Conferință la Biblioteca Județeană Gh. Asachi la care au participat profesorii noștri

Vineri, 4 noiembrie, 2022 în cadrul Conferințelor Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” a avut loc Simpozionul Răbdarea Timpului – Centenar Marin Preda.

Anistoroaei Bogdan-Ioan, profesor de Limba și literatura română, a susținut conferința cu tema Ilie Moromete și timpul său.

Lucrarea „Ilie Moromete și timpul său” a adus în dicuție tema timpului pe diferite paliere de receptare (social, istoric, sociologic, religios etc) raportate la tipologia moromețiană. În timp, și exterior lui, în egală măsură,  pe variate tonalități, Ilie Moromete depășește paradigma de erou la timpului său, pentru că, nepăsător, cu ironie și poate din dispreț, consumă timpul și este înghițit de acesta, în final, putând aduce în discuție și ideea că timpul devine la discreția eroului său. Cu exemple aplicate din romanul Moromeții, lucrarea prezintă ipostaze ale timpului oglindite în viața, dar mai ales opiniile perosnajului Ilie Moromete. În spirit comparatist, istoria, ca delir, a fost raporattă la un alt mare romancier, Th. Mann, care în Muntele vrăjit atinge prin protagonist, Hans Castorp, tema timpului și interogația dacă, în delirul istoriei,  mai poate fi dragoste. Într-un dialog al marilor romancieri, Preda răspunde în ultimul său roman, Cel mai iubit dintre pământeni, când, în final, concluzionează în mod paulinic: dacă dragoste, nu e nimic nu e.

Cei nouă profesori / cercetători, care au susținut referate, au fost coordonați de prof. univ. dr. Constantin Dram care a surprins și motivat necesitatea evenimentului sub titlul Răbdarea Timpului astfel: „Niciodată nu a fost mai actuală această sintagmă. Răbdarea Timpului.. Romancier complet, Marin Preda a înțeles mai bine ca oricine ce se ascunde dincolo de cutele istoriei, ale societății și ale structurilor de mentalități, găsind și resursele unei scriituri de excepție, în care incisivitatea, umorul, tragismul existențial se suprapun celui mai filosofic discurs din proza românească”.