Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași,o experiență frumoasă și folositoare
Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași, 6 - 11 septembrie 2022, a ajuns anul acesta la a V-a ediție și a început să devină unul din cele mai importante evenimente în domeniul muzicii bisericești din Patriarhia Română, reunind pentru câteva zile în capitala Moldovei coruri din țară și din străinătate, constituind astfel un bun prilej de a cunoaște oameni de valoare și tradiții din diverse părți ale lumii. Anul acesta, și Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași a participat la buna desfășurare a festivalului printr-un grup de 9 voluntari și la workshop-urile susținute de domnul profesor Achileas Chaldeakes, dirijorul Corului Maistorilor Artei Psaltice.
Ca voluntar, am avut ocazia să petrec foarte mult timp pe lângă organizatori, să ajut la pregătirea spațiului pentru conferințe și concerte și, poate cel mai important, am avut posibilitatea să particip la toate evenimentele din cadrul festivalului, momente în care consider că mi-am îmbogățit cunoștințele în domeniul muzicii psaltice. Voluntariatul la IBMF a însemnat și cunoașterea altor oameni pasionați de muzica psaltică, tineri seminariști de vârsta mea și studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași și nu numai. Am văzut cât de multă muncă stă în spatele unui eveniment de o asemenea anvergură, de la cele mai mici lucruri, ca pregătirea pliantelor cu programul concertelor, până la însoțirea invitaților străini, lucru care necesită și niște cunoștințe de limba engleză, cel puțin. Oboseala după o zi de activitate la Mitropolie, la Teatrul Național și la Colegiul Sfântul Nicolae nu se putea compara cu bucuria unei astfel de experiențe.
Pe lângă voluntariat, câțiva elevi ai Seminarului, membri ai corului „Basileus”, au participat împreună cu părinții profesori Mihai Ursache și Iulian Zaltariov la cele trei workshop-uri din cadrul festivalului, susținute de domnul profesor Achileas Chaldeakes, la care a fost discutată tema „Abordarea și interpretarea partiturilor psaltice”. La aceste ateliere, am avut oportunitatea să luăm contact cu partituri psaltice vechi, ale unor compozitori greci consacrați, precum Matei Vatopedinul, Sfântul Ioan Cucuzel sau Gherman al Noilor Patre, și să analizăm împreună cu domnul profesor modul în care a fost realizată exegeza din vechea sistimă în noua sistimă și cum diferiți exegeți au interpretat aceste cântări. S-au discutat aspecte tehnice privind modul de executare și de înțelegere a partiturilor, mai ales a celor de dimensiuni mari, cum a fost Psalmul 2, pe glasul al optulea, de Sfântul Ioan Cucuzel, discutat la ultimul atelier, care, după spusele domului profesor, durează în jur de o oră. Pe lângă prezentările domnului profesor Chaldeakes, și cel care traducea din greacă în română, domnul profesor Adrian Sîrbu, dirijorul Corului Academic Byzantion, a avut câteva intervenții foarte interesante, care au făcut mai clară tema discutată.
Dacă anul trecut, corul „Basileus” a cântat pe scena IBMF, anul acesta s-a focusat pe îmbogățirea cunoștințelor în domeniul interpretării muzicii psaltice de tradiție bizantină prin participarea la un astfel de festival, deosebit de important și de frumos, în același timp. Atât voluntariatul, cât și participarea la ateliere ne-a fost de mare ajutor, și consider că ediția din acest an a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași a fost pentru tinerii seminariști un mare câștig. Mulțumim părintelui director Constantin Simiraș, care ne-a dat binecuvântarea să participăm, și organizatorilor, care au dorit să implice elevii Seminarului din Iași în evenimentele din cadrul festivalului!
Andrei Fânaru clasa a XII-a A