Învățământul teologic seminarial din România tradiție și perspective

Educaţia a fost o preocupare permanentă a Bisericii lui Hristos. Una din dimensiunile sale fundamentale este cea educativă. După porunca Învăţătorului Hristos, de a învăţa toate neamurile (Matei 28, 19), Biserica a susţinut de-a lungul veacurilor, prin diverse forme instituţionale, educaţia tinerilor creştini, a celor care se pregăteau să intre în Biserică (a catehumenilor) şi, în paralel, pregătirea specială a celor care intrau în cler

Tradiţia învăţământului seminarial românesc

Învăţământul teologic de tip seminarial organizat în România, este o creaţie a epocii moderne. Totuşi, înfiinţarea primului Seminar Teologic în 1803, de către Mitropolitul Veniamin Costachi la Mănăstirea Socola de lângă Iaşi, nu vine pe un teren vid. În toată perioada medievală au existat pe lângă mănăstirile mai mari şcoli bisericeşti care pregăteau candidaţi pentru preoţie. Alţii îşi dobândeau învăţătura în numeroasele şcoli bisericeşti care funcţionau pe lângă centrele eparhiale din toate ţările române (de exemplu la Bucureşti, Iaşi, Râmnic, Buzău, Argeş, Roman, Rădăuţi, Huşi sau Alba Iulia). De asemenea, o parte din şcolile superioare, înfiinţate de domnitorii Moldovei sau ai Ţării Româneşti, pregăteau şi tineri care se hirotoneau. Remarcăm aici Colegiul lui Vasile Lupu de la Mănăstirea Sf. Trei Ierarhi din Iaşi (1640), Colegiul greco-latin din Târgovişte, întemeiat în 1646 de Matei Basarb sau Academia de la Sf. Sava din Bucureşti, înfiinţată în 1679 de Şerban Cantacuzino, reorganizată în 1694 de Constantin Brâncoveanu, şcoala de pe lângă biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului fondată încă de la sfârşitul secolului al XV-lea. Durata de viaţa a acestor şcoli a fost variabilă, în funcţie de vitregiile vremurilor3. Bazele unui învăţământ teologic modern le pune la Iaşi luminatul Mitropolit Veniamin Costachi, în 1803, în chiar primul său an de păstorire pe scaunul Moldovei. Acesta înfiinţează cu sprijinul domnitorului Alexandru Moruzi (1802-1806) la Mănăstirea Socola o „seminarie”, adică „o şcoală cu dascăli procopsiţi în limba moldovenească ca să fie pentru învăţătura feciorilor de preoţi”. Mitropolitul dorea ca prin această şcoală să ridice nivelul cultural al clerului din Moldova şi să stabilească un nou statut social viitorilor slujitori ai Bisericii4. Domnitorul va sprijini financiar Seminarul chiar din 1804 cu o subvenţie anuală de 2500 lei din visteria ţării. Din 1840, ca o recunoaştere a meritelor ctitorului ei, domnitorul Mihail Sturdza va hotărî ca şcoala să se numească „Seminaria Veniamină”. În Seminarul de la Iaşi, încă de la început, paleta disciplinelor care se studiau nu a fost orientată în mod exclusiv spre teologie. Pe lângă teologie se studia gramatica şi limba română, latina, greaca, aritmetica, logica, istoria universală, filosofia, retorica şi altele. Prestigiul şcolii a crescut foarte mult pe parcursul secolului al XIX-lea, conducerea Moldovei înţelegând rolul educativ extrem de important pe care îl avea această şcoală în ţară, prin preoţii care învăţau aici. Aceştia au fost principalii luminători ai românilor în secolul al XIX-lea până la apariţia şcolilor normale. Corpul profesoral al Seminarului ieşean s-a bucurat însecolul al XIX-lea de prezenţa unor mari personalităţi care considerau drept o cinste predarea în această şcoală. Menţionăm pe episcopul Melchisedec Ştefănescu, academicianul Constantin Erbiceanu, unul din primii clasicişti români, profesor la Iaşi între 1871 şi 1886, Dimitrie Boroianu, Anton Velini, care va deveni primul director al Şcolii Normale din Iaşi, profesor între 1839 şi 1854, academicianul Anastasie Fătu, întemeietorul Grădinii Botanice din Iaşi. După modelul Seminarului de la Socola se înfiinţează Seminarul din Huşi în 1852 şi Seminarul din Roman 1858. În acelaşi timp funcţiona şi un Seminar monahal la Mănăstirea Neamţ, însă cu unele sincope. În Ţara Românească s-au deschis în 1836 Seminarul Central din Bucureşti, Seminarul din Buzău şi Seminarul din Curtea de Argeş, iar în 1837, Seminarul din Râmnicu Vâlcea, toate cu câte patru ani de studii. În 1872 s-au deschis şi cursurile Seminarului Nifon Mitropolitul din Bucureşti. În 1893, prin Legea clerului mirean şi a seminariilor s-a reorganizat învăţământul teologic, ridicând cursurile până la opt ani de studii. Existau două