Un nou început...

Anul trecut, la finalul clasei a VIII-a, am luat una din cele mai importante decizii din viaţă: cariera. Înscrierea la Seminarul Teologic Ortodox a marcat hotărârea mea de a urma drumul slujirii lui Hristos şi al Bisericii Sale.

A fi preot nu e uşor. Responsabilitatea ce caracterizează această misiune este una care depăşeşte toate celelalte meserii şi îndeletniciri.

Cercetarea sufletelor unor oameni şi călăuzirea lor pe calea mântuirii şi a vieţii celei veşnice presupune, mai întâi de toate, cunoaşterea de sine. Dacă el, în calitate de candidat, se consideră a fi vrednic de asumarea unei vieţi cu totul şi întru totul sfântă, atunci se poate angaja pe acest drum. Însă, dacă nu îşi poate face o analiză corectă şi sinceră a vieţii, descoperind că are lipsuri şi greutăţi duhovniceşti, atunci mai bine îi este lui să ducă o viaţă cucernică în sânul societăţii, căci „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efes. 5, 32). Preotul trebuie să stăpânească cât mai multe cunoştinţe, din toate domeniile, dat fiind şi multitudinea de probleme cu care se confruntă zilnic.

În ziua de astăzi, Biserica, şi în special preoţii, sunt fiind văzuţi ca fiind delăsători, umblători după alte interese decât cele fireşti, smintindu-i astfel pe oameni şi făcându-i să nu mai aibă încredere. Programul liturgic ocazional şi făcut la întâmplare, neorganizarea liturgică şi administrativă a Bisericii şi necercetarea credincioşilor duc la pierderea legăturii dintre preot şi comunitate.

Drumul pe care am purces doresc să mi-l bătătoresc cu dedicarea totală a vieţii spre a fi în slujba oamenilor, spre a vorbi cu ei, spre a le înţelege necazul şi spre a mă exploata ca pe o mină cu aur. Dar acest lucru este posibil doar cu o pregătire temeinică şi bogată a viitorului preot, cu implicarea lui sufletească maximă.

Neglijenţa şi neacordarea de importanţă studiului viitorilor slujitori duce la stricarea sistemului din Biserică şi la părăsirea ei de către oameni.

De aceea, dorinţa şi scopul după care eu tind este să mă pregătesc în aşa fel încât, la momentul când Dumnezeu mă va rândui să fiu slujitor al altarului, să pot răspunde cu timp şi fără timp tuturor nevoilor Bisericii, iar oamenilor să le fiu în orice clipă un ajutor indispensabil. Prin întărirea relaţiei cu credincioşii, îmi doresc să-mi consolidez şi să mă folosesc totodată de darul oratoric pe care Dumnezeu mi l-a dăruit spre beneficiul oamenilor, care sunt mădulare ale lui Hristos.

Organizarea vieţii liturgice a Bisericii, adică a slujbelor, aşa cum prevăd canoanele bisericeşti, nu l-ar face pe credincios, ca în zilele noastre, să-i pară venirea la Biserică un lucru dificil. Dimpotrivă, împreună – lucararea păstorului cu inimile păstoriţilor săi, cu blândeţe şi disponibilitate permanentă poate duce cu ajutorul lui Dumnezeu la crearea unei comunităţi cu adevărat ortodoxe, care să fie apreciată şi să se extindă mai departe.

Misiunea la care doresc din toată inima să mă înjug nu este deloc uşoară, însă, cu ajutorul Celui Preaînalt şi cu încrederea oamenilor, putem schimba lumea în mai bine. Nădăjduiesc la faptul că aspectul delăsării Bisericii se va rezolva, însă trebuie să fim tot timpul pregătiţi pentru aceasta, dăruindu-ne ca viitori slujitori studiului şi cercetării noastre lăuntrice.