Constantin Tomescu: Amintiri din viaţa de elev seminarist (1904-1912), partea I

1904

Elev în Seminarul „Veniamin Costache” din Iaşi

       În dimineaţa de 8 septembrie 1904, eu am coborât din tren, pentru întâia oară, pe peronul gării Iaşi, vestita capitală a Moldovei. Alături de alţi elevi seminarişti ne transportam valizele şi buccelele, într-o căruţă spre Seminar, pe strada Lozonschi. Clădirea actuală a fost cândva palatul de reşedinţă al domnitorului Moldovei, Mihalache Sturza, are forma de P grecesc, cu etaj şi subsol, cu vreo 30 de camere, la mijloc e o capelă, la etaj dormitoarele şi o sală de festivităţi, iar la parter sunt 2 cancelarii – a profesorilor şi secretariatul – 8 camere de clase, vorbitorul, două repetitoare, sufrageria, camera pedagogilor, biblioteca şi locuinţa directorului, şi în subsol e lavaboul şi loc pentru depozitarea cuferelor şi a valizelor elevilor. Spre o margine, în curte, e infirmeria, şi-n altă parte e o sală înaltă pentru gimnastică, loc liber pentru jocul de „oina”, curte de recreaţie în jurul unui buchet de brazi şi sub coroanele a multor castani; în fine de-a lungul  zidului de sud, sunt garderobele, câte unul de fiecare elev, în care se ţin obiectele de necesitate zilnică. Biblioteca Seminarului e bogată, cu volume în limbile română, franceză, germană, câteva englezeşti şi multe în limbile greacă şi latină. Variate documente şi importante manuscrise. Biblioteca aceasta a fost îmbogăţită cu donaţiile unor profesori ai şcolii, cât şi cu biblioteca fostului seminar inferior de la Roman; chiar un institutor Toma Săvescu şi profesorul Gh. Costăchescu ca şi preotul Ion Luceanu au dăruit aici multe cărţi.

       Am intrat pe poarta şcolii cu dota, lenjuri, haine, ce adusei din Galaţi. Portarul, moşu Ghiţă, un zdrahon de om cu nişte mustăţi lungi, mă ia şi pe mine în primire, să controleze dacă am adus toate lucrurile prevăzute în lista oficială, pe care am primit-o şi eu la Galaţi. El citeşte de pe lista lui: „prostiri, ogheal, colţuni”, eu am răspuns că n-am. „Apăi întoarce-te, băiete, acasă şi le adă, că altfel nu intri aici”. Un pedagog, ce supraveghea, aude dialogul nostru şi vine, ele vede că am şi plapumă şi cearşafuri şi ciorapi şi toate în regulă şi ordonă să trec spre internat, lămurindu-mă că portarul le-a numit după dialectul lui moldovenesc. Această întâmplare mi-a amintit de şugubăţul moşu Ionică „Chioru” de la Palatul episcopal din Galaţi, care mă trimisese să-i aduc „curechi” într-o sticlă cu gâtul strâmt. Mi s-a arătat locul meu atât în repetitorul mic, rezervat elevilor din primele patru clase cât şi patul din dormitor. În clasă, noi, 35 de elevi, ne-am aranjat după voia noastră. Între colegi erau unii cu un an de gimnaziu, cu doi şi chiar cu trei şi, care au încercat să reuşească la concurs, dar nu au izbutit o dată, de două şi de trei ori şi, de nevoie, au urmat la gimnaziu, deoarece în Seminar nu se admitea decât în clasa întâia şi erau numai elevi interni.                              