tipuri de seminarii: cele inferioare, cu trei ani de studiu (Roman, Curtea de Argeş şi Râmnic) şi superioare, cu cinci ani de studiu (Seminarul Veniamin din Iaşi şi cele două Seminarii din Bucureşti). Absolvenţii seminarului inferior erau primiţi în seminariile superioare pe bază de examen sau se înscriau la alte şcoli secundare. Prin lege, era permisă doar hirotonia absolvenţilor a opt ani de seminar. În ceea ce priveşte finanţarea seminariilor, trebuie spus că la începutul secolului al XIX-lea ele erau finanţate prin Eforia Şcolilor, iar din 1862, prin Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor. Prin Legea Instrucţiunii Publice din 1864, seminariile au fost considerate instituţii de instrucţiune publică (nu privată) secundară. Se recunoştea prin aceasta rolul major pe care acest tip de şcoală îl ocupa în sistemul educaţional al timpului. Prin aceeaşi lege, doar instrucţia primară era obligatorie şi integral gratuită. Articolul 255 din aceeaşi lege afirma „Seminariile vor fi fondate şi întreţinute cu cheltuiala statului, cu scopul de a produce preoţi de mir şi alţi ecleziastici”. Rolul Seminariilor era, deci, unul public, furnizând ţării preoţi, de care era nevoie ca şi de învăţători, asistente sau ofiţeri. Prin aceasta se justifică finanţarea mare de care se bucură în această perioadă. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, 25 % din bugetul Ministerului mergea în învăţământul secundar5. Pentru Seminarii, autoritatea superioară era chiar Ministerul, iar Mitropolitul şi episcopii care le patronau aveau o „autoritate specială”, de regulă ei intervenind direct mai rar. Principalele decizii legate de şcoli erau însă luate de Minister.La începutul secolului al XX-lea au fost înfiinţate sau reînfiinţate şi alte Seminarii, cu o existenţă mai mult sau mai puţin sigură. Seminarul monahal de la Mănăstirea Neamţ, Seminariile din Galaţi (1908), Râmnicu Vâlcea (1908), Craiova (1922-1930), Câmpulung, pentru orfanii de război (1922), Constanţa, Dorohoi, Pomârla, Botoşani, Sibiu. La reforma învăţământului din 1948 mai funcţionau cele două Seminarii din Bucureşti („Central” şi „Nifon”), precum şi Seminariile din Iaşi, Roman, Râmnic şi Buzău6. În 1948, prin Legea pentru regimul general al cultelor se desfiinţează toate Seminariile teologice, ţinându-se cont şi de faptul că mulţi dintre profesorii şi elevii acestor şcoli se opuneau noii orânduiri instaurate. În acelaşi timp, prin Decretul 176 din 2 august 1948, au fost confiscate toate proprietăţile şi bunurile bisericeşti folosite pentru învăţământ. Este momentul îndepărtării complete a religiei şi învăţământului teologic din învăţământul public.S-a încheiat astfel, în mod violent, o tradiţie glorioasă a unui tip de învăţământ care a dat României mari personalităţi laice, dar şi mii de absolvenţi preoţi, care au lucrat cu devotament la ridicarea spirituală şi la educarea neamului nostru. Absolvenţii Seminarului ieşean, de exemplu, nu urmau în mod exclusiv preoţia. Marea majoritate a lor făceau însă acest lucru. Restul îşi continuau studiile la Drept sau Medicină, Istorie sau Litere, alţii deveneau ofiţeri. Prin acelaşi Decret 176/1948 se stabilea că organizarea învăţământului teologic trebuia făcută exclusiv sub tutela Bisericii, însă sub controlul strict al Statului. Puteau exista Seminarii Teologice monahale, Şcoli de cântăreţi bisericeşti şi două Institute Teologice de grad universitar (la Bucureşti şi Sibiu). Prin excluderea învăţământului teologic din învăţământul de stat, Statul comunist încerca împingerea acestuia la periferia sistemului de învăţământ. Seminarul teologic tradiţional românesc fusese o şcoală extrem de serioasă, care urmărea nu doar pregătirea teologică, ci şi o pregătire de cultură generală temeinică. Mai mult decât atât, în perioada comunistă, diplomele şcolilor teologice patronate de Biserică nu aveau valabilitate decât în cadrul Bisericii. În ciuda tuturor realizărilor din această perioadă, şcoala teologică a fost profund marginalizată, cu intenţia vădită de a se reduce pe cât posibil influenţa ei în societate. Până în 1989 au funcţionat şase Seminarii Teologice, anume la Bucureşti, Buzău, Mănăstirea Neamţ, Cluj, Craiova şi Caransebeş, care au contribuit, împreună cu cele două institute de grad universitar, cu toate restricţiile la care au fost supuse, la formarea clericilor de care avea nevoie Biserica.

