E vremea colindelor!

           A dărui este nevoia noastră de a simţi bucuria în ochii celuilalt. Poate că nimic nu e mai bine primit de suflet decât stropul de fericire dăruit, nu primit!  Miercuri, 16 decembrie, un grup de elevi ai claselor a IX-a A și a X-a B, alături de Corul Seminarului Teologic Ortodox „Basileus" au fost, așa cum este tradiția, în vizită la Căminul de Bătrâni „Sf. Parascheva", pentru a oferi daruri persoanelor vârstnice și pentru a ne încânta cu frumusețea colindelor. Felicitări tuturor elevilor implicați pentru generozitate și dăruire! Le mulțumim colegilor profesori Manuela Brumă, pr. Diacon Mihai Ursache, pr. Iulian Zaltariov pentru implicare în desfășurarea acestui eveniment. Activitatea a fost coordonată de prof. Dumitrița-Cătălina Pîntea.