„Hristos Se naște! Slăviți-L! Hristos din ceruri! Întâmpinați-L! Hristos pe pământ! Înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul și, cu veselie, lăudați-L, popoare, că S-a preaslăvit!”
Acest îndemn răsună în sfintele biserici încă din ziua praznicului Intrării în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ne cheamă pe toți să dăm slavă Lui Dumnezeu, Care, în negrăita Sa iubire de oameni, a binevoit să ridice neamul omenesc din moarte și păcat.
În data de 19 decembrie 2022, în cadrul Seminarului Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași, a avut loc serbarea de Crăciun, intitulată Festivalul Colindelor, organizată de Consiliul Școlar al Elevilor împreună cu coordonatorul de proiecte și programe educative școlare și extrașcolare, prof. Raluca Balan, în colaborare cu Părintele Director, prof. dr. Constantin Simiraș, Catedra de Muzică, Catedra Limbă și Comunicare, Consiliul Părinților și, nu în ultimul rând, Corul Basileus al Seminarului nostru, dirijat de arhid. prof. Mihai Ursache și de către preot prof. Iulian Zaltariov. A fost un eveniment inedit atât prin amploarea sa, fiind invitată atât întreaga comunitate de elevi, părinți, cât și corpul profesoral, personalul auxiliar didactic și nedidactic al școlii și invitații reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Evenimentul a celebrat Nașterea Domnului printr-o serie variată de colinde. Alături de Pr. Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor și delegat al Înalt Preasfințitului Părintelui nostru Teofan, Pr. Marian Timofte, Părintele Director, prof. dr. Constantin Simiraș, părinții profesori, cadrele didactice, părinții și elevii s-au bucurat de colindele intonate nu doar în limba română, ci și în limbile străine studiate la Seminar.
Evenimentul continuă o tradiție mai veche a școlii noastre, întreruptă în ultimii doi ani de pandemie, aceea de a organiza un recital de colinde cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului, adunând elevi talentați ai Seminarului. Festivalul s-a încheiat cu reprezentația corului Basileus, înființat de vrednicul de pomenire, părintele profesor Florin Bucescu, și coordonat în prezent de părintele profesor arhidiacon Mihai Ursache, în colaborare cu părintele profesor Iulian Zaltariov.
Continuând tradiția, publicul a fost invitat de către cei doi prezentatori, elevi ai Seminarului, Andrei Fînaru și Ionela Roșca, să asculte roada unei munci asidue de aproape 2 luni, depusă de elevi și profesori, pentru a oferi un recital de colinde și cântece specifice sărbătorilor de iarnă, spre a bucura sufletul și a crea atmosfera specifică sărbătorii Crăciunului. În repertoriu au fost prezente colinde tradiționale românești, colinde în limba engleză sau în limba franceză, fragmente din slujba praznicului Nașterii Domnului în limba greacă, toate acestea încărcate de bucuria unei sărbători atât de luminoase.
Recitatul s-a desfăsurat după cum urmează.
Elevul Andrei Fînaru, de la clasa a XII-a A, îndrumat de dna. prof Raluca Balan, a intonat Troparul și Condacul Nașterii Domnului în limba română și engleză.
Elevii Seminarului Teologic au demonstrat ca nu sunt talentați doar la cântarea vocală. Unii dintre ei se descurcă excepțional și la instrumentele muzicale. Astfel, a urmat elevul Sebastian Nichifor, de la clasa a X-a A, care a avut o evoluție spectaculoasă la pian, urmat de elevul Teodor Popa, de la clasa a IX-a C, care a interpretat, tot la pian, piesa Away in a Manger. A urmat un colind în limba franceză. Elevii claselor a XII-a A și B, care studiază limba franceză, coordonați de dna. prof. Manuela Anuței, au pregătit un minunat colind. Și, pentru că la Seminarul Teologic, pe lângă limba engleză și limba franceză, se studiază și limba greacă, una dintre limbile clasice care astăzi nu se mai vorbește, dar care se păstrează în vechile scrieri, de la filosofii antici până la Sfinții Părinți ai Bisericii, câțiva elevi au interpretat, alături de pr. prof. Iulian Zaltariov cântări din slujba praznicului Nașterii Domnului. Elevul Teodor Popa a reintrat în scenă, încântându-ne cu un vechi colind britanic intitulat God rest you Merry Gentelmen.