Oportunităţi şi d​ificultăţi actuale

Mutaţia educaţională fundamentală generată de schimbarea regimului comunist din 1989, în învăţământul teologic seminarial a fost dată de reintegrarea acestuia în învăţământul de stat. Entuziasmul primilor ani de după Revoluţie, precum şi libertatea de care a început să se bucure Biserica, a făcut ca în această perioadă, pe lângă Seminariile care au existat în perioada comunistă, să se redeschidă şi altele care au fost desfiinţate sau să se înfiinţeze altele în localităţi care nu avuseseră niciodată seminar. Cele mai multe eparhii ortodoxe au înfiinţat pentru nevoile pastorale, seminarii în care au fost şcolarizaţi mii de tineri care astăzi sunt preoţi în parohiile din ţară sau diaspora. În prezent, în Patriarhia Română, există 36 de Seminarii şi în alte trei licee din ţară există clase cu profil teologic. În anul şcolar 2004 – 2005 au fost înscrişi în seminariile teologice 6.451 elevi, îndrumaţi de 672 profesori.7 Atât prin numărul lor, prin resursele financiare şi umane pe care le implică, vedem contribuţia pe care şcolile teologice de tip preuniversitar o aduc în societatea de astăzi şi care nu este deloc de neglijat. Dimpotrivă, cred că importanţa acestor şcoli pentru societatea românească este una majoră, de aceea o reflecţie realistă asupra punctelor tari, dar şi asupra dificultăţilor cu care se confruntă seminariile teologice azi, este binevenită.

