"Ziua dragobetelui sărbătorită autentic românesc la Seminarul Teologic din Iași

           În ultimii ani, mai ales de când „ne-am dat și noi în rând cu lumea europeană”, tradițiile occidentale încep să prindă rădăcini și în țara noastră, smulgând din pământul trudit de străbunii noștri pomul tradiției noastre românești.

            O „sărbătoare” care lovește în mod direct în spiritualitatea poporului român este cea numită „Valentine’s Day” sau „Ziua Sf. Valentin” de pe 14 februarie, zi în care îndrăgostiții umblă „de nebuni” după cadouri și golesc florăriile, căci „doar o dată în an e Ziua Îndrăgostiților”. Tot mai mulți tineri își amintesc astăzi de ziua de 14 februarie și tot mai puțini de cea de 24 februarie, numită și „Ziua Dragobetelor”, sărbătoare autentic românească de care ținem să le reamintim în cele ce urmează tuturor românilor, aducând drept „chezași” în ceea ce privesc afirmațiile despre caracterul român al acestei zile pe mari etnografi, istorici și teologi.

             Dragobetele este un obicei cu vechi origini geto-dace. Etimologia cuvântului a fost dezbătută de numeroși etnologi și filologi, propunându-se variate explicații pentru originea sa. Dragobetele era o divinitate asemenea lui Cupidon al romanilor și Eros al vechilor greci. Dragobetele, numit și Năvălnicul sau Logodnicul Păsărilor, „fecior chipeș și puternic”, aduce iubirea în casă și în suflet. Romulus Vulcănescu în Mitologia română (din 1985) precizează că „aceasta este ziua în care toate păsările și animalele se împerechează”.

             Ovidiu Focșa, etnograf în cadrul Muzeului de Etnografie al Moldovei, a precizat că „despre Dragobete se crede că este o un protector al păsărilor, fiind o sărbătoare strâns legată de fertilitate, fecunditate și de renașterea naturii. (...) Această sărbătoare marca revigorarea naturii și nu numai, ci și a omului care, cu această ocazie, se primenea. Era o sărbătoare a revigorării vegetației, a vieții în creștere, o dată cu trecerea la anotimpul de primăvară durata zilei creștea, în contrapondere cu noaptea care descrește, drept dovadă și zilele sunt mai însorite. Se pare că, în această perioadă, păsările, vegetația, dar și oamenii se puneau în acord cu natura, era o nuntă a naturii, însemnând renașterea acesteia, retrezirea la viață, ceea ce este și semnificația centrală a sărbătorii”. 

            Fiind și zi de sărbătoare, iar Biserica Ortodoxă sărbătorind întâia și a doua aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul, Dragobetele era ziua care punea capăt obișnuitelor șezători din timpul iernii, despre care Pr. Dumitru Stăniloae zicea că reprezentau un bun prilej de înfiripare a iubirii, căci „... dragostea se naște din comunicabilitate sau produce comunicabilitatea” („Dragostea din ce-i făcută ?/ Din omul cu vorbă multă./ Zice una, zice alta/ Și dragostea iacă-i gata.”). Pe primul plan din această zi se situează preocupările legate de muncile câmpului, de repararea uneltelor, de pregătirea seminţelor şi a tuturor celor necesare semănatului.

            Întâlnită în popor și sub alte denumiri („Cap de primăvară”, „Cap de vară”, „Sânt Ion de primăvară”, „logodnicul pasărilor”, „Dragomiru-Florea” sau „Granguru”), această zi, din câte am văzut mai sus, nu sărbătorește doar îndrăgostiții, doar pe om, ci și pe Dumnezeu  și natura, unind toate cele trei elemente sub pecetea dragostei, manifestată prin cântecul popular, un cântec „de adâncime meditativă și de veselie deschisă și curată”, după cum afirmă Pr. Dumitru Stăniloae.

            Așadar, spiritul cultural complex al neamului nostru nu se explică numai din persistența lui din vremuri străvechi în spațiul de mijloc între Occident și Orient, ci și din îmbinarea în el a tradițiilor care l-au format și l-au caracterizat drept un popor bogat în obiceiuri, de aceea se cade să ținem cu sfințenie la datinile păstrate din vechime de părinții părinților noștri, mai ales că sunt bine întemeiate și nu să împrumutăm de la alte popoare, deoarece „poporul român trebuie să fie străin spiritual de mistica occidentală a întunericului, fiind un popor care se bucură de lumină.” (Pr. D. Stăniloae)

            Din dorința de a vedea spiritualitatea satului românesc, așa cum a fost trăită în tot cursul istoriei poporului român, și spre a încuraja persistarea în ea, împotriva influențelor străine care amenință să ne desființeze ca neam cu propria noastră ființă, tradiția, elevii Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare” din Iași, sub coordonarea Doamnei Profesor Doina Balan și a Diaconului Profesor Mihai Ursache, au organizat în data de 24 Februarie, de „Ziua Dragobetelui”, o șezătoare cu iz moldovenesc în Atriumul Seminarului, acest eveniment având drept scop readucerea în prim plan a tradițiilor rămase din străbuni, precum și înlăturarea din spațiul românesc a zilei numită „Valentine’s Day”, Diac. Prof. Mihai Ursache afirmând că „Dragobetele nu reprezintă pentru români doar ziua îndrăgostiților, care își fac cadouri și servesc cine romantice, cum se întâmplă de «Valentine’s Day», ci ziua în care dragostea aduce laolaltă pe om, Dumnezeu și natura, șezătoarea fiind locul unde se întâlnesc cele trei elemente în dansul, portul și cântecul pur românești”.