Manifestări ştiinţifice interdisciplinare

S-a încetăţenit obiceiul ca Zilele Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare” din Iaşi să cuprindă în program şi o sesiune de comunicări ale elevilor şi profesorilor acestei instituții. Anul acesta, activitatea s-a desfăşurat pe 19 februarie, în Sala Media, începând cu orele 13,30, dovedindu-se o demonstraţie vie că elevii şi cadrele didactice ale Seminarului au preocupări reale pentru cunoaştere, adevăr, ştiinţă, DUMNEZEU. Programul a debutat cu un material de logică şi perspicacitate al elevilor Teodor Graur şi Marius Jorovlea, Ştiai că…?, bogat în curiozităţi şi elemente de noutate, s-a „rezolvat” de către Tiberiu Rascovschi Tema pentru acasă propusă într-un roman inedit de scriitorul basarabean Nicolae Dabija, apoi s-au „elucidat” o serie de erori de istorie matematică (elevul Ioan Simiraş), dar şi raportul dintre Phi şi phi ca proporţie divină (eleva Amorina Roşcan), continuând cu răspunsurile oferite de Cătălin Acatrinei la întrebarea Cum ne schimbă Dumnezeu creierul? din prisma lucrării cu acelaşi nume scrisă de Andrew Newberg şi Mark Robert Waldman. Materialul prezentat de Cătălin Acatrinei – Neurologia şi Dumnezeu – ne-a adus în faţă şi concluziile oamenilor de ştiinţă: Dumnezeu este prezent în creierul nostru fie că vrem, fie că nu!, Fiecare parte a creierului construieşte o percepţie diferită a lui Dumnezeu…, Cele două converg la concluzia: Dumnezeu – cel mai bun prieten! Manifestarea s-a închegat prin temele propuse, dar nu impuse de participanţi, completându-se cu lucrări ale profesorilor de fizică, limba şi literatura română, discipline teologice. Astfel, dna prof. Adina Teodorescu a prezentat detaliat Lumina polarizată şi efectele ei asupra omului, provocând auditoriul la cercetare. Prof. Bogdan Anistoroaei i-a adus în atenţie pe Sf. Simeon Noul Teolog, Ioan Alexandru şi Nechifor Crainic, evidenţiind în textele acestora LUMINA poetică, pentru ca, ulterior, prof. dr. Ioan Dura să clarifice valențele LUMINII în teologia ortodoxă. Sub semnul LUMINII, a ΛΟΓΟΣ-ului, al căutărilor în care ne situăm cu toţii, ziua de astăzi ne-a oferit încă un prilej de bucurie spirituală şi de reală mulţumire a lucrului bine făcut. Mulţumiri şi felicitări tuturor participanţilor, precum şi profesorilor coordonatori – Cătălina Pîntea, Pr. dr. Constantin Simiraş, dr. Doina Balan.