A. Puncte tari şi contribuţii

1. Educaţia teologică de bază pe care o oferă seminariile nu poate fi înlocuită de nici o altă formă de învăţământ. Situată în continuarea educaţiei religioase din şcoala gimnazială şi biserică, Seminarul anticipează pregătirea perfecţionată şi specializată din Facultăţile de teologie. În contextul reformelor de astăzi din învăţământul superior în care sunt implicate şi Facultăţile de Teologie (conform Declaraţiei de la Bologna), anii de licenţă se reduc în Facultăţi la un număr de trei. Timpul scurt în care este parcurs de către studenţi, un curs de bază cum ar fi cel de Studiul Noului Testament, Liturgică sau Dogmatică nu permite o solidificare reală a cunoştinţelor. În schimb, după parcurgerea timp de patru sau cinci ani a lecţiilor din aceleaşi discipline, profesorului universitar îi revine o sarcină mult mai uşoară, anume de a şlefui competenţele generale şi specifice dobândite în Seminar. Pentru alte discipline, cum ar fi muzica bisericească (psaltică), de exemplu, asimilarea lor la vârsta de 20 de ani cu 1 oră pe săptămână este aproape imposibilă. Pentru muzică, aceste competenţe dobândite de elevi în timpul Seminarului sunt cele fundamentale (aici se fac 3-4 ore/ săptămână). Ca oobservaţie personală, marea majoritate a membrilor corurilor Facultăţilor de Teologie sunt foşti absolvenţi ai Seminariilor. De asemenea, în contextul noilor schimbări ar trebui insistat pe corelarea curriculumului Facultăţilor cu cel al Seminarului, prin realizarea unor întâlniri şi proiecte comune la care să participe reprezentanţii ambelor forme de învăţământ; o idee ar fi participarea directorilor Seminariilor Teologice la Congresele Naţionale ale Facultăţilor de Teologie Ortodoxă.

2. Cultura generală de bază se realizează în Seminarii, în primul rând prin parcurgerea trunchiului comun de discipline impus de includerea Seminarului Teologic în învăţământul de stat. Acest lucru îi conferă Seminarului dimensiunea liceală. Pe lângă aceste discipline se studiază limbile clasice (greaca veche, latina iar la Iaşi chiar şi slavona). Acestea erau absolut fundamentale în şcoala românească, iar astăzi se mai studiază foarte rar şi în general fără interes în alte şcoli decât în Seminar (de exemplu în judeţul Iaşi, Seminarul este singura şcoală în care se mai studiază limba greacă veche). Pentru un teolog însă, limba greacă face parte din pregătirea fundamentală. Nu se poate studia Noul Testament sau patristica fără ea. Pe lângă aceasta, în Facultăţile de teologie care îşi structurează planurile de învăţământ pentru a se conforma Declaraţiei de la Bologna se discută în momentul de faţă de renunţarea la limba greacă în timpul primului ciclu pentru a o rezerva la masterat. Iată că, în aceste condiţii, Seminarul se arată încă odată util prin pregătirea filologică de bază.

3. Spiritualitate şi viaţă comunitară Seminarul cultivă în mod specific rugăciunea personală şi rugăciunea comună. Elevii deprind să se roage împreună, să înveţe, să muncească, să trăiască împreună. Aici timpul pe perioada anilor de Seminar trebuie împărţit între studiu, rugăciune şi viaţă spirituală, muncă, activitate comunitară. Este, în acelaşi timp, o şcoală a cultivării libertăţii responsabile, când în foarte multe şcoli libertatea este înlocuită de libertinaj. Lipsa oricărui fel de cenzură morală astăzi primejduieşte spiritual tinerii, iar lucrul acesta ne îngrijorează deoarece cei mai mulţi dintre ei au fost botezaţi, deci sunt membri ai Bisericii. Vedem de asemenea că s-a degradat starea de disciplină din şcolile de azi, iar cazurile de violenţă, de consum de alcool, de droguri s-au înmulţit; de aceea, o şcoală, în care disciplina este o componentă esenţială, e absolut necesară. Există însă şi pericolul ca şi elevii din Seminarii să fie influenţaţi de tot ceea ce-i asaltează din exterior (libertinaj, secularizare) şi aceasta e una din dificultăţile cu care ne confruntăm azi.

