Precucernice Părinte Director,
Preacucernice Părinte Diriginte,
Preacucernici Părinţi Profesori,
Distinse Doamne şi Domnişoare Profesoare,
Domnilor Profesori,
Stimaţi părinţi,
Dragi elevi!
Hristos a Înviat!
Domnul Iisus Hristos ne mărturiseşte: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”
(Ioan 14,6)
Ziua aceasta este una cu o încărcătură emoţională aparte. După săvârşirea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum, iată-ne în faţa unui alt moment deosebit. Deopotrivă suntem cuprinşi de emoţie, elevi, profesori şi părinţii elevilor şi fiecare trăieşte aceste clipe într-un mod foarte personal.
Părinţii profesori şi profesorii îşi văd încununată munca din ultimii patru ani, prin faptul că au dus la bun sfârşit încă o promoţie a acestei prestigioase instituţii de învăţământ teologic.
Părinţii elevilor privesc spre proprii copii şi parcă nu înţeleg cum timpul a trecut aşa de repede. Acum patru ani treceau pragul acestei şcoli nişte copii, acum iată au lângă ei nişte adoloscenţi care păşesc spre maturitate. Domnii elevi sunt astăzi în centrul atenţiei. Pentru ei am venit aici, pe ei îi susţinem, aşa cum procedează orice părinte responsabil.
Personal am două motive să fiu încercat de emoţie. Întâi, pentru că retrăiesc anii de studiu din Seminar. E drept că la vârsta când dumneavoastă vă definitivaţi studiile seminariale, eu şi mare parte dintre colegii mei, eram abia în anul doi de Seminar. Retrăiesc emoţiile care m-au încercat când am reuşit la Seminar, dar şi cele pe care le-am avut la teminarea acestuia.
În al doilea rând, mă regăsesc şi eu emoţionat printre părinţii acestor elevi. Şi fiul meu Teodor se numără printre absolvenţii din acest an ai Seminarului Teologic Ortodox “Sfântul Vasile cel Mare” din Iaşi.
Deoarece copiii sunt cele mai mari realizări ale părinţilor, ne vedem cumva, la o răscruce de drumuri. Pentru ei muncim şi spre ei se îndreaptă toată dragostea, atenţia şi speranţele noastre. Noi părinţii avem motive de mândrie privind spre ei, spre copii şi spre realizările lor!
Părinţii v-au însoţit acum patru ani, când aţi venit în acest liceu. Tot ei vă sunt alături acum când sunteţi pe punctul de a absolvi studiile liceale. În parabola rostită de către Domnul Iisus Hristos despre ”fiul risipitor”, se spune că tatăl acestui rătăcit adolescent, mereu a privit în zare şi nici o clipă nu a încetat să fie convins că într-o zi copilul său se va întoarce. Şi noi ca părinţi v-am aşteptat cu aceiaşi dragoste să vă maturizaţi, să începeţi să deosebiţi binele de rău, grâul de neghină. Deopotrivă ne-am bucurat pentru rezultatele bune pe care le-aţi obţinut sau, ne-am întristat pentru eşecurile voastre. Uneori poate vorba ne-a fost mai apăsată şi tonul mai ridicat, însă am fost mereu conştienţi că această atitudine mai autoritară este spre binele vostru. A fi părinte nu este uşor – nădăjduiesc să trăiţi cu toţii experienţa vieţii de familie şi a creşterii pruncilor.
Chiar dacă astăzi suntem fericiţi, ştim că momentul acesta este doar o etapă, doar o treaptă, în evoluţia voastră viitoare. Indiferent ce sacrificii ne-ar mai cere viaţa, suntem dispuşi să le facem de dragul copiilor şi pentru realizarea lor.
Domnilor elevi, sunteţi absolvenţi de liceu! Să aveţi respect şi recunoştinţă pentru profesorii dvs, în special faţă de Părintele Simiraş Constantin – dirigintele vostru, dar şi pentru Părintele Dragoş Bahrim, directorul acestei instituţii. Cu siguranţă de la fiecare profesor aţi avut câte ceva de învăţat. Pe unii i-aţi apreciat mai mult, pe alţii mai puţin, însă toţi s-au dedicat formării dumneavoastră.
