Examen de Atestat Teologic la Seminar

Astăzi 25 mai 2012 s-a desfășurat la Seminarul Teologic Sf. Vasile cel Mare examenul de atestat al absolvenților claselor a XII-a. Au participat 41 de elevi care au absolvit secția de teologie și 21 care au absolvit secția de patrimoniu cultural. Membri Comisiei de examinare au fost profesorii de specialitate ai școlii. Au participat din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei Părintele Consilier Protos. Hrisostom Rădășanu iar din partea Inspectoratului Școlar Județean Iași Părintele Alexandru Cristian Barnea, inspector școlar de religie și Prof. Gh. Gheorghiță-Vornicu, inspector școlar de desen și arte plastice

Pentru secția de teologie elevii au susținut public o lucrare teoretică cu subiect teologic, elaborată în timpul anului școlar sub îndrumarea profesorilor noștri și două probe practice, una la muzică și liturgică iar cealaltă la predică și cateheză.

Absolvenții de la patrimoniu au avut de prezentat pe lângă lucrarea teoretică  și o lucrare practică de specialitate, mai precis o icoană, iar doi elevi, Zupcu Constantin și Avădanei Claudiu au realizat o frescă cu Învierea Domnului pe peretele unuia dintre atelierele Seminarului.

În general tinerii absolvenți s-au prezentat foarte bine, obținând note potrivit cu pregătirea din timpul anilor de studiu. Și cei 21 de patrimoniști au realizat lucrări foarte frumoase de absolvire pe care le prezentăm în galeria articolului. Felicitări tuturor elevilor, profesorilor îndrumători și nu în ultimul rând celor trei diriginți care i-au ocrotit, Pr. Prof Gabriel Coroamă, Prof. Doina Balan și Prof. Manuela Brumă 

Adaugă comentariu nou

Contact

Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Vasile Cel Mare" Iaşi

Adresa: Aleea M. Sadoveanu nr. 46, Iași 700489, România
Tel/Fax:- secretariat - 0232.217.045

              - contabilitate - 03321.100.118
              - administratie - 0733.922.272
              - pedagog - 0733.922.276

Email: seminarteologiciasi@yahoo.com

Sait realizat de DOXOLOGIA Media, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © 2012 seminariasi.ro