4. Conştiinţă şi acţiune misionară Seminariile teologice sunt nişte şcoli misionare. Ampla activitate extraşcolară pe care o desfăşoară are un puternic caracter misionar. Toate şcolile au coruri, formaţii artistice care participă la diverse manifestări artistice sau concursuri, unde elevii seminarişti au participări remarcabile. Una din activităţile misionare curente ale tinerilor este cea din parohii. Ei vin recomandaţi de parohiile noastre şi în paralel cu activităţile de la Seminar desfăşoară şi activităţi liturgice (susţin cu cântări stranele), sociale sau catehetice în parohii. Misionarismul lor nu este doar în ţară, ci şi în comunităţile din diaspora, aceasta mai ales în ultimii ani, când foarte mulţi dintre români au părăsit România temporar sau definitiv (numărul românilor emigraţi se estimează azi la câteva milioane). De asemenea, mulţi din elevii seminarişti au chiar părinţii sau fraţii emigraţi, ceea ce face ca ei să aibă legături directe cu aceste comunităţi. De aceea s-ar impune pentru perioada următoare stabilirea unor legături mai strânse între eparhiile din ţară şi cele din diaspora, cu contribuţia şcolilor teologice în vederea sprijinirii acestora din urmă la nivel pastoral şi misionar, de vreme ce nu există şcoli de teologie româneşti în afara graniţelor ţării.

5. Educarea valorilor tradiţionale în comunităţile locale este o altă componentă fundamentală a şcolii teologice preuniversitare. Sunt promovate şi susţinute toate valorile tradiţionale care ţin de normalitatea vieţii umane şi care astăzi se degradează în contextul secularizării accentuate la care este supusă societatea noastră. De asemenea Seminariile sprijină şcolarizarea elevilor din mediul rural. Este evident faptul că satul românesc a cunoscut în ultimii ani o profundă degradare şi inculturalizare. Învăţământul din mediul rural a scăzut foarte mult în calitate, în special, din cauza subfinanţării sale şi a lipsei cadrelor didactice calificate. Seminariile împreună cu parohiile susţin şcolarizarea elevilor din mediul rural şi prin faptul că dispun de condiţii bune de cazare şi masă. Ca un exemplu, în 2005, 38% din elevii înscrişi la Seminarul din Iaşi în clasa a IX-a au fost din mediul rural, iar în 2006, 46%. Multe comunităţi locale au simţit rolul educaţional important pe care îl joacă seminariile teologice şi au sprijinit financiar, consistent, dezvoltarea acestor şcoli. Un exemplu elocvent este tot Seminarul din Iaşi, pentru care au fost alocate din partea Consiliului Local şi Primăriei Iaşi aproape 1,5 milioane euro pentru construirea unui nou sediu, modern, între anii 2000-2005.

6. Promovarea valorilor umane şi deschiderea europeană este o ultimă trăsătură a Seminariilor noastre teologice, pe care vrem să o subliniem. Profundul umanism al acestor şcoli are drept izvor divino-umanitatea lui Hristos Domnul, Cel care este mărturisit şi trăit aici, ca şi în Biserică. O conştiinţă teologică autentică înseamnă oconformare permanentă cu poruncile Evangheliei şi în acelaşi timp o valorizare maximă a persoanei umane. Formarea unei conştiinţe teologice autentice înseamnă o educaţie pentru libertate responsabilă şi demnitate umană. Cred că astăzi este de nedespărţit formarea teologică de promovarea valorilor umane. În contextul integrării europene amintim faptul că seminariile teologice prin colaborările pe care le au, au anticipat la nivelul învăţământului acestui proces încă de la începutul anilor 1990. Au existat colaborări cu şcoli sau instituţii bisericeşti din Franţa, Germania, Elveţia, multe legături stabilindu-se în general prin intermediul centrelor eparhiale. Astăzi, există mult mai multe oportunităţi de colaborare cu şcoli din străinătate, în special prin proiectele finanţate de Agenţia Naţională Socrates8. În cadrul Consfătuirii Directorilor Seminariilor Teologice din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei cu reprezentanţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, din 9 mai 2006 de la Seminarul Teologic Mănăstirea Neamţ, Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Daniel a insistat asupra acestui aspect, subliniind faptul că Seminariile teologice trebuie să urmărească cu precădere astăzi calitatea, cooperarea între şcoli şi competiţia europeană.