        Eu reuşisem ca bursier, deci aveam toată întreţinerea gratuit în internat şi, ca să păstrez această bursă, eram dator ca la sfârşitul fiecărui an să fiu promovat  cu media de studiu cel puţin 7, iar la purtare 8. Dacă n-aş fi întrunit aceste medii sau dacă rămâneam corigent pe vară la un obiect pierdeam bursa, cădeam solvent, care plătea pentru întreţinere 400 lei anual. Eu îmi dădeam seama de pericolul care mă pândea dacă nu învăţ, deoarece, rămânând solvent, n-avea cine să-mi achite o asemenea sumă anuală. Deci m-am ţinut de carte. La început era mai anevoie, dar treptat eu mi-am făcut o situaţie şcolară tot mai bună la învăţătură. Mai trebuia însă ca şi media la purtare să fie minimum 8, şi eu nu prea eram sigur să o obţin din pricină că mă cam zbenguiam, îmi plăcea joaca cu băieţii, oina, şi atâta mi-a trebuit să mă „ia la ochi” un pedagog. Iar pedagogii noştri cine erau? Nici unul teolog, căci Iaşul nu avea o Facultate de Teologie pe atunci, ci ei urmau, care la Drept, care la Litere sau la Medicină, mai toţi n-aveau o educaţie acasă mai religioasă, nici unul nu era din familie preoţească ci, cum s-a întâmplat, erau aspri, brutali, necredincioşi unii, cum i-am înţeles noi elevii. Şi dacă te găsea cu o abatere cât de măruntă, că strigai un coleg cu glas mai tare, chiar în curte, dacă alergai după un coleg în joacă, dacă i se părea pedagogului că în clasă era oarecare zgomot înaintea intrării profesorului, dacă mai aruncai, tot în joacă, câte o castană în curte după cineva, ori te prindea că procuri de la servitorul Filip, din curtea economiei, o pedea (lipie), căci unora le era foame între mese, ca să nu adaug dacă simţea pedagogul că vei fi fumat undeva pe la garderoabe, te scria în carnet şi când se aduna „comisiunea” (director, spirituali, pedagogi) o dată în lună, nu erai cruţat, te atingea la nota la purtare. Iar dacă ai căutat să te aperi de vreo învinuire şi mai ridicai şi tonul ori te plângeai directorului sau unui spiritual, pedagogul nu te mai scăpa din vedere, te urmărea la tot pasul când era de serviciu şi în comisiunea lunară mereu te descalifica. Băieţii se mai bucurau de bunăvoinţa şi grija, oarecum părintească a directorului, care punea nota la purtare cu înţelegere, că erau copii lăsaţi sub supravegherea sa.                                 

         Cât mă priveşte, eu am început a avea o şansă în plus, că din clasa a V-a, media mea la studiu a trecut în fiecare an peste 8, şi, de bună seamă, aceasta conta, eram doar premiantul întâi al clasei şi declarat cel mai bun camarad. În vacanţa acestui an, directorul s-a-ntâlnit cu vlădica Nicodim la Slănicul Moldovei şi, printre altele, directorul i-a comunicat că abia a reuşit să-mi treacă media 8 la purtare ca să nu cad solvent. Vlădica fusese până atunci şi el Director de Seminar la Galaţi, deci ştia regulamentul şcolii. Şi l-a întrebat pe părintele Savin: „Dar ce-a făcut Tomescu? A bătut pe cineva, a furat, sărit-a peste gard în oraş, a spart geamuri?”

         Cum am promovat eu din an în an? Spre clasa a II-a am trecut al 10-lea între 35 de colegi; spre clasa a III-a al 8-lea [...]; spre clasa a IV-a al 3-lea, spre clasa a V-a întâiul premiant, la fel tot întâiul am fost şi înspre clasa a VI-a, tot întâiul şi spre clasa a VII-a cu media 8,78 la studii şi 9 la purtare, […] promovat-am şi în clasa a VIII-a iarăşi întâiul cu media 8,75 la studii, iar la purtare 8,75. În clasa ultimă, a VIII-a, am obţinut, la sfârşitul anului media la studii 9,41, la purtare 10. În fine, la examenul de diplomă, la bacalaureat, am fost declarat tot întâiul cu media generală 9,71. La unele materii obţineam numai media generală  9 sau 10, ca la limbile germană, latină, elină, la geografie, la matematici, dar la nici un obiect nu mi-am scăzut media anuală sub 8, în clasele superioare. Aşa că mi-am păstrat bursa de la stat în toate cele 8 clase de seminar teologic.

