Popas al lui N. Steinhardt la Seminarul Teologic din Iași

          În data de 2 aprilie 2014, la Seminarul Teologic din Iași, a avut loc o activitate dedicată comemorării a 25 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Nicolae Steinhardt. Nicolae Aurelian Steinhardt (n. 29 iulie 1912 - d. 30 martie 1989) a fost un autor, critic literar, eseist, jurist, publicist și scriitor român, originar din Pantelimon, județul Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de fratele Nicolae și s-a călugărit după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii. A fost doctor în drept constituțional. La activitate au participat elevii claselor a 9-a A, a 9-a B, a 10-a C și a XI-a B. Elevii Gabriel-Andrei Gherasă (a 9-a A) și Rusu Marian-Daniel (a 11-a B) au prezentat aspecte din viața lui N. Steinhardt. Dragoș-Constantin Ciornei, elev în clasa a 12-a A, a realizat o paralelă pornind de la tema vânzării lui Iuda, așa cum este discutată în Jurnalul fericirii și în Pastorala Învierii a Mitropolitului Bartolomeu Anania (2005). Elevul Codrin Iliescu (a 9-a B) a abordat tema suferinței la Steinhardt, făcând paralelă cu opera Sf. Isaac Sirul. Activitatea a fost coordonată de profesorii Bogdan Anistoroaei, care a vorbit despre tema ospățului hristic, și de prof. Carmen Dura, care a discutat despre noblețea atitudinii Mântuitorului Iisus Hristos în raport cu lumea pe care a creat-o.

         Dintre ideile prezentate, reținem câteva citate frumoase din N. Steinhardt:

1.  „Datoria noastră când vedem o suferință, un om în pătimire, pe aproapele nostru pe o oarecare cruce, ori în apropiere, în preajma, în perspectiva unei cruci, datoria noastră nu este să ne refugiem în abstracțiuni și generalizări, în dragostea de omenire și emiterea dorinței de a se modifica legile și sistemele sociale, ci e să-l ajutăm și să-l mângâiem și, pe loc, să-l covârșim cu bunătatea noastră pe omul acela și suferința aceea anume”.

2.  „Ce înseamnă credința? Încrederea în Domnul, deși lume e rea, în ciuda nedreptății, în pofida josniciei, cu toate că de pretutindeni nu vin decât semnale negative.

3.  „Curajul e taina finală: învinge cel care are curajul să moară.”