B. Dificultăţi actuale

Este lesne de înţeles că există şi dificultăţi în desfăşurarea activităţii Seminariilor Teologice, asupra cărora nu vom insista în mod special; vom menţiona totuşi doar câteva: - există dificultăţi în finanţarea unor Seminarii, mai ales a celor care sunt în jurisdicţia unor comunităţi locale din mediul rural; - scăderea drastică a populaţiei şcolare în ultimii ani (copii ce candidează anul acesta la Seminar sunt cei născuţi în 1990-1991, ani de mare cădere demografică) conduce la scăderea concurenţei şi implicit la scăderea calităţii unor clase de Seminar; - procesul accentuat de secularizare afectează foarte puternic şcolile generale din România în momentul de faţă şi afectează implicit şi Seminariile pentru că baza de selecţie a tinerilor pentru Seminar o constituie absolvenţii şcolilor generale.

Concluzii

Am încercat sã concentrez în câteva pagini, mai întâi, tradiþia Seminarului Teologic aºa cum a fost ea trãitã ºi înþeleasã în Biserica Ortodoxã Românã, o ºcoalã care a fãcut istorie ºi pentru care ar trebui scrise teze întregi de doctorat. E o tradiþie care a dãruit Bisericii peste 200 de generaþii de slujitori ai lui Dumnezeu ºi ai oamenilor ºi care va rodi cu siguranþã ºi în viitor. Am arãtat, în al doilea rând, care este contribuþia actualã a Seminarului Teologic în formarea unui tânãr slujitor al altarului, dar ºi contribuþia lui pentru misiunea Bisericii, coeziunea comunitarã, promovarea valorilor tradiþionale ºi universale, absolut necesare pentru timpurile noastre. * * * Recitind dupã aproape doi ani acest material scris într-un context precis ºi cu o temã precisã, aceea de a arãta contribuþia pe care ºcolile teologice o reprezintã pentru sistemul educaþional din România, nu pot decât sã reafirm ºi sã întãresc cele scrise aici. Cadrul sistemului educaþional în care ne desfãºurãm activitatea însã este într-o schimbare permanentã. Începând cu 1 ianuarie 2007, România este membrã a Uniunii Europene, iar faptul acesta nu lasã indiferent învãþãmântul românesc, care trebuie sã se „reformeze” permanent, potrivit „indicaþiilor preþioase” provenite de la Bruxelles ºi Strasbourg.O nouă provocare pentru Seminarii în momentul acesta este chiar noul Proiect de Lege a învăţământului preuniversitar, care, deşi nu o face direct, indirect pune în primejdie însăşi existenţa Seminariilor Teologice, care sunt asimilate şcolilor confesionale, cu o finanţare mai mult sau mai puţin discutabilă. E vorba de acelaşi proiect care pune în discuţie şi obligativitatea orei de religie la liceu. Din păcate, acestea nu pot lua locul Seminariilor în forma lor actuală, deşi astăzi s-a diluat mult substanţa teologică a acestora. Cred că ar fi o pierdere majoră în peisajul educaţional românesc.

Adaugă comentariu nou

Contact

Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Vasile Cel Mare" Iaşi

Adresa: Aleea M. Sadoveanu nr. 46, Iași 700489, România
Tel/Fax:- secretariat - 0232.217.045

              - contabilitate - 03321.100.118
              - administratie - 0733.922.272
              - pedagog - 0733.922.276

Email: seminarteologiciasi@yahoo.com

Sait realizat de DOXOLOGIA Media, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © 2012 seminariasi.ro