       Direcţia Seminarului nostru obişnuia ca, la fiecare sfârşit de an şcolar, să publice o broşură cu titlul „Situaţiunea elevilor din Seminarul Veniamin Costache” în care se arată silinţa şi purtarea fiecăruia, broşură imprimată la „Tipografia Nouă Goldenberg & Abermann”, broşură ce se difuzează profesorilor altor şcoli din Iaşi şi Bucureşti. Ele s-au înregistrat şi în Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România, la cota P-I-8469, unde am şi citit câteva informaţii. […]

      Cu purtarea mea în şcoală, ca şi acasă, nu mă pot lăuda. Pedagogia pretindea să fiu ca un sfânt, abia să clipesc din ochi şi „să-mi pun pază gurii mele”, cum se cântă în biserici la slujba „Vecerniei”. Eu nu eram în stare să fiu atât de „corect”. Zburdam printre colegi, fără însă să vatăm pe cineva, nu puteam să-nghit orice abuz al cuiva, elev sau pedagog, ci reacţionam, dar săvârşeam şi eu fapte nepermise, dacă ele aduceau folos colegilor mei. Nu-mi amintesc de toate năzbâtiile mele, ci câteva, ce-mi trec prin minte, după atâta amar de ani, şi poate nu cele mai însemnate le voi scrie.

 

Stratagemă la geografie

         Materia asta m-a atras, îmi plăcea şi mai ales cum era predată de profesorul Nicolae Mazăre, transilvănean. Şi am reuşit să obţin maxima notă ce o dădea profesorul, chiar la începutul clasei întâia, nota 9, cu care am trecut în toţi anii la geografie. Deşi profesorul ţinea în mod evident la mine – ca şi la Grinţescu, căci şi el se scălda tot în nota 9 – eu am primit îndemnul colegilor ca să-l păcălesc pe profesor. Deşi în prima săptămână din Postul Mare nu se ţineau lecţii, ca anume să frecventăm slujbele de pocăinţă, totuşi acest profesor ne-a dat să recapitulăm toată materia clasei întâia, ce ni s-a predat de la începutul anului. Era vorba de geografia Africii, din punct de vedere fizic, economic şi politic, adică ce învăţasem în curs de 7 luni. Materie multă. Totodată, noi, cei mai mărunţi elevi, frecventând atâtea ore zilnic biserica, seara cădeam de oboseală şi nu ne mai ardea să punem mâna pe geografie, masa era tare frugală, fasole, cartofi, totul fără grăsime, că ne pregăteam de Sf. Împărtăşanie la sfârşitul săptămânii. Colegii îngrijoraţi că ieşeam prost la prima lecţie, m-au rugat de am lucrat în ajun harta continentului Africa cu creta pe tabla clasei, cu râuri, oraşe, anumite semne de bogăţii, apoi alţi doi colegi au repetat cu creionul toate liniile şi însemnările mele, au şters creta şi, privind tabla în zare, se vedea bine ce lucrasem cu creta. A doua păcăleală, tot la geografie. Aveam prima oră de dimineaţă această materie. Ne-am zis să muşcăm şi din lungimea orei de ascultare, zicând mai multe rugăciuni. Păcatul a picat tot pe mine, întrucât eu aveam trecere la profesor şi, chiar dacă ne prinde, colegii scapă prin mine. Când intră Mazăre, uşa, ca de obicei, rămâne puţin întredeschisă deoarece el îşi târa un picior, dar atunci nici un coleg nu s-a dus s-o închidă, cu gândul la evenimentele ce vor urma. Eu rostesc „Împărate ceresc” şi alte rugăciuni şi trecui la „Milueşte-mă, Dumnezeule!”. Dar câţiva colegi din fund pufnesc de râs când se deschide larg uşa şi apare directorul, care află că se făcea rugăciunea „aşa cum ne-au învăţat nişte domni din clasele mari, că în Postul Mare se rostesc mai multe rugăciuni”. „Dar de ce se râdea?” şi îndată întrabă cine rostea rugăciunea. „Eu!” Şi se apropie de mine şi mă pomenesc cu o palmă zdravănă pe faţă şi, când să mi-o aplice pe a doua, eu m-am retras, palma a mers în gol şi directorul a ajuns în sobă, că era voinic şi gras şi m-a atacat cu nesaţ. „Ticăloşilor!” Dar profesorul nostru, nepricepând nimic din cele petrecute, întreabă clasa, pe Grinţescu, ce s-a întâmplat? Şi noi i-am explicat că nu suntem de vină. El şi-a luat catalogul sub braţ şi a trecut în cancelarie după director, ca să ne apere. Şi astfel s-a scurs timp mult, nu ne-a mai ascultat, ci a predat o lecţie nouă. Am scăpat cu toţii de eventuale note slabe, iar eu de o altă pedeapsă.

