La moartea unui artist al Domnului

Abia ce am aflat de vestea trecerii părintelui Florin Bucescu la Domnul și o tristețe ființială m-a cuprins. Mă gândesc instantaneu la un alt părinte care mi-a adus trăiri asemănătoare în momentul trecerii sale, la Mitropolitul Bartolomeu Anania. Pe acesta din urmă nu l-am cunoscut în mod direct, ci mi-a devenit apropiat prin experiența culturală și duhovnicească, dar pe părintele Florin l-am cunoscut în diverse ocazii ale vieții. Pentru mine, ca și pentru mulți, poate fi considerat tată, un tată care a ars pentru fiii săi duhovnicești ca o lumânare. Părintele e una din acele întâlniri existențiale care te intrigă, te șochează, te face să te gândești la ce are domnia sa și nu ai tu. Întâlnirea cu el nu era doar o simplă întâlnire cu un preot sau cu un sacerdot, ci cu umanitatea în profunzimea ei, o umanitate care îți zdruncina tot sistemul personal de gândire și de trăire. Cred că ceea ce îl apropie pe părintele de Mitropolitul Bartolomeu este caracterul profund uman al vieții lor, dragostea pentru orice om, păstrarea simțului măsurii chiar atunci când poziția socială sau faima te-ar putea face să crezi că ești cineva. Mă gândesc la lecția pe care ne-a lăsat-o ava Florin - cred că putem să îi spunem așa datorită mulțimii ucenicilor săi – o lecție care trebuie scrisă pe pergament pentru a da mărturie și generațiilor următoare despre viața bătrânilor îmbunătățiți. Desigur, momentul morții este înfricoșător și e o ultimă lecție pentru oricare dintre noi de a ne dezbrăca de materialitatea aceasta grosieră și a ne încredința cu totul sufletul în mâinile Creatorului. Chiar boala necruțătoare prin care a trecut părintele Bucescu e o ultimă lecție pentru toți de a învăța să murim frumos, să acceptăm că, pe măsură ce pierdem controlul asupra noastră și ne pregătim de „marea trecere”, se luminează și se aureolează chipul pentru că înțelegem că toate sunt așa cum trebuie să fie.

Am fost colegă de cancelarie cu părintele Florin la Seminarul Teologic din Iași. În numele fraților mei de la școală, vă pot spune că toți regretăm trecerea lui. De fapt, nu plângem doar după părintele, ci plângem după moartea unei umanități care pare din ce în ce mai slăbită, mai vulnerabilă și mai asfixiată de demonii postmodernității. Mi-aduc aminte de primul an la Seminar, în 2000, când părintele fugea după un elev pe coridorul școlii să îl prindă ca să facă ora, în timp ce toți colegii lui plecaseră. Mi-amintesc de zecile de ore de pregătire suplimentară pe care le făcea părintele la Biserica Talpalari de la 5 dimineața duminică înainte de slujbă. Da, pentru unii dintre noi poate părea nebunie, pentru părintele era firescul, deoarece nu te poți prezenta în fața Stăpânului fără o minimală pregătire. Aceste lecții arătau o dragoste sinceră față de Creatorul suprem, după cum ne încredințează în acest sens și Psalmistul: „Doamne, iubit-am bunăcuviința casei Tale și locul locașului slavei Tale” (Psalmul 25, 8). Azi, când Domnul mi-a rânduit și mie să îndrum un cor de parohie, am mereu imaginea aceasta a părintelui care făcea lecții înaintea slujbelor cu elevii ca să nu intre nepregătiți în casa Domnului. Exemplul lui e unul covârșitor.

O altă ipostază existențială în care l-am cunoscut pe părintele Florin a fost aceea de studentă la Conservator în perioada 2005-2010, când s-a reînființat secția de Muzică psaltică. Alături de părinte am petrecut multe ore și cursuri de specialitate. Ce m-a impresionat la părintele a fost, pe de o parte, acrivia, conștiinciozitatea și rigoarea în cercetarea științifică, iar, pe de altă parte, bonomia, noblețea, iconomia față de cei păcătoși, față de studenții mai puțin pregătiți. Deși înțelesese multe din tainele muzicii, avea în același timp capacitatea de a te face să te simți lângă el ca lângă un tată, chiar dacă tatăl nu era unul de rând, ci un maestru. De multe ori am zis că odată cu moartea părintelui Bucescu va muri o lume întreagă. Părintele știa cel mai bine că în lumea psaltică unde sunt foarte multe orgolii există și riscul de a-ți pierde umanitatea în fața științei muzicale. El nu și-a făcut un idol din ceea ce devenise, ci a rămas un om. De aceea îl iubim și plângem plecarea lui dintre noi. Mi-amintesc de perioada când am cercetat împreună manuscrise muzicale la mănăstirea Vorona din Botoșani și la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași și am lucrat la finalizarea Catalogului manuscriselor de muzică sacră din Moldova – secolele XI-XX, 2 volume. Practic, părintele a făcut o școală de cercetare unde și-a format ucenici care să continue munca în acest domeniu muzical. Grija unui cercetător este de a preda mai departe secretele meseriei și celor mai tineri. În timpul acestor experiențe am putut vedea seriozitatea cu care realizezi o cercetare, respectul față de opera celor dinaintea noastră, ore întregi dedicate cu onestitate descoperirii trecutului muzical din Moldova, dar, dincolo de toate acestea, omul care nu se măsura pe sine însuși, ci era conștient în permanență de fragilitatea existenței noastre.

Orice despărțire e grea, dar durerea îmi este mângâiată de cuvintele părintelui Bartolomeu Anania, dintr-o predică a sa la Învierea fiicei lui Iair: moartea în sine nu are substanţă veşnică pentru că nu ea are ultimul cuvânt. Ultimul cuvânt îl are tot viaţa.”

Părinte Florin, ultimul cuvânt, după ce țărâna va primi înăuntru ale sale, îl are viața domniei tale din care noi toți avem ceva de învățat. Dumnezeu să te odihnească alături de cei drepți în împărăția Sa, colegii tăi de la Seminar te vor pomeni neîncetat până ne vom reîntâlni la Cina Stăpânului și ne vom îmbrățișa și săruta cu sărutare sfântă.

 

 

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

Contact

Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Vasile Cel Mare" Iaşi

Adresa: Aleea M. Sadoveanu nr. 46, Iași 700489, România
Tel/Fax:- secretariat - 0232.217.045

              - contabilitate - 03321.100.118
              - administratie - 0733.922.272
              - pedagog - 0733.922.276

Email: seminarteologiciasi@yahoo.com

Sait realizat de DOXOLOGIA Media, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © 2012 seminariasi.ro