Pe urmele Sf. Ierarh Dosoftei

În ziua de 18.12.2013, la Casa Dosoftei din Iași, la ora 16, a avut loc o frumoasă întâlnire dedicată Sf. Ierarh Dosoftei. Ioan Dura, prof. dr. la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași și la Seminarul Teologic „Sf. Vasile cel Mare”, a prezentat câteva aspecte legate de viața și activitatea culturală a Ierarhului. Elevi din clasele a IX-a B și a XI-a C, sub îndrumarea prof. Carmen Dura, au intonat Psalmul 46 din colecția de colinde a lui George Breazul, având versurile scrise de către Sf. Dosoftei, și au participat la slujba Acatistului Sf. Ierarh Dosoftei, săvârșită de către părinții protopopi Toma Gradinaciuc și Constantin Andrei.