 

Maltratarea unui coleg în vorbitor

       Treceam pe culoar spre curte şi am auzit plânsete şi răcnete în vorbitor. Era vocea colegului Adam Nicolae, noi ajunsesem în clasa a II-a. Deschid uşa şi văd cum pedagogul Janet, student medicinist, care-l ţinea pe Adam pe genunchi şi îl bătea cu cureaua pe fese. Eu strig la pedagog cu glas înrăit: „Părinţii nu ne-au adus la Seminar ca să ne bateţi dumneavoastră!” şi fug în curte. Pedagogul îl lasă pe Adam şi încearcă să mă prindă pe mine. M-a chemat apoi directorul să mă mustre dar, la sfârşit, a făgăduit că a interzis bătaia.

      Un alt pedagog ţine să-l pedepsească pe Bejenaru, pentru că s-a urcat pe şura de garderobă ca să ne dea mingea de joacă. Am protestat. Pedagogul m-a dus la părintele director, care totuşi nu m-a certat.

      Colegul Mihai Mironescu ne povestea, cu mult haz, nişte „taclale, jâtii şi polojenii”; era într-o recreaţie, noi râdeam cu hohote. Pedagogul de serviciu pedepseşte toată clasa în picioare în timpul dejunului, iar povestitorul în genunchi. Eu am sărit ca ars şi am protestat. Raportând la direcţiune s-a anulat pedeapsa.

 

La fereastra cu pedele

       Eu învăţam la botanică cu colegul Simionov despre „monocotiledonate” în curte. Ce i-a venit lui Simionov? Să meargă la fereastra lui Filip, ca să-l chemăm. Era un ţigan acest Filip, servitor la gospodăria şcolii, neglijent, cu pieptul tare păros, şi se nărăvise să momească pe băieţi cu lipii de 10 şi 15 bani, pe care le scotea de sub murdarul lui şorţ de sac şi le oferea printr-o deschidere în gardul de lemn, ca o fereastră. El vine. Dar noi n-aveam bani, dar nici nu ne era foame. Când îi priveam pieptul lui dezgolit, plin de păr negru, scârbos, îl scuipam peste ochi. Ţiganul ţipă, ne înjură de aude pedagogul Teodoru, care se foia ca un vagmistru prin curte, vine la fereastră şi află pricina. Ne prinde pe amândoi de ureche şi ne zgâlţâie. Simionov tace, dar eu protestez că „am nevoie de urechea aceasta!”. „Aşa, ai nevoie?” îl lasă pe coleg şi-mi apucă ambele urechi şi mă trage bine.

