapt partea monumentală a întregului spectacol. 

Mai departe, festivalul a continuat cu o serie de momente artistice, fiecare fiind o celebrare a culturii și a tradițiilor românești. „Păstorul singuratic”, un colind interpretat la nai de eleva Medeea Doboș, a adus un mesaj de lumină și speranță, iar Grupul de dans al Seminarului, coordonat de elevul Dario Sava, a încântat publicul cu un dans tradițional românesc – „Bătrâneasca”. Acest dans are o vechime de 125 de ani și este o practică veche de Crăciun, când strămoșii se adunau pentru a mulțumi lui Dumnezeu pentru recoltele bogate și pentru un an bun, bătătorind zăpada în ritm de dans. Aceste momente muzicale au fost urmate de un recital emoționant din partea elevilor din Grupul Vocal „Psaltikon”, care au cântat două colinde în limba română, îndrumați de elevul Dario Sava și un colind în limba engleză, traducere și adaptare a colindului popular românesc „Florilor Dalbe”, sub îndrumarea dnei. prof. Raluca Balan. 

De asemenea, grupul „Psaltic Melos” a adus momente inedite cu acompaniament de tarabană și saxofon, iar Corul „Sfântul Serghie” al parohiei Rădeni a completat programul cu un repertoriu tradițional. Acesta din urmă a fost fondat în anul 2017 și este format din 57 de copii cu vârste între 6 și 15 ani care au venit pe scena Seminarului cu un suflu tânăr și energic în tradițiile colindelor, emoționând publicul prin drăgălășenia și inocența copiilor, dar și talentul muzical deosebit al acestora. 

Un alt moment special  l-a constituit interpretarea colindului „En ce jour le Christ est né” în limba franceză, adusă pe scenă de 10 elevi din clasele a XI-a A și B, sub îndrumarea doamnei profesor Paula Cazamir. A urmat apoi interpretarea melodiei „Galbenă gutuie” de către Mihai Mateiciuc, elev în clasa a IX-a A, care a implicat într-un mod deosebit și publicul să cânte împreună, și colindul „O noapte sfântă”, susținut cu mult drag ca și cadou pentru foștii săi profesori, de Edward Marian Rotaru, absolvent al Seminarului. La finalul evenimentului, întreaga sală a cântat împreună „O, ce veste minunată”, colind ce a adus un sentiment de comuniune și bucurie.

„Festivalul Colindelor”, devenit deja o tradiție a Seminarului Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” a fost un adevărat dar de Crăciun pentru noi toți, care a reînvigorat tradițiile, a adus laolaltă comunitatea și a oferit un mesaj de speranță și iubire. Colindele au fost mult mai mult decât simple interpretări – au fost un prilej de a împărtăși frumusețea și bucuria Nașterii Domnului, transformând această seară într-un moment de neuitat pentru toți participanții.

(Prof. Raluca Balan, coordonator proiecte și programe educative extrașcolare)