Aleksandr Soljenițîn - centenar

Întâlnirea cu domnul Mircea Platon a fost un moment cu totul deosebit, având în vedere atât dorinta mea arzătoare de a putea asista la una dintre conferințele sale, cât și emoția pe care am simțit-o atunci când am putut să aflu mai multe despre întreaga opera a unui scriitor de mare valoare, Aleksandr Soljenițîn. Pot să spun că, pe tot parcursul acestui eveniment, efectiv am simțit că trăiesc o parte din lupta pe care Soljenițîn a dus-o în captivitatea lagărului comunist. Această perioadă a constituit pentru scriitor un adevărat progres spiritual și un impuls de a căuta adevărul, acel Adevăr care ne face liberi. Romanul său, „O zi din viața lui Ivan Denisovici" a avut un real succes atât în lumea sovietică, cât și în cea occidentală, căci el prezenta o realitate cruntă a regimului comunist de atunci, fapt pentru care a primit, în anul 1970, Premiul Nobel pentru Literatură. Aș vrea să le mulțumesc domnilor profesori de Limba și literatura română pentru organizarea evenimentului, dar și domnului Prof. Mircea Platon pentru energia și emoția cu care ne-a vorbit despre tot parcursul lui Alexandr Soljenițîn, un scriitor care reprezintă pentru tineri, mai ales în acest an centenar, un adevărat îndemn de a lupta pentru libertate și de a trăi în Adevăr.