 

Muzica. Mandolina

      Mi-a plăcut muzica, deoarece am cântat în corul Seminarului la Biserica de peste drum, „Sf. Gheorghe” Lozonschi, la „Banu” şi uneori ne chema, în deosebi în zilele de lucru, la Mitropolie. Am fost altist în primele clase, dar, după schimbarea vocii, am devenit bariton. Corul nostru a participat la multe solemnităţi şi la concursuri. Ne-am prezentat la un concurs cu „Salata italiană” de Alberto Cirillo, ieşean, o operă foarte grea, cu text numai din termeni muzicali: piano, pianissimo, allegro, allegretto, forte… Şi am executat-o atât de perfect, sub bagheta elevului Danilescu, că sala Teatrului Naţional ne-a ovaţionat îndelung, iar autorul a venit pe scenă şi ne-a îmbrăţişat, la rând, pe toţi elevii corişti. Scriam notele occidentale frumos, corect şi pentru partiturile ce copiam, dirijorii mă răsplăteau cu câţiva gologani, cu un leu, doi, care mă înlesneau să merg la multe piese teatrale, cu aprobarea direcţiunii, în grup. Am scris şi pentru mine un buchet muzical cu cântece corale populare, cu arii din opere, între ele e şi vestita „Salata italiană”, îl am şi azi cu mine, având aproape 180 de file mari scrise. Dar aici, în buchet, sunt şi piese muzicale pentru instrumente cu coarde, mai ales serenade. La Constanţa se auzea prin multe case mandolina, un instrument gingaş, cu coarde metalice. L-am agreat mult. Mai ales când am aflat că se constituise o grupă de elevi mandolinişti şi chitarişti, sub conducerea liceistului ieşean, turcul Abdulachim Selim, de care am pomenit, m-am pornit a învăţa digitaţia la mandolină şi şeful de tren Dănilă mi-a procurat instrumentul. Am dus mandolina cu mine la Seminar, cântând în orele libere din opere, serenade româneşti şi străine, valsuri, mai ales doine, tare reuşite, cântece populare. Se dispuneau şi colegii mei şi alţi conşcolari, dar mai cu seamă eu goneam câte un val de tristeţe care mă pălea. A aflat profesorul Gheorghiu că eu cânt din mandolină şi m-a cerut de la direcţie de l-am încântat pe dânsul şi familia. La fel şi maestrul nostru de muzică occidentală, care era Teodorescu, m-a luat în câteva rânduri acasă. Ajungând oarecum mai înlesnit a executa la mandolină bucăţi muzicale mai grele, am fost primit, vara, în echipa lui Abdulachim. Mi s-au dat să învăţ mai ales serenade italieneşti şi greceşti. Echipa avea 20 de mandolinişti şi 8 chitarişti. Ne adunam la Cazinoul de la malul mării seara după orele 20-21 şi angajam două bărci, cu care pluteam prin faţa Cazinoului până la miezul nopţii, executându-ne programul de serenade, valsuri. Pe uscat se adunau viligiaturişti, mulţi constănţeni, iubitori de muzică şi ne ascultau. Ce impresionant tablou! Apoi eram poftiţi în cazinou şi ne tratau cu fripturi şi băuturi din sumele adunate. Mandolina mea dragă mi-a adus multă voioşie în familia mea, unde mă ascultau şi prieteni invitaţi, dar mai ales mi-a potolit amarul şi nebiruita durere a pierderii soţiei mele în 1955, când mă retrăsesem la un schit în munte. Aş fi cântat din ea şi astăzi. Dar mi-a sechestrat-o Securitatea în anul 1958, la a treia mea arestare.

(Va urma)

 

 

Contact

Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Vasile Cel Mare" Iaşi

Adresa: Aleea M. Sadoveanu nr. 46, Iași 700489, România
Tel/Fax:- secretariat - 0232.217.045

              - contabilitate - 03321.100.118
              - administratie - 0733.922.272
              - pedagog - 0733.922.276

Email: seminarteologiciasi@yahoo.com

Sait realizat de DOXOLOGIA Media, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © 2012 seminariasi.ro