Seminarul din Iași nu este doar școala care pregătește viitorii slujitori ai sfintelor altare, ci și școala care instruiește pictori bisericești, sculptori și artiști plastici care își pun talentul în slujba Bisericii și a lui Dumnezeu. La clasele care studiază arta sacră, majoritatea elevilor sunt fete și, după cum am putut vedea, nu sunt talentate doar la pictură, ci și la muzică. Sub îndrumarea doamnei prof. Carmen Dura, profesoară de Limba și literatura română, corul de fete Basileia a interpretat următoarele piese: Psalmul 46, versificat de Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, pe melodia culeasă de muzicologul George Breazul, Colo-n sus, colind popular cules din Turda, și Iisus, bine-ai venit, colind din repertoriul Mânăstirii Durău, regăsit în colecția de colinde a Grupului Psaltic Tronos al Patriarhiei Române. În continuare, eleva Medeea Doboș a interpretat la nai piesa The Lonely Shepherd.
Anul acesta evenimentul a prezentat un element de noutate. Dacă până acum, corul Basileus era alcătuit din tinerii elevi seminariști, pe 19 decembrie acesta a performat într-o formulă mixtă, alături de fetele de la secția Patrimoniu cultural, dirijați de către părintele profesor arhidiacon Mihai Ursache și de către părintele profesor Iulian Zaltariov. Astfel, am putut fi martori la rezultatul unei colaborări foarte frumoase și a unui schimb de experiență între cele două profile ale Seminarului, izvorâte din dorința fetelor de a participa activ în strană, la sfintele slujbe și de a învăța muzica psaltică alături de băieți. Am ascultat, așadar, următoarele colinde: Ruga colindătorului, versuri și muzică de Eugen Drăgoi, un colind în premieră, compus pentru grupul vocal-instrumental Kalofonis din Galați și Corul Basileus, Pe strada din Viflaim, colind din Maramureș, Într-o zi Sfânta Marie, colind popular din Moldova, Aduc vâscul de noroc, colind popular din colecția de colinde a Grupului Psaltic Tronos, Coborât-a, coborât, colind psaltic din repertoriul Mânăstirii Sihăstria, și Florile dalbe, de asemenea, un colind popular.
După aceste momente muzicale, am simțit că sufletele noastre au gustat puțin din cer. Cu greu s-ar mai putea spune ceva. Cu siguranță, cântările pe care le-am auzit ne-au mers tuturor la inimă și ne-au bucurat sufletul. În încheiere, părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor și delegat al Înalt Preasfințitului Părintelui nostru Teofan, a rostit câteva cuvinte de apreciere legate de efortul tuturor celor implicați, vorbind, de asemenea, despre rolul și importanța colindelor și minunea Nașterii Domnului.
În continuare, Părintele Director Constantin Simiraș ne-a adresat gândurile sale de binecuvântare și bucurie. La sfârșit, întreaga sală, cu peste cinci sute de suflete, a intonat colindul O, ce veste minunată și elevii, împreună cu întreaga comunitate, au primit în dar colăcei și portocale, așa cum se cuvine să primească cei care au colindat.
Mulțumim tuturor profesorilor, organizatorilor, Consiliului elevilor, Consiliului Părinților pentru implicare și susținere, pentru că împreună ne-au arătat, încă o dată, că munca în echipă are rezultate frumoase întotdeauna! Vă urăm tuturor sărbători fericite și un an nou plin de bucurii și realizări!
Andrei Fânaru, clasa a XII-a A
Ionela Roșca, clasa a X-a C