Bucuria şi satisfacţia profesorilor este aceia de a-şi vedea elevii realizaţi şi chiar, dacă este posibil, să fie depăşiţi profesional. Vârsta unui profesor nu se cuntifică în ani, ci în numărul de elevi pe care i-a pregătit şi a generaţiilor care au absolvit.
Este important să realizaţi exact unde a-ţi ajuns şi ce mai aveţi de făcut. Încet-încet o să vă rupeţi de familie şi de părinţi, fiecare îşi va vedea de propriul drum în viaţă. M-aş bucura ca măcar o parte dintre voi să ajungeţi vrednici slujitori ai sfintelor altare ale bisericii noastre. Să-L slujiţi pe Dumnezeu cu dragoste şi dăruire. Aveţi ca exemple pe Sfinţii Trei Ierarhi – ocrotirorii instituţiilor de învăţământ teologic, pe Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ – un sfânt cu examenul de bacalaureat luat - sau pe Părintele Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria – autodidactul prin excelenţă.
Pentru cei care veţi îmbrăţişa alte cariere, să nu uitaţi că sunteţi creştini şi absolvenţi ai unei şcoli teologice. Prin comportamentul duneavoastră să fiţi exemplu de viaţă creştină pentru cei din jur. Aici în liceu aţi acumulat multe cunoştinţe, rămâne să le puneţi în practică.
În relaţia dvs cu părinţii să daţi dovadă de respect şi bună creştere. Fiţi atenţi cum vorbiţi şi cum vă comportaţi cu ei! Nu uitaţi că de la o vârstă vorbele dor. Străduiţi-vă să le faceţi bucurii. Bucuriile sau eşecurile voaste vor fi şi ale părinţilor voştri. Părinţii nu aşteaptă neapărat recunoştinţă din partea dumneavoastră, ci doar un simplu: ”Sărut mâna mamă şi tată!” Să vă iubiţi părinţii şi să-i respectaţi!
Vârsta dintre 20 şi 35-40 de ani este cea mai tumultoasă. În această perioadă trebuie să-ţi definitivezi studiile, să urmezi drumul unei cariere, să te îndrăgosteşti, să întemeiezi o familie, să ai copii. Apoi începi să culegi roadele! Să vă regăsiţi pe acest drum al eforturilor dar şi al bucuriilor ce izvorăsc din împliniri. Toate sacrifiicile făcute la această vârstă vor fi răsplătite! Părintele Ioan Cârciuleanu, mentorul meu, spunea aşa: ”nu poţi ajunge general, dacă nu ai fost soldat!”
Pentru voi începe un nou drum, veţi merge la facultate şi poate chiar mai departe în domeniul post-universitar. Să nu vă mulţumiţi cu lucrurile facile şi banale; fugiţi de mediocritate şi de delăsare. Fiţi perseverenţi în a lucra binele! Să vă alegeţi prieteni devotaţi şi de bună credinţă. Să fiţi cu încredere în ajutorul Domnului Hristos şi fiecare zi să o începeţi şi să o terminaţi cu o rugăciune. Să aveţi mereu în minte cuvintele Mântuitorului: ”În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (Ioan 16, 33)
Viaţa vă aşteaptă – păşiţi cu încredere pe scena ei. Să faceţi fiecare pas însoţiţi de emoţia femeilor mironosiţe în drum spre mormântul Domnului din grădina Ghetsimani. Să aveţi bucuria apostolilor la vederea Mântuitorului înviat!
Domnilor elevi, aşteptăm să ne daţi noi motive de a fi mândri de voi. Oriunde veţi merge să faceţi cinste părinţilor, familiilor din care proveniţi, Bisericii noastre şi acestei şcoli.
Felicitări pentru realizările de până acum, trudă şi speranţe pentru cele ce vor urma!
Ţara şi Biserica au nevoie de braţele şi minţile dumneavoastră!
Pr. Dumitru Păduraru
