Prezențe românești la Athos. Conferință la Seminar cu prof.dr. Vasile Vasile

 

Marți 29 mai începând cu ora 9, la Capela Sf. Împărați Constantin și Elena, elevii seminariști pot participa la Conferința profesorului dr. Vasile Vasile, unul dintre cei mai cunoscuți bizantinologi din România, reputat cunoscător al contribuției românești la promovarea muzicii bizantine. Românii prezenți în ultimele veacuri ca monahi în acele dumnezeiești locuri, continuând legendara contribuție a voievozilor și boierilor moldoveni sau munteni, au știut să lase puternice urme, vizibile și apreciate până astăzi. În privința muzicii bizantine românii au lăsat aici un tezaur inestimabil, pe care profesorul Vasile l-a evidențiat în două volume întitulate Tezaur muzical românesc din Muntele Athos, vol. I, XLI + 399 p. + 19 ilustrații, 2007;  vol. II, XXV + 455 p., 2008, Editura Muzicală, Bucureşti. 

Academia Română, apreciind contribuția profesorului Vasile, a acordat acestuia în anul 2008, premiul „Ciprian Porumbescu” pentru muzicologie, chiar pentru această lucrare.

O recenzie a acestor remarcabile două volume (este așteptat și un al treilea), scrisă de Pr. Prof. Iulian Zaltariov se poate citi pe portalul Doxologia: http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/prezentare-de-carte/tezaur-muzi…